O licitație organizată de Inspectoratul de Jandarmi Județean Constanța va fi tranșată de magistrații Tribunalului Galați

  • Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a adoptat recent decizia nr. 2143/C3/2441 la  contestația înaintată de SC DBF Expert Audit SRL

  • Contestația vizează achiziția directă, organizată de Unitatea Militară 0406 Constanța, în vederea atribuirii unui contract de servicii de audit financiar în cadrul proiectului cu finanțare din fonduri europene nerambursabile "Creșterea eficienței energetice la pavilionul 45.13.22 Comandamentul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța"

  • Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a admis excepția de necompetență materială și a declinat competența de soluționare a contestației în favoarea Tribunalului Galați - secția de contencios administrativ și fiscal


Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a adoptat recent decizia nr. 2143/C3/2441 la  contestația înaintată de SC DBF Expert Audit SRL, reprezentată legal prin administrator Florin Manolescu , privind achiziția directă, organizată de Unitatea Militară 0406 Constanța, cu sediul în Constanța, str. Mircea cel Bătrân, nr. 108, județul Constanța, în vederea atribuirii unui contract având ca obiect  - servicii de audit financiar în cadrul proiectului cu finanțare din fonduri europene nerambursabile "Creșterea eficienței energetice la pavilionul 45.13.22 Comandamentul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța".

SC DBF Expert Audit SRL a solicitat anularea adresei nr. 24886209/28.10.2020, precum și reevaluarea ofertei sale.
Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a admis excepția de necompetență materială, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a contestației în favoarea Tribunalului Galați - secția de contencios administrativ și fiscal.

Dispune trimiterea de îndată a dosarului către această instanță judecătorească, potrivit art. 132 alin. (3) Cod procedură civilă. Fără cale de atac.
 

Citește și:

Audit pentru reabilitarea termică a pavilionului Comandamentului Inspectoratului de Jandarmi Constanța

Inspectoratul de Jandarmi Județean Constanța caută societate pentru creșterea eficienței energetice al Comandamentului (document)

 


Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Se reactualizează studiul privind limitele de protecție a monumentelor din municipiul Constanța

15 Jan 2021 275

Se reia procedura. Contractul de furnizare echipamente de control de securitate pentru Aeroportul de la Mihail Kogălniceanu, atacat la CNSC

15 Jan 2021 344

Primăria Constanța consultă piața în vederea actualizării PUZ zona Peninsulară

15 Jan 2021 459

Piața Griviței din centrul Constanței, revine în atenția administrației publice locale. Se consultă piața în vederea realizării Planului Urbanistic Zonal

15 Jan 2021 528

Pe 14 ianuarie 1962 se năștea o stea. Andrei Gheorghe ar fi împlinit 59 de ani

14 Jan 2021 1539

CNAIR a lansat licitaţia pentru modernizarea agenţiei de încasare de la Feteşti

13 Jan 2021 303

Asfaltul din 2011 a rezistat doar șase luni. Undă verde de la APM Constanța pentru modernizarea DJ 392 Pecineaga-Amzacea

12 Jan 2021 418

Ce decizie a luat văduva fostului patron al lanţului de cafenele Filicori din Constanța

12 Jan 2021 934

Licitație pentru protecţia habitatelor și a speciilor periclitate din Rezervația Biosferei Delta Dunării

09 Jan 2021 533

Licitația pentru modernizarea Teatrului de Vară din Mamaia a fost anulată

07 Jan 2021 477

"Stagiara" lui Mazăre, reconfirmată în AGA Companiei Municipale Parcuri și Grădini București

07 Jan 2021 789

Ce a făcut Bogdan Bola, pe ultima sută de metri a mandatului său ca director al ABADL ?

06 Jan 2021 1276

Peste 20% din proiectul de înnisipare a plajelor din zona Mamaia – Navodari, finalizat

04 Jan 2021 806

O societate fondată în 2019, verifică proiectul tehnic al mormântului Hypogeu paleocreștin de la Tomis

01 Jan 2021 725

Niciun mușteriu pentru realizarea expertizei tehnice a Centrului de îngrijire a persoanelor cu Alzheimer din Agigea, județul Constanța

31 Dec 2020 476