O creşă va fi amenajată în incinta Şcolii nr. 6 „Nicolae Titulescu“ din Constanţa (document)

Serviciul Public de Asistenţă Socială Constanţa organizează o licitaţie pentru atribuirea unui contract ce are ca obiect efectuarea lucrărilor de reamenajare a unui imobil cu destinaţia de creşă. Contractul este împărţit pe loturi, care vizează: lucrări de amenajare şi reparaţii spaţii interioare şi serviciul de supraveghere lucrări.
 
Valoarea totală a achiziţiei se ridică la 44.600,64 de lei, iar termenul-limită pentru depunerea ofertelor este 5 noiembrie 2018. Mai precis, se vor efectua lucrări la Şcoala Gimnazială nr. 6 „Nicolae Titulescu“, situată pe aleea Cameliei nr. 2 din municipiul Constanţa. Lucrările de amenajare şi reparaţii spaţii interioare sunt efectuate în scopul creării spaţiilor funcţionale pentru desfăşurarea activităţii creşei, cât şi pentru izolarea efectivă a restului etajului unde va funcţiona creşa, prin montarea unor profile PVC, la parter, etaj 1 şi etajul 2 al şcolii.
 
Adjudecarea se va face în favoarea ofertantului care a prezentat preţul total cel mai scăzut şi care întruneşte condiţiile cerute prin caietul de sarcini.
 
În secţiunea „Documente” puteţi vizualiza anunţul de participare.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Averea și interesele Sandei Apostolide, șef Birou în Poliția Locală Constanța (DOCUMENTE)

04 May 2023 1761

Consultare de piață pentru actualizarea proiectului „Bebe Trusou" inițiat anul trecut de PSD Constanța, dar care nu a fost încă aprobat în Consiliul Local Municipal

02 Jul 2022 1505

Magistrații îl obligă pe primarul Chițac să-l repună pe funcție pe directorul DGAS, Emil Mereuță și să-i plătească toate drepturile cuvenite. Decizia nu este definitivă!

27 Nov 2021 1655

Chițac a făcut recurs în dosarul în care fostul șef de la SPAS, Emil Mereuță, a dat în judecată Primăria Constanța

14 Sep 2021 2425

Direcția Generală de Asistență Socială Constanța caută firmă pentru mentenanța centralei termice de la Căminul de bătrâni

07 Apr 2021 2368

Direcția Generală de Asistență Socială Constanța angajează

14 Oct 2020 3896

Creșele constănțene de stat s-au redeschis de azi. Câți copii vor frecventa unitățile pe perioada verii

29 Jun 2020 2509

În atenția părinților Înscrierile la creșele de stat încep pe 4 mai și se vor face online! (document)

16 Apr 2020 2988

Direcția Generală de Asistență Socială Constanța caută societate să se ocupe de serviciile poștale (document)

04 Apr 2020 3083

La un an de la aprobarea proiectului, Primăria mai face un pas pentru realizarea Centrului pentru persoane fără adăpost „Sf. Filofteia“ din Constanța

12 Mar 2020 3076

Direcţia Generală de Asistenţă Socială Constanţa a prelungit contractul pentru servicii de pază (document)

26 Feb 2020 2365

Detergenți pentru Căminul de persoane vârstnice Constanța. Ce sumă alocă SPAS

28 Aug 2019 2026

O firmă cu rădăcini în Franţa va livra tichetele „Respect“ la Constanţa (document)

26 Jan 2019 2083

Serviciul Public de Asistenţă Socială Constanţa cumpără mobilier de la o firmă din Braşov (document)

22 Jan 2019 2079

Directorul Direcţiei de Asistenţă Socială Constanţa, despre locuinţele pe care le vor pune la dispoziţia victimelor violenţei domestice (document)

19 Jan 2019 4832