O firmă din Caransebeş vrea să extragă aurul negru. Dezbatere la Techirghiol. Ce se întâmplă cu nămolul din Lacul Techirghiol (galerie foto+document)

Primăria Techirghiol organizează o dezbatere pe tema activităţii miniere de explorare în perimetrul lacului Techirghiol. Decizia a fost luată având în vedere Ordinul A.N.R.M. nr 86/2016 privind aprobarea Listei perimetrelor pentru concesionarea de activităţi de explorare prin concursul public de ofertă – Runda nr 92/2016. Totodată, a fost luată în calcul şi dezbaterea de pe site-urile de socializare a subiectului „Explorarea nămolului din Lacul Techirghiol”. Astfel, Primăria Techirghiol, în calitate de custode al Lacului Techirghiol, invită persoanele interesate în data de 17 mai 2017, de la ora 10.00, la Sediul Administrativ, Grădina Botanică, strada Lacului nr. 3 la dezbaterea pe tema activităţii miniere de explorare în perimetrul lacului Techirghiol.

La acest eveniment vor participa primarul oraşului Techirghiol, Iulian Constantin Soceanu, reprezentanţi ai Consiliului Local Techirghiol, reprezentanţi ai SC Formin SRL în calitate de concesionar privind explorarea nămolului din Lacul Techirghiol, reprezentanţi ai Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale.

Menţionăm că, prin Ordinul nr. 107/2013 privind aprobarea unor licențe de concesiune pentru explorare și pentru modificarea anexei la Ordinul președintelui Agenției Naționale pentru Resurse Minerale nr. 32/2013 privind aprobarea Listei perimetrelor pentru concesionarea de activități de explorare, privind concursul public de ofertă - Runda nr. 81/2013, a fost aprobată Licența de concesiune pentru explorare nr. 16.451/2013 privind explorarea resurselor de nămol terapeutic din perimetrul Techirghiol Gughiș, județul Constanța, încheiată între Agenția Națională pentru Resurse Minerale, în calitate de concedent, și Societatea Comercială FORMIN - S.R.L., municipiul Caransebeș, județul Caraș-Severin, în calitate de concesionar.

Contactat telefonic, primarul oraşului Techirghiol, Iulian Constantin Soceanu a declarat pentru ZIUA de Constanţa că această dezbatere are rolul de a soluţiona temerile cetăţenilor referitoare la exploatarea nămolului din Lacul Techirghiol.

„La această dezbatere am invitat pe toţi cei interesaţi să participe pentru a adresa întrebări celor responsabili. Rolul acesteia este de a-i linişti pe cetăţenii oraşului Techirghiol. La eveniment vor participa şi reprezentanţi ai SC Formin SRL în calitate de concesionar privind explorarea nămolului din Lacul Techirghiol care vor aduce lămuriri suplimentare şi vor răspunde la întrebările celor interesaţi” – a mai precizat primarul Iulian Constantin Soceanu.

Despre Formin SA

Potrivit Registrului Comerţului, consultat la data de 15.05.2017, acţionari persoane fizice în Formin SA sunt: Vasile Sebastian Albulescu, născut pe 01.01.1974, la Caransebeş, cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 49.9998441008% / 49.9998441008%, şi Ioan-Gheorghe Varga, născut pe 29.09.1971, la Cluj-Napoca, cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi: 50.0001558992% / 50.0001558992%.
Administrator al firmei este Dan Cornel Fara, născut 28.09.1967, la Caransebeş.

Vasile Sebastian Albulescu mai este asociat în: A.V. Investments SRL (funcţiune), East Water Drillings SRL (funcţiune), Edil Proiect SRL (funcţiune), Formin Techirghiol SRL (funcţiune), Ipsum Group SRL (funcţiune), Mineral Project 1 SRL (funcţiune), Prodcomprest Albulescu SRL (radiată), Revicond Canaltech SRL (funcţiune), Smartnet SRL (radiată), Star Telefonica SRL (funcţiune).
Ioan-Gheorghe Varga mai figurează ca asociat în: Corado Import Export SRL (radiată), Napoca Trust SRL (lichidare), Tehnopro Construct SRL (radiată).

Varga Ioan-Gheorghe, administrator în: Corado Import Export SRL (radiată), Napoca Trust SRL (lichidare).
Dan Cornel Fara apare ca administrator şi în: A.V. INVESTMENTS SRL şi STAR TELEFONICA SRL.

Formin SA, asociat/acţionar persoana juridică în: Casa Star SRL, Formin Nera SA, Formin Techirghiol SRL şi Tincova Project SRL, toate în funcţiune.

Potrivit Ministerului de Finanţe, pentru anul 2015, societatea Formin SA a raportat o cifră de afaceri netă de 16.471.276 de lei, profit de 3.133.779 de lei şi 93 de salariaţi. Tipul de activitate, conform clasificării CAEN este „Activităţi de inginerie şi consultanţă tehnică legate de acestea”.


Conform licitatiapublica.ro, societatea Formin Sa a obţinut în februarie 2015 un contract pentru studii geotehnice: studiu geotehnic halda exterioara Alunu- lotul I, studiu geotehnic halda exterioara Berbesti Vest- lotul II si studiu geotehnic halda interioara Alunu- lotul III cu Complexul Energetic Oltenia SA.

În martie 2016, Formin SA a obţinut un contract de lucrări execuţie lucrări pentru obiectivul: "Modernizarea şi reabilitarea infrastructurii urbane a orasului Sannicolau Mare prin realizarea de drumuri orasenesti si trotuare, sistem de...”, iar în mai 2016 a obţinut, conform licitatiapublica.ro, un contract de elaborare studii geotehnice la traversarea fluviului Dunărea şi braţele lui (Dezvoltarea SNTGN pe coridorul BRUA, faze SF si PT Conducta de transport gaze naturale zona Marii Negre - Podisor la...”. pentru Societatea Nationala de Transport Gaze Naturale TRANSGAZ SA Medias.

În acelaşi an, în decembrie i s-a atribuit un acord Cadru pentru lucrări de proiectare, executie si mentenanta puturi alimentare cu apa dulce, captari de apa si puturi de monitorizare a acviferului  pentru OMV PETROM S.A şi un contract de foraje de cercetare geologică şi întocmirea coloanelor lito-stratigrafice pentru determinarea parametrilor necesari modelării geomecanice a gazeificării subterane a cărbunelui pentru societatea Comercială COMPLEXUL ENERGETIC OLTENIA SA

Anul acesta, Formin SA a obţinut un contract de execuţie lucrari aferente obiectivului de investitii „Constructie statie de epurare ape uzate, retele de canalizare de incinta si lucrari rutiere de incinta; Lucrari rutiere - parcaje pe strada...” în municipiul Timisoara.

Am încercat să obţinem un punct de vedere din partea reprezentanţilor SC Formin SA pe numerele de telefon declarate la Registrul Comerţului, precum şi la cele de pe vrajitorul.eu, insa fie nu raspunde nimeni, fie acestea nu mai sunt valabile.

Despre Formin Techirghiol SRL

Conform datelor furnizate de Registrul Comerţului, interogat la data de 15 mai 2017, Formin Techirghiol SRL are un capital social subscris de 4000 de lei, integral vărsat, divizat în 400 de părţi sociale, fiecare a câte 10 lei. Asociaţi persoane juriodice în cadrul firmei sunt DMP Donau Mineral Processing SRL cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi: 1,5% / 1,5% reprezentat de Kirschbaum Martin Anton şi Formin SA, cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi: 15% / 15%.

Asociaţi persoane fizice sunt Răzvan Constantin Robert Teişanu cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi: 81,75% / 81,75% şi Vasile Sebastian Albulescu, cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi: 1,75% / 1,75%. Administratorul societăţii este Kirschbaum Martin Anton.

Domeniul de activitate principal al societăţii Formin Techirghiol SRL este extracţia altor minereuri metalifere neferoase. Sediul social al societăţii este în municipiul Caransebeş, Calea Timişoarei nr. 15, Judeţ Caraş-Severin.
Potrivit datelor oferite de Ministerul de Finanţe, pentru anul 2015, societatea a raportat pierdere de 26.260 de lei şi un singur angajat.

Despre Tincova Project SRL

Conform datelor furnizate de Registrul Comerţului, interogat la data de 15 mai 2017, Tincova Project SRL are un capital social subscris de 400 de lei, integral vărsat, divizat în 40 de părţi sociale, fiecare a câte 10 lei. Asociaţi persoane juriodice în cadrul firmei sunt DMP Donau Mineral Processing SRL cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi: 2,5% / 2,5% reprezentat de Kirschbaum Martin Anton şi Formin SA, cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi: 7,5% / 7,5%.

Asociat persoană fizică este Răzvan Constantin Robert Teişanu cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi: 90% / 90% , iar administratorul societăţii este Kirschbaum Martin Anton.
Domeniul de activitate principal al societăţii Tincova Project SRL este extracţia altor minereuri metalifere neferoase. Sediul social al societăţii este în municipiul Caransebeş, Calea Timişoarei nr. 15, Judeţ Caraş-Severin.
Potrivit datelor oferite de Ministerul de Finanţe, pentru anul 2015, societatea a raportat pierdere de 26.260 de lei şi un singur angajat.

Despre Formin Nera SA 

Conform datelor furnizate de Registrul Comerţului, interogat la data de 15 mai 2017,, societatea Formin Nera SA are un capital social subscris de 110.000 de lei, un număr de 1.100.000 de acţiuni, valoarea unei acţiuni fiind de 0,1 lei. Acţionar persoană juridică în cadrul firmei este Formin SA, cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 2,825% / 2,825%. Acţionari persoane fizice sunt Marius Valeriu Golea, cu cotă de participare la beneficii şi pierderi: 50% / 50% şi Răzvan Constantin Robert Teişanu cu cotă de participare la beneficii şi pierderi: 47,175% / 47,175%. Administratorul societăţii al cărei domeniu de activitate este extracţia altor minereuri metalifere neferoase este Marius Valeriu Golea.

Potrivit Ministerului de Finanţe, pentru anul 2015, societatea a raportat pierdere de 71.868 de lei şi niciun salariat. Sediul social al firmei este în municipiul Caransebeş, strada Mihai Viteazu nr. 1, judeţul Caraş-Severin.

Despre Casa Star SRL

Conform datelor furnizate de Registrul Comerţului, interogat la data de 15 mai 2017, societatea Casa Star SRl are un capital social subscris de 200 de lei, integral vărsat, divizat în 20 de părţi sociale, fiecare a câte 10 lei. Asociat persoană juridică este Formin SA, cu cotă de participare la beneficii şi pierderi: 100% / 100%. Administratorul societăţii cu sediul social în municipiul Timişoara, Strada Ion Luca Caragiale nr. 1, judeţ Timiş este Pavel Flavius Matei. Domeniul de activitate al firmei este „lucrări de construcţii a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţial”.
Potrivit Ministerului de Finanţe, pentru anul 2015, societatea a raportat o cifră de afaceri netă de 40.846 de lei, pierdere de 27.931 de lei şi un singur angajat. 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Dramă evitată în Techirghiol. Copil salvat din nămolul lacului (FOTO+VIDEO)

31 Mar 2024 1019

Județul Constanța Mai multe păsări flamingo au poposit pe Lacul Techirghiol! Imagini surprinse din dronă (GALERIE FOTO+VIDEO)

11 Mar 2024 1208

Știri Constanța Transformarea dramatică a peisajului. Lacul Techirghiol a secat (FOTO+VIDEO)

24 Sep 2023 4111

Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral, contract nou cu o firmă din București (DOCUMENT)

19 Sep 2023 897

Licitații Constanța Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral reactualizează studiul de fezabilitate pentru lucrările de protecție a lacului Techirghiol (DOCUMENT)

06 Sep 2023 984

Persoană decedată la Techirghiol. Victima, scoasă inconștientă din lac

23 Aug 2023 3429

Intervenție de urgență în zona lacului Techirghiol!

24 Jul 2023 4096

Fenomen spectaculos la Techirghiol. Lacul a devenit roz (FOTO+VIDEO)

20 Jul 2023 2670

UPDATE. Minoră dispărută în lacul Techirghiol! Salavatorii o caută

12 Jul 2023 2021

Comunicat de presă Finalizare proiect „Valorificarea potențialului balnear și turistic al Lacului Techirghiol prin dezvoltarea infrastructurii tehnico-edilitare”

09 Jul 2023 906

Comunicat de presă Finalizare proiect „Valorificarea potențialului balnear și turistic al Lacului Techirghiol prin dezvoltarea infrastructurii tehnico-edilitare”

08 Jul 2023 1085

Comunicat de presă Finalizare proiect „Valorificarea potențialului balnear și turistic al Lacului Techirghiol prin dezvoltarea infrastructurii tehnico-edilitare”

07 Jul 2023 994

Imagini spectaculoase la malul mării Păsări flamingo atrase de vremea frumoasă, au poposit pe Lacul Techirghiol (FOTO)

19 Jan 2023 3242

Lacul Techirghiol, secat din cauza căldurii din vara care a trecut (GALERIE FOTO+VIDEO)

06 Oct 2022 2247

Sesizare penală pentru îngroparea deșeurilor în Lacul Techirghiol! Anunțul Gărzii Naționale de Mediu Constanța (GALERIE FOTO + VIDEO)

22 Sep 2022 1624