O fetiţă de 13 ani, accidentată de o locomotivă în Gara CFR Bacău

O fetiţă în vârstă de 13 ani a fost accidentată, marţi seara, 25 ianuarie, de o locomotivă în Gara CFR Bacău.



Purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, inspectorul principal Cătălina Păduraru, a declarat că fetiţa ar fi încercat să treacă liniile ferate prin loc nepermis.



"Poliţiştii au stabilit că o minoră de 13 ani, din Bacău, ar fi traversat liniile de cale ferată trecând prin trenul oprit la linia a doua, după care ar fi escaladat gardul despărţitor al celor două linii şi, fără să se asigure, ar fi sărit în gabaritul liniei întâi, moment în care a fost surprinsă şi accidentată de locomotivă. La faţa locului a intervenit un echipaj medical care i-a acordat tinerei îngrijiri medicale şi a transportat-o la spital.

Ulterior, a fost transportată cu un elicopter la o unitate medicală din Iaşi
", a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău.



Locomotiva care a fost implicată în accident nu avea şi vagoane.


Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală din culpă. 

Foto Facebook/ IGSU

Sursa Agerpres

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Trafic îngreunat pe Autostrada A2 București - Constanța!

25 Apr 2024 300

Curtea de Apel Constanța, motivare importantă în cazul tragediei de la 2 Mai! „Nu rezultă suspiciuni care ar putea pune sub semnul îndoielii imparțialitatea şi obiectivitatea judecătorilor de la Mangalia“

25 Apr 2024 433

IGPR InfotraficTrafic îngreunat pe centura București

25 Apr 2024 198

Un copil a fost lovit de mașină în municipiul Constanța

25 Apr 2024 629

Accident rutier la ieșirea din Gălbiori, județul Constanța. Un tir încărcat cu piatră s-a răsturnat!(Galerie FOTO)

25 Apr 2024 631

Accident rutier în stațiunea Mamaia! Unul dintre șoferi, sub influența substanțelor interzise

24 Apr 2024 618

Motivare CSM Consiliul Superior al Magistraturii respinge cererea de suspendare din magistratură a judecătoarei Popoviciu Ioana Ancuța (MINUTA)

24 Apr 2024 792

IGPR InfotraficTrafic restricționat pe DN 6 Craiova-Strehaia,

24 Apr 2024 290

Năvodari Oficial de la IPJ, în legătură cu evenimentul rutier în care a fost implicat un copil de 8 ani

23 Apr 2024 583

Inspecția Judiciară propune suspendarea din funcție a judecătoarei Popoviciu Ancuța, de la Mangalia! Totul s-ar putea decide azi la CSM!

23 Apr 2024 544

UPDATE Năvodari Accident rutier - copil aflat pe bicicletă, rănit

23 Apr 2024 937

IPJ Constanța mută Poliția din Vama Veche, din container, într-o clădire a Gărzii de Coastă! Urmează reparații generale (FOTO+VIDEO)

22 Apr 2024 861

IGPR Infotrafic Circulație îngreunată pe DN 2

22 Apr 2024 246

Accident rutier în zona Taberei Năvodari! Două autoturisme, implicate (GALERIE FOTO)

21 Apr 2024 835

„Suntem cu 2 Mai puțini“ Manifest organizat în Piața Ovidiu din Constanța în memoria celor doi tineri uciși în tragicul accident de la 2 Mai (GALERIE FOTO+VIDEO)

21 Apr 2024 949