O șoferiță din patru consideră că atitudinile discriminatorii împotriva femeilor la volan s-au ameliorat în ultimii ani

  • Bărbaţii se simt mai des în pericol în trafic: aproape 20% dintre bărbaţi se simt în pericol destul de des, aproape în fiecare săptămână, comparativ cu 8% dintre femei.
  • Femeile şofer împart timpul de condus cu alţi membri ai familiei într-un procent mai mare decât bărbaţii şofer
  • 4 din 10 femei sunt primele şoferiţe din familia lor apropiată
 
„Femeile șofer petrec mai puţin timp la volan decât alţi membri ai familiei care au carnet de conducere, iar 1 din 4 femei consideră că atitudinile discriminatorii împotriva femeilor la volan s-au ameliorat în ultimii 10 ani, relevă un sondaj realizat în cadrul campaniei naţionale de siguranţă rutieră „Cu stil, în trafic”, parte a proiectului FII TREAZ LA VOLAN!, realizat cu prilejul Zilei Internaţionale a Femeilor”, susțin realizatorii proiectului inițiat de Asociația Pentru Promovarea Asigurărilor.
 
Femeile conduc mai rar, comparativ cu bărbaţii
 
Deşi numărul femeilor cu permis de conducere este în creştere, numărul acestora este încă mai mic comparativ cu cel al bărbaţilor, iar în multe cazuri femeile aflate în spatele volanului sunt primele care au făcut acest pas din rândul familiilor lor. 4 din 10 (37%) respondente care au participat la sondaj au declarat că sunt primele femei din familia lor apropiată care au carnet de conducere, iar în cazul a 39% dintre participante, una sau mai multe rude de gradul 1 (mamă/ soră/ fiică) au avut/ luat carnet de conducere înaintea lor.
În ceea ce priveşte condusul în localitate, 63% dintre şoferiţe au declarat că, de obicei, conduc ele, însă procentul lor este mai mic decât al bărbaţilor – în cazul şoferilor, 83% au declarat că de obicei conduc ei în localitate. De asemenea, 17% dintre şoferiţe au declarat că, de obicei, în localitate conduce un alt membru al famiiei, de gen masculin, iar aproape 20% împart timpul de condus cu unul sau mai mulţi membri ai familiei. În cazul bărbaţilor, 14% împart timpul de condus din oraş cu unul sau mai mulţi membri ai familiei.
 
În trafic, bărbaţii se simt mai des în pericol fizic
 
La întrebarea „Te-ai simţit vreodată în pericol fizic în trafic”, 19% dintre şoferiţe, respectiv 14% dintre şoferi au declarat că nu au experimentat niciodată acest sentiment. Cu toate acestea, 43% dintre femei şi 35% dintre bărbaţi s-au simţit în pericol fizic o dată sau de două ori de când au carnet, iar 26% dintre femei, respectiv 27% dintre bărbaţi - de câteva ori în ultimul an.
 
Însă, dacă 8% dintre femeile şofer se simt în pericol fizic în trafic destul de des, aproape în fiecare săptămână, în cazul bărbaţilor, acest procent ajunge la 19%. 4% dintre femei şi 5% dintre bărbaţi se simt în pericol fizic în trafic de fiecare dată când conduc.
 
 
  Raluca Aida ABBAS este studentă în anul II la Facultatea de Litere a Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași.

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Femeie agresată sexual într-o ambulanţă SMURD! Fost paramedic condamnat

29 Mar 2024 257

Arestare în Tulcea! Femeie acuzată de viol și pornografie infantilă

25 Mar 2024 687

LIVE VIDEO-TEXT AUR Constanța, în conferință de presă. Se discută despre probleme de interes local și național (FOTO)

21 Mar 2024 751

ZIUA LIVE Aurelia Lăpuşan - „Sunt convinsă că cel puțin femeile își vor da seama că au trecut și ele prin situații ca eroina mea“(VIDEO)

20 Mar 2024 765

Violență în familie în Medgidia, județul Constanța. Un bărbat a lovit două femei

14 Mar 2024 453

Erika Isac vine la Massif, pe 17 martie, pe scena GOAT unde se va auzi și viralul manifest “Macarena”

08 Mar 2024 622

ZIUA LIVE Mariana Gâju (PSD) – „Nu sunt adepta compromisurilor pentru a promova. O femeie trebuie să se gândească la demnitatea ei”! (VIDEO)

08 Mar 2024 754

IPJ VasluiPolițist medaliat

08 Mar 2024 350

ZIUA LIVE O femeie trebuie să lupte mai mult decât un bărbat pentru a ocupa un post important în politică? ( FOTO+VIDEO)

08 Mar 2024 500

Deputata Cristina Rizea a participat dezbaterea despre femei și abuzurile sexuale din lumea sporturilor, la Bruxelles

08 Mar 2024 519

LIVE Text Teme naționale și locale, dezbătute de reprezentanții AUR Constanța (FOTO)

07 Mar 2024 652

ZIUA LIVE O femeie trebuie să lupte mai mult decât un bărbat pentru a ocupa un post important în politică?

07 Mar 2024 889

Patricia, singura femeie din cei șapte tehnicieni din cadrul Unității Speciale de Aviație de la Tulcea, omagiată în Luna Femeii

04 Mar 2024 508

Exponatul săptămânii la Muzeul de Artă Populară Constanța - „Ie de Argeș”

04 Mar 2024 425

OFSD la ceas de sărbătoare 1000 de femei social-democrate petrec la Constanța! (FOTO+VIDEO)

03 Mar 2024 1228