Actualitate

Nume grele pe lista lui Ludovic Orban. Cine, şi unde, a fost numit. Cine, şi de unde, a fost eliberat din funcţie

Ieri, în Monitorul Oficial al României Partea I, numărul 926, au fost publicate mai multe decizii ale primului ministru.

Una dintre ele a fost cea cu privire la numirea lui Theodor-Cosmin Onisii în funcţia de consilier de stat în cadrul Cancelariei primului ministru, o alta privind eliberarea, la cerere, a lui Costin-Radu Canţăr, din funcţia de agent guvernamental pentru Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, însărcinat cu reprezentarea României în faţa Curţii de Justiţie, a Tribunalului Uniunii Europene, şi a celorlalte instituţii ale Uniunii Europene, precum şi a Curţii de Justiţie a asociaţiei Europene a Liberului Schimb, cu rang de subsecretar de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

Totodată Orban a mai semnat şi decizia privind desemnarea Emiliei Gane în calitate de agent guvernamental, pentru Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, cu rang de subsecretar de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, în cauzele în care se împlinesc termene procedurale în lunile noiembrie.decembrie 2019, decizia privind încetarea exercitării, cu caracter temporar, prin detaşare, de către George Sava, a funcţiei publice vacante din categoria înalţilor funcţionari publici de secretar general adjunct al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, pe cea privind numirea lui Nicolae Cristian Stănică în funcţia de preşedinte al Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză, precum şi decizia privind numirea lui Nicolae Dragoş Garofil, în funcţia de consilier de stat în cadrul Cancelariei primului ministru;

Totodată în Monitorul Oficial numărul 928, tot de ieri, a fost publicată decizia privind eliberarea lui Vasile Ciurchea din funcţia de membru al Consiliului de administraţie şi de preşedinte cu rang de secretar de stat, al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate dar şi cea cu privire la numirea în locul său cu Adela Cojan.

Toate deciziile sunt semnate de primul ministru Ludovic Orban şi contrasemnate de secretarul general al Guvernului Antonel Tănase.      

Sursa foto: Guvernul Romaniei

 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

A fost ziua I. Numiri şi eliberări din funcţii. Decizii ale primului ministru Ludovic Orban

13 Nov 2019 1884

Numiri și eliberări din funcție, semnate astăzi de premierul Dăncilă. Lista completă

28 Mar 2018 1732

Rotirea cadrelor la vârful Ministerului Transporturilor, de Interne, Sănătății și Justiției. Cine pleacă și cine vine

13 Jan 2017 3815

Primul-ministru Victor Ponta - eliberari si numiri in functie

14 Jun 2012 804

Primul-ministru Victor Ponta - numiri si eliberari din functie

08 Jun 2012 930

Comunicat de presa ref eliberari si numiri in functie

07 Jun 2012 724

Comunicat referitor la eliberari si numiri in functie

29 May 2012 645

Comunicat referitor la eliberari si numiri in functie

25 May 2012 690

Comunicat referitor la eliberari si numiri in functii publice

23 May 2012 720

Comunicat privind numiri si eliberari din functie

18 May 2012 808

Guvernul Romaniei - Comunicat privind numiri si eliberari din functie

17 May 2012 854

Comunicat ref eliberari si numiri in functii de secretar de stat si inalti functionari publici

15 May 2012 923