Odată cu încălzirea vremii încep să apară și insectele Constanța. Au fost demarate acțiunile de dezinsecție

Odată cu încălzirea vremii încep să apară și insectele, motiv pentru care Primăria Municipiului Constanța a demarat astăzi acțiunile de dezinsecție.

Chiar dacă nu avem voie să ieșim la plimbare, cum am fi făcut în mod firesc în această perioadă a anului, spațiile verzi din parcuri, scuaruri și promenade sunt primele vizate.
 
Echipele care asigură desinsecția împrăștie substanțe care au rolul de a menține un nivel scăzut al densității insectelor care creează disconfort populației, precum şi pentru eliminarea riscurilor de transmitere a unor boli.
 
Apicultorii și sericicultorii de pe raza municipiului Constanța precum și  circumscripțiile sanitar-veterinare, trebuie să ia toate măsuri de protecție  necesare (pentru familiile de albine și viermi de mătase) pentru evitarea contactului cu insecticidele.
 
Măsuri suplimentare ce trebuie aplicate sunt cosirea la timp a vegetației ierbicole, folosirea cremelor, sprayurilor cu substanțe repelente de către persoanele cu risc, (paznici, personal de la salubrizare, stații de pompare ape, etc.), aplicarea tratamentelor chimice inclusiv în spațiile și clădirile abandonate, aplicarea zgărzilor antiparazitare la câini. 
 
De asemenea, atentionăm persoanele juridice și fizice din municipiu că au  obligația să efectueze activităţile de dezinsecție și deratizare ale imobilelor, incintelor și gospodăriilor pe care le dețin, folosind numai substanțele aprobate de Ministerul Sănătății și prestatorii autorizați, concomitent cu acțiunile Primăriei precum și ori de câte ori este necesar -  conform H.C.L.M. Constanța nr. 184/2013 art. 3, alin. 3, a transmis Primăria Municipiului Constanța. 
 
Sursa foto: Primăria Municipiului Constanța 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cumpărări directe Constanța Câți bani va scoate din conturi Primăria Nicolae Bălcescu pentru dezinfecție interioară și exterioară?

19 Apr 2024 300

Mega-licitație lansată pe final de an Primăria Constanța deleagă serviciul de salubrizare, dezinsecție, dezinfecție și deratizare pentru 21.3 milioane de euro!

27 Dec 2023 2382

UPDATE Un băiat nu a mai putut să respire în urma unei dezinsecții cu fum într-un cămin din Timișoara

02 Aug 2023 709

Licitații publice. Ce firmă se va ocupa de dezinfecția exterioară în municipiul Constanța (DOCUMENTE)

01 Aug 2023 1450

Primăria Constanța intensifică acțiunile de dezinsecție din oraș

07 Jul 2023 1077

Acțiuni de dezinsecție la Constanța! Reecomandări pentru constănțeni

26 Jun 2023 1048

Județul Constanța Primăria Mircea Vodă achiziționează servicii de dezinsecție a domeniului public (DOCUMENT)

21 Jun 2023 1206

Constanța Delegarea serviciului public de salubrizare pentru activitatea de dezinsecție, dezinfecție și deratizare intră în consultare publică

14 Jun 2023 1022

Operațiuni de dezinsecție în toate cartierele din Constanța! Recomandări pentru constănțeni

04 Jun 2023 1028

S-au intensificat acțiunile de dezinsecție la Constanța! Reecomandări pentru constănțeni

02 Jun 2023 1121

Primăria Municipiului Constanța a început acțiunile de dezinsecție. Ce substanță este folosită pentru combaterea insectelor daunatoare

25 Apr 2023 963

Aliniată cerințelor noilor reglementări privind serviciile de dezinsecție, dezinfecție și deratizare Compania DDD® Constanța, servicii personalizate pentru fiecare client

24 Mar 2023 1023

Consiliul Județean Constanța cumpără servicii de dezinfecție, dezinsecție și deratizare pentru sediile sale

05 Dec 2022 1166

Primăria Cumpăna informează cetățenii de o nouă acțiune de dezinsecție

11 Aug 2022 1358

Acțiuni permanente de dezinsecție și deratizare în municipiul Constanța! Anunțul Primăriei

03 Aug 2022 1201