Actualitate

O epopee de 10 ani. Povestea (ne)semnării contractului pentru reabilitarea Cazinoului din Constanța

Toate ziarele ar fi trebuit să titreze astăzi că după 10 ani de la startul licitațiilor pentru reabilitarea Cazinoului din Constanța, în sfârșit, se semnează contractul. Premierul României anunța în ședința de Guvern că marți, 29 octombrie, vicepremierul Daniel Suciu va veni la Constanța să supravegheze semnarea contractului.
Puțin cam devreme făcut anunțul, căci până la apusul soarelui, a fost depusă o nouă contestație de către asocierea condusă de Eldiclau SRL. 
După trei licitații anulate, după 10 ani, epopeea Cazinoului nu se apropie de niciun final. Astăzi trebuia să se semneze contractul dintre Compania Națională de Investiții SA și parteneriatul Aedificia Carpaţi SA & SC Remon Proiect SRL & SC Profesional Construct Proiectare SRL & Tehnoinstal SRL pentru reabilitarea Cazinoului din Constanța. 
Premierul Viorica Dăncilă a anunțat în debutul ședinței de Guvern din data de 28 octombrie 2019 că astăzi contractul pentru reabilitarea Cazinoului din Constanța va fi semnat. Vicepremierul Daniel Suciu ar trebui să ajungă, astfel, la Constanța, pentru a se asigura de acest aspect. Totuși, nu au luat în calcul faptul că mai erau niște ore bune până la trecerea termenului depunerilor de noi contestații. 

„După zeci de ani de așteptare, mâine, unul dintre simbolurile României – Cazinoul din Constanța – va avea garanția că va fi refăcut. Guvernul nostru a reușit, în ciuda multor contestații, să pregătească în detaliu proiectul, astfel încât să ne asigurăm că acest obiectiv simbol va fi reabilitat. În această noapte, la ora 12.00, expiră și ultimul pas procedural pentru atribuirea contractului de reabilitare. Domnule vicepremier Suciu, ați arătat cum trebuie să acționeze un ministru implicat. Vă rog ca mâine să fiți la
Constanța și să vă asigurați că acest contract va fi semnat!”, a declarat Viorica Dăncilă, în cadrul ședinței de Guvern din data de 28 octombrie 2019.
 

Contestația depusă de Eldiclau SRL


Pe scurt, în contestația, lungă de câteva zeci de pagini, depusă atât la Curtea de Apel București, cât și la Consiliul Național de Supraveghere a Contestațiilor, asocierea SC Eldiclau SRL&Telecom Romania Mobile Communications SA & Research Consorzio Stable Societa Consortile A SRL & Impex Romcatel Cercetare Proiectare SA a punctat că nu este precizat în documente necesitatea unui specialist restaurare vitralii.
Astfel, contestatorul a cerut anularea respingerii ofertei depusă de asocierea condusă de SC Eldiclau SRL, obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertelor depuse admisibile cu respectarea specificului achiziției, a obiectului acestuia, a legislației în vigoare, obligarea autorității contractante la emiterea unui nou raport de 
Amintim că la data de 17.10.2019, autoritatea contractantă Compania Națională de Investiții SA a desemnat câștigător pe Aedificia Carpați S.A. la procedura de Licitație deschisă "Proiectare, execuție și asistență tehnică pentru obiectivul de investiții „Consolidare și restaurare Cazino Constanța (clădire S+P+1E+M, pod parțial și rampă de acces către subsol) și lucrări exterioare (reabilitarea platformă terasă, rețele utilități, zid de apărare și balustradă)'' situat în bd.Elisabeta nr.4, municipiul Constanța, judetul Constanța", avand codul de identificare CN1011468.

Astfel, potrivit CNI, în urma aplicării criteriului de atribuire „cel mai bun raport calitate-preţ“, parteneriatul Aedificia Carpaţi SA & SC Remon Proiect SRL & SC Profesional Construct Proiectare SRL & Tehnoinstal SRL a fost declarat câştigător, având o propunere financiară, fără TVA, de 44.989.974 de lei. Durata contractului, conform formularului de ofertă şi graficului de execuţie anexat este de 90 de luni calendaristice. În acest interval, partea de proiectare va dura trei luni, execuţia lucrărilor va dura 27 de luni, iar 60 de luni reprezintă perioada de garanţie acordată lucrării.
Punctaj şi cerinţe 
 
Conform sursei citate, de altfel, oferta propusă de Aedificia Carpaţi şi partenerii săi pentru acest proiect a întrunit punctajul maxim la toate categoriile. Astfel, preţul ofertei a primit 60 de puncte, pentru experienţa profesională s-au acordat 20 de puncte, iar pentru organizare şi metodologie – alte 20 de puncte.
 
Potrivit cerinţelor şi criteriilor avute în vedere la acordarea punctajului, în ce priveşte organizarea şi metodologia, punctajul maxim urma să fie acordat pentru „demonstrarea unei metodologii adecvate de implementare a contractului, precum şi o planificare adecvată a resurselor umane şi activităţilor“.
 
În ce priveşte componenta financiară, stabilirea algoritmului de calcul este următoarea: „pentru cel mai scăzut dintre preţuri se acordă punctajul maxim alocat; pentru celelalte preţuri ofertate, punctajul P(n) se calculează proporţional astfel: P(n)=(Preţ minim ofertat/Preţ n)xpunctaj maxim alocat“.
 
Nu în ultimul rând, la capitolul „experienţă profesională“, printre criteriile clar stabilite se află şi existenţa unor contracte anterioare de proiectare şi execuţie şi/sau execuţie având ca obiect inclusiv clădiri civile catalogate drept monumente istorice.
 
Citeşte şi:
 
Un pas înainte pentru Cazinoul din Constanţa Ce anunţ a transmis Compania Naţională de Investiţii privind licitaţia pentru reabilitarea edificiului
 
Ziua Z pentru atribuire, la finalul lunii
Contractul pentru Cazino îşi caută câştigătorul
 
Licitaţie Cazino Constanţa
Compania Naţională de Investiţii, obligată de CNSC să reanalizeze ofertele Aedificia Carpaţi şi Erbaşu SA
 
Războiul“ înscrisurilor, pe soarta Cazinoului
Eldiclau, Compania de Investiții și Aedificia Carpați se „bat“ în acte la CNSC (document)
 
Constănțenii mai au de așteptat până la reabilitare
Parteneri și subcontractori. Date complete despre societățile care s-au „băgat“ în afacerea Cazinoul
 
Aedificia Carpaţi vs Eldiclau SRL, în lupta pentru Cazinoul din Constanţa
Petre Badea - „Firma acuzatoare este total lipsită de experienţă“
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Undă verde pentru restaurarea Cazinoului. Aedificia Carpaţi speră să poată semna contractul săptămâna viitoare

14 Dec 2019 506

Decizie de ultim moment pentru Cazino S-a respins plângerea firmei contestatoare!

13 Dec 2019 2405

Curtea de Apel București a judecat procesul pentru Cazino. Urmează pronunțarea

13 Dec 2019 685

Reabilitarea Cazinoului, aflată iar în atenţia judecătorilor bucureşteni

13 Dec 2019 516

Dosarul în care partenerul Eldiclau pentru Cazino este acuzat de înşelăciune, amânat pentru anul viitor

10 Dec 2019 364

Ministrul Dezvoltării, Ştefan Ion „Îmi doresc să fiu eu cel care semnează ordinul pentru începerea lucrărilor la Cazino“

09 Dec 2019 724

Judecătorul care analizează cazul Cazinoului vrea să plece la Curtea Supremă

06 Dec 2019 1078

Judecătorii deschid azi dosarul Impex Romcatel

03 Dec 2019 623

Ce înseamnă pentru Cazino amânarea procesului pentru restaurare. O nouă iarnă în bătaia valurilor şi sub vântul aprig

30 Nov 2019 2179

Procesul pentru Cazino nu s-a judecat. Cine a cerut amânarea

29 Nov 2019 857

Partenerul Eldiclau pentru Cazino, acuzat de înșelăciune O nouă înfățișare în procesul Impex Romcatel Cercetare Proiectare

29 Nov 2019 339

Ziua Z a sosit. Magistratul Vasile Bîcu deschide azi cazul Cazinoului

29 Nov 2019 1543

Procesul pentru Cazino. De trei săptămâni, s-a cerut urgentarea dosarului. Instanţa a respins cererea abia acum

23 Nov 2019 593

În puterea cui stă soarta Cazinoului Judecătorul a intrat într-un dosar al lui Dragnea şi unul al generalului Ciucă

15 Nov 2019 1548

Contestaţia Eldiclau, suspendată. CNSC aşteaptă decizia Curţii de Apel Bucureşti legată de Cazinoul din Constanţa

08 Nov 2019 1664