O societate comercială din Constanța s-a ales cu dosar penal. Foloseau produse expirate pentru deratizare


Polițiști din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au desfășurat, în cursul zilei de ieri, 26 noiembrie a.c., o acțiune pe linia controlului substanțelor toxice, împreună cu specialiști din cadrul D.S.P. Constanța și D.S.V.S.A. Constanța.

În cadrul activităților, a fost controlată o societate comercială, cu sediul în municipiul Constanța, unde au descoperit mai multe produse - aproximativ 93 de kilograme și 66 de bucăți - utilizate în activitatea de dezinfecție, dezinsecție și deratizare, care aveau termenul de valabilitate expirat și care nu prezentau etichetă în limba română pentru a se putea stabili termenul de valabilitate, modul de utilizare și alte date de interes.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 359 alin. 1 din C.P.P., privind traficul de produse sau substanțe toxice și ale art. 98 alin. 5, lit. b) din O.U.G. 195/2005, privind protecția mediului, respectiv neluarea măsurilor de eliminare totală a substanțelor și preparatelor periculoase care au devenit deșeuri.

Deșeurile rezultate au fost indisponibilizate și izolate, urmând a fi neutralizate, potrivit IPJ Constanța.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UPDATE. Furturi și distrugeri la autoturisme, în Constanța. Bărbat de 39 de ani, arestat preventiv. Unde l-a găsit Poliția?

19 Apr 2024 699

Intervenții ale polițiștilor în Năvodari, județul Constanța. Au fost aplicate amenzi de 6.000 de lei

19 Apr 2024 331

Controale ale polițiștilor în municipiul Constanța. Amenzi de 35.000 de lei

19 Apr 2024 303

Știri Constanța Accident în Valu lui Traian. Un șofer băut a accidentat o femeie pe trecerea de pietoni

19 Apr 2024 495

IPJ Constanța, pregătiri pentru alegerile locale din 9 iunie! Investiție de 55.000 de euro pentru reparații generale la sediu

19 Apr 2024 301

IPJ Constanța Șicanare-n trafic, urmată de amenințare cu pistol, la Eforie Sud

19 Apr 2024 498

Acțiune cu radare în județul Constanța. Constatările polițiștilor

19 Apr 2024 348

Știri Constanța Conducător auto beat depistat în trafic pe strada Revoluției din Hârșova. Ce alcoolemie avea acesta

18 Apr 2024 507

Percheziții în Constanța Peste 15 vehicule folosite în operațiuni ilegale cu deșeuri, sechestrate (FOTO)

18 Apr 2024 602

Intervenții ale polițiștilor pe raza județului Constanța

17 Apr 2024 428

Șofer băut, depistat de polițiști în Ovidiu, județul Constanța

17 Apr 2024 524

Minori nesupravegheați, depistați în Gara CFR din Constanța

17 Apr 2024 525

Un bărbat și o femeie, încarcerați în Penitenciarul Poarta Albă. Ce fapte i-au adus după gratii?

17 Apr 2024 548

Femeie reținută la Constanța pentru fals și uz de fals! Cum acționa suspecta

17 Apr 2024 561

Activități ale polițiștilor în școli din județul Constanța

17 Apr 2024 389