O tânără de 24 de ani a murit după ce s-a aruncat de pe un pod, într-o prăpastie din Sinaia

Salvamontiști în timpul intervenției Foto Facebook/ Salvamont PrahovaPolițiștii din cadrul stațiunii Sinaia au fost anunțați, luni după-amiază, 20 iunie, de un bărbat, că prietena sa s-ar fi aruncat de pe un pod, într-o prăpastie, în stațiunea Sinaia. 


Ajunși la fața locului, polițiștii au constat faptul că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre o tânără în vârstă de 24 de ani din orașul Sinaia, găsită decedată.


Cadavrul tinerei, în vârstă de 24 de ani, a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Prahova.


„Din primele verificări efectuate de polițiști, nu rezultă indicii de săvârșire a vreunei infracțiuni cu intenție. Cadavrul tinerei a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Prahova în vederea efectuării necropsiei”, a precizat IPJ Prahova.


În cauză, potrivit IPJ Prahova, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.


Salvamont Prahova a fost solicitat astăzi, prin intermediul Dispeceratului 112, să intervină la un caz nefericit, pentru recuperarea corpului neînsuflețit al unei tinere, ce se pare că a ales să părăsească această lume, aruncându-se de pe un pod aflat pe DN71 Sinaia – Târgoviște. Sincere condoleanțe!”, a fost mesajul postat pe pagina de Facebook de Salvamont Prahova.


Sursa Observatorulph.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Coșmar pentru o mamă din Constanța! Viața unui nou născut, pusă în pericol din cauza unei infecții nosocomiale. Femeia cheamă în instanță Euromaterna

19 Jan 2024 2635

Tânără de 19 ani rănită de o petardă ce i-a fost aruncată în mașină! principalul suspect, un bărbat de 48 de ani

27 Dec 2023 1173

Ce afaceri dețin în Constanța socrii lui Ianis Hagi

27 Dec 2023 12275

Tânără de 19 ani, grav rănită în urma unui accident rutier la Suceava! Victima, inconștientă (GALERIE FOTO)

25 Dec 2023 915

UPDATE Pietoni acroșați de un autoturism, în municipiul Suceava! O tânără inconștientă

21 Dec 2023 907

Caz șocant în județul Constanța! Tânără de 23 de ani atacată în propria casă de un adolescent, violată și tâlhărită

20 Dec 2023 2620

Constanța. Echitație Julia Popescu se antrenează și în Bulgaria. „Vecinii de la sud de Dunăre au un cult pentru acest sport“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

30 Nov 2023 2522

Accident rutier grav în județul Arad. O tânără a murit după ce un buldoexcavator a căzut de pe trailer

24 Nov 2023 1153

UPDATE. CSM Constanța Pe podium! Micile sportive Adelina și Gabriela Petcu, surori, au moștenit pasiunea pentru haltere a tatălui lor (GALERIE FOTO)

22 Nov 2023 1008

Ce spune managerul spitalului Medgidia despre tânăra mămică care a decedat la spital (VIDEO)

03 Nov 2023 5001

Tragedie la Spitalul din Medgidia O tânără mămică a decedat. Se pare că s-ar fi aruncat de la etaj! (VIDEO)

02 Nov 2023 5612

Tânăr de 19 ani, găsit spânzurat într-o locuință!

23 Oct 2023 1130

Crimă la Mangalia! Avocatul Cristian Ion face noi declarații. Sunt gata expertizele (VIDEO)

17 Oct 2023 4126

O tânără de 16 ani a murit în timpul unei petreceri pe care a organizat-o acasă, în Ploiești. Ce spun polițiștii

16 Oct 2023 1580

Tânără de 18 ani agresată sexual și șantajată de către instructorul cu care efectua ore de conducere a autoturismului

11 Oct 2023 1662