Oenologul Ion Puşcă, părintele şampaniei de Panciu, executat şi după moarte. Terenuri agricole din judeţul Constanţa, scoase la mezat

Lichidatorul judiciar al SC Domeniile Viticole - Dr. Puşcă SRL, Iorgu, Pisargeac & Asociaţii SPRL, anunţă o licitaţie publică, cu strigare, pentru valorificarea unor terenuri agricole.
 
Licitaţia va avea loc la sediul lichidatorului judiciar, strada Steagului nr. 28, municipiul Constanţa, în data de 15.10.2018, ora 15.00. Participanţii la licitaţie vor putea achiziţiona mai multe terenuri agricole în suprafaţă de 47,502 ha, situate în UAT Cernavodă, şi în suprafaţă de 127,303 ha, situate în UAT Peştera. Licitaţia va porni de la preţul de 4.000 de euro/ha.

Domeniile Viticole - Dr. Puşcă SRL, în datele Registrului Comerţului 

Înfiinţată în anul 2008, societatea are sediul social în comuna Peştera. Firma provine din schimbarea sediului din alt judeţ. Capitalul social subscris, de 94.900 de lei, integral vărsat, este compus din 9.490 de părţi sociale. Valoarea unei părţi sociale este de 10 lei. Firma este controlată de Edelstahl Group SRL, din Bucureşti, cu 50% din capitalul social, Ion Puşcă, cu 25% din capitalul social, şi Netzer Peter Calin, cu 25% din capitalul social. Firma Domeniile Viticole - Dr. Puşcă SRL se ocupă de cultivarea strugurilor.
 
În anul fiscal 2015, societatea cu un singur salariat a declarat o cifră de afaceri de 27.708 lei şi un profit de
12.401 lei. De asemenea, în anul fiscal 2016, firma cu zero salariaţi a avut o cifră de afaceri de 92.188 de lei şi un profit de 79.062 de lei. Situaţia financiară pe anul 2017 este următoarea: zero salariaţi, cifră de afaceri de 78.416 le şi un profit de 69.886 de lei.

Despre Edelstahl Group SRL

Potrivit Registrului Comerţului, Edelstahl Group SRL a fost înfiinţată în anul 2004 şi are sediul social în Bucureşti. Capitalul social subscris, de 1.000 de lei, integral vărsat, este compus din 20 de
părţi sociale. Valoarea unei părţi sociale este de 50 de lei. Asociaţi persoane fizice sunt Aldea Adrian şi Vasilian Robert Mircea, fiecare cu 50% din capitalul social. Vasilian Robert Mircea este administratorul firmei, care se ocupă de intermedieri în comerţul specializat în vânzarea produselor cu caracter specific.
 
În prezent, Edelstahl Group SRL şi-a întrerupt temporar activitatea. În anul fiscal 2015, societatea cu trei salariaţi a declarat o cifră de afaceri de 576.613 lei şi un profit de 78.004 lei. De asemenea, în anul fiscal 2016, societatea cu zero salariaţi a avut o cifră de afaceri de 288.030 de lei şi o pierdere de 781.218 lei. Situaţia financiară pe anul 2017 este următoarea: zero salariaţi, cifră de afaceri de zero lei şi o pierdere de 8.128 lei.

Cine a fost oenologul dr. ing. Ion Puşcă

Reputatul oenolog dr. ing. Ion Puşcă, părintele şampaniei de Panciu, a murit la sfârşitul lunii august, la vârsta de 76 de ani, în Franţa, acolo unde se stabilise din anul 2008. Născut pe 18 decembrie 1941 în Satul Nou, oraşul Panciu, Ion Puşcă a urmat cursurile Facultăţii de Horticultură din Iaşi. În anul 1966 s-a angajat la IAS Panciu, având în minte ideea de a produce şampanie. Pe 1 ianuarie 1969, Ion Puşcă a deschis prima şampanie, iar în anul 1973 Panciu devenise cel mai important producător de şampanie din România. Ion Puşcă şi-a luat doctoratul în anul 1977 şi a devenit unul dintre cei mai reputaţi specialişti în vinuri din România.
 
Citeşte şi:
 
Oenologul dr. Ion Puşcă s-a stins din viaţă!
 
Afacere în faliment Terenurile societăţii Domeniile Viticole - Dr. Puşcă SRL, scoase la mezat
 

Terenurile SC Domeniile Viticole - Dr. Puşcă SRL, scoase la licitaţie publică! Cât costă un hectar de teren

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Terenuri din patrimoniul Domeniile Viticole - Dr. Puşcă SRL, firma părintelui șampaniei de Panciu, de vânzare (document)

19 Mar 2020 3425

Noi licitaţii pentru valorificarea terenurilor deţinute de firma oenologului Ion Puşcă, părintele şampaniei de Panciu

05 Feb 2019 2330

Terenurile SC Domeniile Viticole - Dr. Puşcă SRL, scoase la licitaţie publică! Cât costă un hectar de teren

05 Dec 2016 3310

Afacere în faliment Terenurile societăţii Domeniile Viticole - Dr. Puşcă SRL, scoase la mezat

28 Apr 2015 5441