Numerologul Milena dezvaluie secretele spionilor

cap_2.jpg

MIHAI RĂZVAN UNGUREANU

Data naşterii: 22 septembrie 1968 - conducătorul, cifra destinului 1

Energic şi îndrăzneţ, tânărul, isteţul, chipeşul Director al Serviciului de Informaţii Externe (SIE) nu va accepta să stea pe tuşă aşteptând ca cineva să acţioneze acolo unde el este foarte bine pregătit. Încrezător în propriile forţe şi activ, este evident că el ştie cel mai bine unde, de unde, până când şi cu cine. Verifică minuţios dacă ordinele ce le-a dat i-au fost îndeplinite. Are cifra destinului 1. Ferm, este aproape imposibil să-i schimbe cineva opinia. Independent, nu suportă să fie subordonatul cuiva. Inventiv şi ambiţios, preferă aleile pustii, lăturalnice, neumblate, nedestupate. Îi place să-şi pună la încercare subalternii dar şi propria persoană. Agresiv şi timid, prieten doar atât cât este necesar, mereu calculat, prevăzător, prudent, stabil, de neclintit. Cu siguranţă diplomat desăvârşit (ziua de naştere 22), îi este bine într-o echipă - sigur o va conduce. Tot ce va întreprinde va purta amprenta seriozităţii, stabilităţii, a lucrului bine înfăptuit.

Când are treabă nu are inimă

Partener de nădejde, cooperant, când are treabă nu are inimă, când este minuţios încearcă să nu fie vulnerabil, când este nesigur e şi mai cooperant. Respectă opiniile celorlalţi, evită să facă pe deşteptul (deşi are cu ce! doi de 9 în numerograma zilei de naştere înseamnă periculos de inteligent). Preia cu uşurinţă informaţii din mediul înconjurător, le prelucrează rapid şi le foloseşte. Cifra zilei de naştere îl îndeamnă la cumpătare, cea a destinului la acţiune. Va reacţiona rapid numai după ce a luat în calcul toate variantele. Are o răbdare diabolică. Mai bine să-ţi tragă o chelfăneală zdravănă atunci când ai greşit decât să respiri fericit crezând că te-a iertat. Nu ai scăpat. Răzbunarea-i poate fi cruntă şi neaşteptată. Nu vei şti niciodată dacă este timid sau doar prevăzător şi nici în ce moment. Este şi una şi cealaltă şi emotiv. Dacă adăugăm disciplinat şi sever, cu un simţ al umorului desăvârşit, adesea greu de pătruns vom înţelege că poate trăi doar pentru munca sa putând repeta acelaşi ritual, ani în şir. Pedant, uşor sofisticat, un scorţos dezarmant, uşor maliţios, va şti exact ce vrea, când, unde, cum. Îi va fi clar ce nu-i va trebui nicicând, ce nu va iubi niciodată, ce nu va admite în ruptul capului. Două culori, două extreme, două sentimente, la fel de puternice, de adânci. Două coloane, răi şi buni, aşa da, aşa nu. Se va afla permanent la unul dintre poli, mereu la extreme. Poate asculta, aparent liniştit, orice opinii, sfaturi, idei. Când va vorbi şi va acţiona, totul va fi aşa cum a gândit din prima clipă, el. A fost lăsat în această lume pentru a avea realizări practice, pentru a construi. Comportamentul lui Mihai Răzvan Ungureanu este tot al unui şef - cifra numelui complet - 1. Ce şi-ar dori el? Să poată fi mai bun, mai blând, mai înţelegător, mai romantic, mai uman - cifra vocalelor 9. Cum îl văd ceilalţi? Un conducător - cifra consoanelor 1. Moştenirea, numele de familie, Ungureanu îl ajută să pară ce ar trebui să fie în clipele de-ncrâncenare. Ungureanu îşi va ascunde timiditatea, nesiguranţa, vulnerabilitatea, în umbra unui comportament perfect potrivit momentului. Zâmbetul, mimica feţei, ochii, mersul, totul va arăta impecabil. Doar el va şti, şi alţi câţiva apropiaţi ar putea bănui.

Cei doi de 2 din numerograma zilei de naştere ne şoptesc despre credinţa în lucrurile clare, palpabile, solide şi tendinţa de a neglija intuiţia. Poate fi empatic. La capitolul noroc are de lucrat! Tot ce a primit a fost muncit cu prisosinţă. Ştie că nu are noroc, ci pregătire temeinică.

Are nevoie de partener pentru a termina ce a început - lipseşte cifra 5

Poate fi milităros, ordonat, atent la detalii, rece, exact, matematic, putând aprecia la justa valoare pe oricine, dintr-o privire. Singurătatea este o povară pentru el. Îl apasă, îl doare, e grea. Nu-l poţi duce cu zăhărelul. Fapte, nu vorbe! Cifra de tensiune este un soi de zonă de conflict. Este acel teren pe care două idei se întâlnesc pentru a-şi disputa cărarea ce urmează a fi aleasă. Este hopul, ori muntele ce trebuie traversat pentru a-şi atinge scopul. E lupta interioară. Cifra de tensiune a lui Ungureanu este 0. Nu există tensiune. Şi-a hotărât obiectivul. Şi-a trasat coordonatele, nu-şi mai face probleme cum se va întâmpla să ajungă la ţintă. Pur şi simplu acolo va merge. Cifra energetică arată ce poate cel mai bine fiecare dintre noi realiza. Cifra energetică 2, subliniază darul de a colabora, tact şi diplomaţie.

mihai_razvan_ungureanu.jpgPoate fi prieten devotat şi poate juca rolul de pacificator cu succes.

Când situaţia impune, poate respecta ordinele primite. Relaţiile de colaborare sunt încununate de succes. Are talent diplomatic - caracteristica ascunsă 2.

Între 35 şi 62 ani, vibraţia perioadei este 4 - muncă, progres pe baze solide, sânge rece, rutină. Va munci şi provocarea 2 îl va determina să nu vadă altceva, să nu fie atent la problemele altora. Îl va transforma în ceva fără suflet, fără inimă, care va refuza să fie sensibil, să discute cu cei din jurul său. Nu-i va auzi. Momentul crucial de la 44 ani se pregăteşte cu doi ani înainte, de la 42 ani şi va emite efecte doi ani după aceea, până la 46 ani, adică între 2010 şi 2014. Vibraţia va fi 1. Un nou început. Noi direcţii, şanse pe care trebuie să le prindă, va simţi că-şi poate câştiga dreptul de a fi propriul şi singurul său stăpân. Va fi brusc plin de energie şi încrezător mai mult, ca altă dată, în propriile forţe.

Anul 2010 cu vibraţia 7 este unul misterios, încărcat de secrete, în care nimic din ceea ce percepe nu este ce pare a fi

Ar putea ţine de rutină dar este mult mai mult. Luni grele: februarie, septembrie. Lună ciudată, misterioasă, de însingurare şi retragere în sine - septembrie. Posibile schimbări, rectificări, noi pârtii, cărări, în iulie, martie şi decembrie. Deşi anul 2012 nu se anunţă prea darnic, vibraţia 9 va aduce cu sine rupturi, despărţiri, suferinţe, va fi salvat de vibraţia evenimentelor, 3, care-i aduce norocul mult aşteptat dar şi nervi, risc exagerat şi posibile probleme cardiace. 2012 va fi vârf de moment crucial. Va renunţa la ceva pentru a porni pe o altă cărare, mai sigur pe el, mai curajos, mai egoist.

Despre 2011 nu vreau să vă spun nimic.

P.S.

Pentru mine nu este o surpriză că se potriveşte, din multe puncte de vedere, cu preşedintele Traian Băsescu. Parcă n-aş vrea să vi le spun acum. Numerologii ştiu la ce mă refer. Uitaţi-vă la Băsescu şi Ungureanu când sunt împreună! Şi ei ştiu că se potrivesc.

Milena, despre Serviciul de Informaţii Externe

La 6 ianuarie 1998, a fost adoptată Legea nr. 1, privind organizarea, funcţionarea şi activitatea SIE, act normativ aflat în vigoare. Din punct de vedere numerologic aceasta este data de naştere a Serviciului de Informaţii Externe. Cu o vibraţie 7, SIE s-a născut exact atunci când trebuia. Vibraţia 7 caracterizează nou-născutul ca fiind tăcut, mistic, singuratic, chibzuit, lent şi inteligent, implacabil, discret, retras, viclean, calculat, paranormal, rezervat, ascuns, rece, analitic, talentat, critic, misterios, perfecţionist. Planurile secrete fiind specializarea sa. Firi ascunse, cu emoţii profunde, care nu se exteriorizează, au capacitatea de a ajuta sau tămădui. SIE pare a respecta întocmai cifra destinului său. Emblema SIE se potriveşte de minune cu vibraţia zilei de naştere. Este GRIFONUL - jumătate vultur, jumătate leu, purtând cheile în ghearele sale şi crucea în cioc. Curaj, vigilenţă, ochi ageri, secrete. Mihai Răzvan Ungureanu este membru al Consiliului Institutului de Studii Genealogice şi Heraldice. Nu vom încerca să facem speculaţii legate de cele două chei ale lui Ianus (Stăpânul Timpurilor şi zeul iniţierii în mistere), una de aur, cealaltă de argint - marile şi micile mistere, paradisul terestru şi paradisul ceresc, puterea spirituală şi puterea temporală. El este stăpânul celor două căi pe care tradiţia le desemnează ca fiind calea zeilor şi calea străbunilor. Cele două căi fiind, ca şi porţile lor de acces, cea a cerului şi cea a infernului, unde se repartizează damnaţii şi aleşii. Crucea ţinută în cioc de vulture ar putea fi simbolul vieţii veşnice, simbolul celor patru puncte cardinale, simbolul lumii. Cu siguranţă înţelesurile sunt multe dar făcute pentru a fi înţelese de iniţiaţi. Noi, profanii, suntem mulţumiţi cu explicaţiile date de SIE. Atunci când ni le dă.

„A defini un simbol este, fără îndoială, o încercare care presupune, deopotrivă, cunoaştere şi imaginaţie. A ne raporta la el înseamnă a-l înţelege. Vorbim aici de o lume în care secretul este însăşi condiţia existenţei sale. Simbolul unei astfel de lumi, (...), este reprezentat în istorie ca făcând parte din tot ceea ce înseamnă păstrarea şi transmiterea unor tradiţii care dăinuie de mii de ani", zic ei.

Milena FARCAŞ

www.numeremilena.ro


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

un constantean

10 Feb, 2010 11:15

Si daca toate astea le stie numai din jocul cifrelor devine periculoasa aceasta domnisoara

Articole asemanatoare

Tradiții pentru spor și sănătate de Sfântul Mare Mucenic Gheorghe! Fetele de măritat îşi pot vedea ursitul

23 Apr 2024 390

Muzeul de Artă Populară Constanța Tradiții populare în Postul Mare - „Sâmbăta Ursului”

20 Apr 2024 392

„Tradiții pascale la români. Încondeierea ouălor”, la Muzeul de Artă Populară Constanța

19 Apr 2024 370

Centrul „Teodor T. Burada” Constanța și-a asigurat serviciile lui Fuego pentru Festivalul Tradițiilor și Gastronomiei Pescărești (DOCUMENT)

02 Apr 2024 782

Catolicii din România sărbătoresc azi Floriile. Tradiții și obiceiuri

24 Mar 2024 712

Postul Paştelui 2024 începe astăzi, 18 martie. Tradiții și obiceiuri românești

18 Mar 2024 1768

Superstiții legate de ziua Sfinților Mucenici. Ce spun tradițiile populare despre vreme

09 Mar 2024 772

„Tradiții de primăvară la români”, expoziție temporară la Muzeul de Artă Populară Constanța. Prima sărbătoare, Dragobetele

22 Feb 2024 728

Valentine’s Day 2024. Tradiții de Ziua Îndrăgostiților și legenda Sfântului Valentin

14 Feb 2024 845

Tradiţii pentru sănătate şi spor la Întâmpinarea Domnului, cumpăna dintre anotimpul rece şi cel cald

02 Feb 2024 753

Tradiții pentru spor și sănătate de Sfântul Ioan Botezătorul! Cine nu se veselește în această zi va fi trist tot timpul anului

06 Jan 2024 1103

Boboteaza. Tradiții, obiceiuri, superstiții. Ce nu ai voie să faci în această zi

06 Jan 2024 2894

Tradiții pentru spor și sănătate în Ajunul Bobotezei! De ce își pun fetele busuioc sub pernă

05 Jan 2024 918

Tradiții pentru ultima zi din an. Alimente specifice în noaptea de Revelion pentru a atrage norocul

31 Dec 2023 937

Tradiții și superstiții de Revelion. De ce se luminează cerul de artificii

29 Dec 2023 1234