Octavian Caraivan nu mai este asociat la SC Safra Mali SRL



Prin hotărârea nr. 3/2014 a SC Safra Mali SRL, publicată în Monitorul Oficial în luna septembrie, asociatul unic Octavian Caraivan a decis cooptarea în societate a Vetei Sloneanu, născută în 1967, în comuna Platoneşti, judeţul Ialomiţa, şi a lui Cristian Ciobanu, născut în anul1977, în Constanţa.

De asemenea, Octavian Caraivan s-a retras din societate, cesionând câte zece părţi sociale către Veta Sloneanu şi Cristian Ciobanu. Astfel, capitalul social compus din 20 de părţi sociale va fi împărţit în mod egal între cei doi asociaţi cooptaţi. De asemenea, Octavian Caraivan s-a retras din funcţia de administrator, fiind numit în locul Vetei Sloneanu. O altă modificare operată a fost schimbarea obiectului principal de activitate în „comerţ cu amănuntul al echipamentului pentru telecomunicaţii“. Sediul social al societăţii a fost mutat de pe strada Ştefan cel Mare nr. 92 pe strada Atelierelor nr. 4. Nu în ultimul rând, a fost actualizat actul constitutiv al societăţii, prin introducerea unui nou CAEN - „alte intermedieri financiare pentru distribuitorii de monedă electronică Vodafone România M-Payments“. Potrivit Registrului Comerţului, Octavian Caraivan este asociat şi în Blue Bike Development SRL, alături de Stere Iorgoveanu, care deţine şi el cinci părţi sociale, de Chiru Marcela şi de Petre Viorica. Fiecare asociat deţine câte cinci părţi sociale, cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 25%. SC Blue Bike Development SRL a fost înfiinţată în anul 2012 şi are sediul social pe strada Ştefan cel Mare. Administratorii societăţii sunt Octavian Caraivan, Ştefan Cătălin Petre şi Stere Iorgoveanu. Activitatea principală a societăţii este legată de „lucrări de construcţie a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale“.                                                                                                                                    

Octavian Caraivan şi Cristi Borcea

Interesant este faptul că numele lui Octavian Caraivan este legat de cel al lui Cristian Borcea, care se află în prezent la Penitenciarul Poarta Albă. Potrivit Monitorului Oficial nr. 0277/2002, Octavian Caraivan a fost administrator, alături de Georgică Giurgiucanu şi Stan Ion, al societăţii Holiday Club Neptun SRL, ai cărei acţionari erau Cristian Borcea, Maria Măriuţa, Rodica Cristina Ghionea, George Giurgiucanu, SC Neptun-Olimp SA şi SC GG & Son Trading SRL.

Octavian Caraivan şi Georgică Giurgiucanu

În 2008, Georgică Giurgiucanu intra în societatea Pro-Verbe SRL, aducând aport în natură la capitalul social un teren de 11.354,85 mp, situat pe bulevardul Mamaia nr. 564, lot 2, număr cadastral 14986/2 (potrivit Monitorului Oficial 2580 din 2008). Pământul fusese intabulat în cartea funciară 51848, conform înscrierii 7578/2006, eliberate în dosarul 7578 din 7 aprilie 2006. „Terenul ce se constituie aport în natură nu este grevat de sarcini, ipoteci sau privilegii, nu face obiectul niciunui litigiu, nu a trecut în proprietatea statului în baza vreunui act normativ“, se spunea în Monitorul Oficial care consfinţea cooptarea lui Giurgiucanu. Era menţionat, totodată, faptul că aportul în natură, adică terenul, are o valoare de 19.441.447,71 de lei, ceea ce l-a transformat pe cel numit de DNA „învinuit“ în proprietarul a 99,999% din Pro-Verbe SRL. Odată cu intrarea lui Giurgiucanu în societatea menţionată, administrator a fost numit Octavian Caraivan. Georgică Giurgiucanu este una dintre „vedetele“ Dosarului Retrocedărilor. Ba chiar, se pare că, pe la începutul anilor 2000, a avut foarte multă inspiraţie. Rechizitoriul DNA spune că Giurgiucanu, „pentru 355 de euro, a intrat în posesia a 67.362,78 mp terenuri ale căror valori, subevaluate, rezultate din rapoartele de evaluare comandate de Primăria Constanţa, întocmite de învinuitul Dima Alin Horaţiu, însumează 3.989.388 de euro“. Prin dispoziţia 796 din 19 martie 2004, primarul Radu Mazăre a retrocedat mai multe suprafeţe de teren către Georgică Giurgiucanu, Cristian Borcea, Maria Mariuţa, Mihai Camboianu şi SC Habitat şi Ambient SA. În rechizitoriul Direcţiei Naţionale Anticorupţie se vorbeşte despre „modul de operare D“, în care sunt învinuiţi, printre alţii, următorii: Radu-Ştefan Mazăre, Nicuşor-Daniel Constantinescu, Ramona Dospinescu, Constantin Racu, Ion Marica, Georgică Giurgiucanu, Dragoş Emil Săvulescu, Mihai Camboianu, Cristian Borcea, Gheorghe-Valentin Ionescu, Basarab Popa, Alin Horaţiu Dima şi Maria Mariuţa. În fapt, aşa cum ZIUA de Constanţa a mai arătat, Georgică Giurgiucanu a fost mandatat de Ivonne Aline Buzescu-Movilă să o reprezinte în problema legată de retrocedarea unor suprafeţe de teren aparţinând familiei sale. Numai că, prin diverse tertipuri, drepturile succesorale au fost cumpărate de „echipa de aur“ formată din Georgică Giurgiucanu, Cristian Borcea, Maria Mariuţa, Mihai Camboianu şi SC Habitat şi Ambient SA, prin Gheorghe-Valentin Ionescu. Punerea în posesie s-a realizat în baza procesului-verbal nr. 44542, din 30 martie 2004.

Citiţi mai multe despre activitatea lui Octavian Caraivan aici!

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Firme Constanța Blue Bike Development SRL, modificări în societate, adoptate de asociații Caraivan, Iorgoveanu și Petre

15 Dec 2023 941

Imobiliare Constanța Blue Bike Concept SRL modifică blocul pe care îl ridică pe strada Barbu Ștefănescu Delavrancea

14 Dec 2023 1178

Blue Bike Concept ridică un bloc pe strada Dinoisie cel Mic din Constanța

21 Apr 2023 1723

Iorgoveanu, Caraivan și Petre investesc din nou în municipiul Constanța. Ce vor edifica

31 Aug 2022 2028

Corneliu Bogdan Grigorov ridică un bloc pe bulevardul Mamaia. Legături cu nume sonore din Dosarul Retrocedărilor

06 Jan 2022 3677

Ce se construiește Sanda Mirela Guță ridică un bloc pe bulevardul Mamaia. A deschis proces împotriva administratorilor Blue Bike Development

31 Mar 2021 4197

Au anunţat că va avea două etaje, iar acum s-au răzgândit Blocul ridicat pe locul fabricii de biscuiţi Eugenia din Constanţa, supraetajat

27 Aug 2019 3547

Blue Bike Development SRL construieşte pe bulevardul Mamaia. Investitorul vrea să demareze consultarea publică (document)

28 Jun 2019 3841

Vă mai amintiţi de fabrica Eugenia din Constanţa? Un imobil de două etaje îi va lua locul. Undă verde de la municipalitate

15 Jun 2019 6607

Printre asociaţi, fostul partener al lui Giurgiucanu Blue Bike Development SRL, răspuns negativ de la Primăria Constanţa

21 Aug 2018 2536

Ce răspuns a primit Blue Bike Development SRL de la Primăria Constanța. Este vizat blocul de zece etaje de lângă IPJ

21 Feb 2018 5432

Stere Iorgoveanu, Octavian Caraivan şi Viorica Petre s-au asociat în Blue Bike Gate One SRL

22 Aug 2017 4073

Printre asociaţi, fostul partener al lui Giurgiucanu Blue Bike Development SRL modifică blocul de zece etaje din coasta IPJ Constanţa

30 Nov 2016 5283

Bloc de zece etaje, în coasta IPJ Constanţa Blue Bike Development SRL continuă lucrările la imobilul de pe strada Renaşterii (galerie foto)

04 Jul 2016 10322

Printre asociaţi, un fost partener de afaceri al lui Giurgiucanu Parcare nouă pe strada Renaşterii, plămădită de Blue Bike Development SRL

13 May 2016 3208