Actualitate

Oficial de la Ministerul Muncii. Modificările agreate cu reprezentanții sindicatelor privind Legea salarizării au fost adoptate de Guvern

Guvernul a adoptat, în ședința de astăzi, o ordonanță de urgență care modifică şi completează Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, se arată într-un comunicat al Ministerului Muncii. 
 
Pentru clarificarea unor prevederi din Legea salarizării, documentul adoptat astăzi stabilește:
 
- introducerea unor corecții pentru acele categorii de personal ale căror drepturi salariale nete aferente lunii martie sunt mai mici decât cele plătite în luna februarie 2018, corecții care vor acoperi diferența și care vor fi actualizate în funcție de evoluția drepturilor salariale individuale stabilite potrivit legii; Corecțiile aplicate vor acoperi diferența, în măsura în care persoana își desfășoară activitatea în aceleași condiții.
 
- acordarea indemnizației de hrană și pentru personalul din cadrul învățământului superior care a beneficiat de tichete de masă în anul 2017;
 
- scoaterea gărzilor din calculul procentului de 30%, parte variabilă din totalul cheltuielilor salariilor de bază, în condițiile în care cuantumul sporurilor pentru întregul personal medico-sanitar, care se va face prin aplicarea procentului de 30% asupra salariului de bază, face imposibilă încadrarea în acest procent, în condițiile în care gărzile reprezintă un element obligatoriu în asigurarea continuității asistenței medicale de urgență, însă sporul acordat pentru activitatea desfășurată în linia de gardă reprezintă un element variabil de la o lună la alta, în funcție de componența echipei de gardă și numărul de zile în care se asigură continuitatea.
 
- unitățile sanitare de monospecialitate, serviciile județene de ambulanță și serviciul de ambulanță al Municipiului București – Ilfov, să poată beneficia de majorarea procentului care se aplică asupra sumei salariilor de bază, în vederea acordării sporurilor stabilite pentru fiecare dintre aceste unități sanitare, astfel încât să se asigure limita minimă a sporurilor prevăzute în Regulamentul elaborat potrivit art. 23; Practic, se creează posibilitatea depășirii procentului stabilit de ordonatorul principal de credite pentru unitățile sanitare de monospecialitate și serviciile de ambulanță și asigurarea sumelor necesare, în scopul acordării sporurilor prevăzute de Regulamentul-cadru la limita minimă, pentru toate categoriile de personal care intră sub incidența regulamentului.
 
- majorarea gradului I pentru funcția de contabil-șef din învățământul preuniversitar;
 
- corelarea nivelului de salarizare pentru funcția de director Casa corpului didactic cu cel pentru funcția de inspector școlar; 
 
- stabilirea salariilor de bază pentru funcțiile de director de îngrijiri, asistent șef serviciu de ambulanță și asistent medical șef, în funcție de salariul de bază aferent funcției de asistent șef și, respectiv, asistent medical principal cu studii superioare.
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Premierul Viorica Dăncilă exclude faptul că Guvernul ar putea desfiinţa Pilonul II de pensii

21 May 2018 450

Guvernul României a încheiat un Acord cu sindicațiștii din Sănătate. Ce prevede documentul

08 May 2018 418

Olguța Vasilescu, audiată la Parchetul General

16 Apr 2018 547

Lia Olguța Vasilescu, despre micșorarea sporurilor - ”Regulamentul de sporuri se lucrează de către Ministerul Sănătăţii”

11 Apr 2018 548

Contribuţia la pilonul II de pensii a scăzut. Ce spune ministrul Muncii

30 Mar 2018 362

De la 1 martie cresc salariile medicilor și profesorilor. Ce a declarat ministrul Muncii. Precizări importante

28 Feb 2018 3956

Legea privind telemunca a fost adoptată. Ce prevede. Explicațiile ministrului Muncii

28 Feb 2018 312

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ protestează astăzi în fața Ministerului Muncii

21 Feb 2018 519

Sindicaliștii din Învățământ vor picheta sediul Ministerului Muncii

19 Feb 2018 324

Statistică. Ministerul Muncii 4.2% dintre accidentele de muncă înregistrate în 2017 au fost avut loc la Constanţa

18 Feb 2018 592

Explicații de la Ministerul Muncii referitoare la salariile din Justiție. Cum se calculează după mutarea contribuțiilor la angajat

07 Feb 2018 682

Revoluția Fiscală. Salariile polițiștilor și profesorilor, scad. Sindicaliștii din învățământ amenință cu greva

03 Feb 2018 1307

PSD Constanţa nu mai are niciun reprezentant în Guvern!

27 Jan 2018 807

Cine este Adrian Marius Dobre, propunerea pentru funcția de ministru al Consultării Publice și Dialogului Social în Guvernul Dăncilă

26 Jan 2018 916

Capital.ro Militarii au dat în judecată Ministerul condus de Olguţa Vasilescu

22 Jan 2018 936

Se suplimentează posturile la ARSVOM şi CERONAV! Ce investiţii se vor face la nivelul acestor instituţii în 2018

05 Jan 2018 4834

Un director general din Ministerul Muncii şi un afacerist, trimişi în judecată. Este vizat un important proiect din Constanţa (document)

22 Dec 2017 2350

Serviciul Public de Asistență Socială Constanța angajează bucătar. Când are loc concursul

27 Oct 2017 1382

Sondaj de opinie Consideraţi că se impune mărirea salariilor în serviciile de ambulanţă?

16 Oct 2017 2653

Noi precizări din partea Ministrului Muncii referitoare la Legea Pensiilor. Ce se va întâmpla cu salariile din mediul privat

04 Oct 2017 885

Olguța Vasilescu despre pensii Cât va fi punctul de pensie. Cu cât se reduce vârsta de pensionare la femeile care au născut cel puțin 3 copii

23 Aug 2017 4658

Ministrul Apărării Pensiile nu vor scădea. Vârsta de pensionare nu se modifică. Anumiți generali s-au grăbit să prindă pensii speciale

04 Aug 2017 12782

Lia Olguţa Vasilescu, propusă pentru un nou mandat la Ministerul Muncii

28 Jun 2017 1872

Vine 1 iulie. Ministrul Muncii despre salariile militarilor și punctul de pensie. Despre bugetari și promulgarea legii unitare. Există și temeri

26 Jun 2017 18350

Grindeanu a început schimbarea secretarilor de stat. Primele decizii contrasemnate de Victor Ponta

17 Jun 2017 3608

S-a votat Legea salarizării unitare. Ministerul Muncii amână majorările salariale pentru Educaţie, Sănătate, Poliţie şi Armată. Dumitru Coarnă acum câteva zile-Este o lege de rahat

07 Jun 2017 17711

Protest Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate Trimitem soldații să moară pentru interese străine. Ați vrut mercenari, plătiți-i ca atare

06 Jun 2017 20709

Nu-i precum s-a zis Ministrul Muncii o întoarce ca la Ploieşti cu legea salarizării

06 Jun 2017 4361

Instituția Avocatul Copilului, înfiinţată până la sfârşitul anului

05 Jun 2017 715

Scandal cu ţipete şi jigniri în Comisia de Muncă din Senat. Discuții contradictorii pe salariul polițiștilor. Cine cu cine s-a certat (video)

17 May 2017 13891

Atenţionare de călătorie în Ungaria. Iată despre ce este vorba

20 Apr 2017 1023

Avertizare MAE. Perioade de restricţionare a circulaţiei camioanelor

04 Apr 2017 897

Sondaj de opinie Credeţi că îşi va respecta Guvernul promisiunea privind majorarea salariilor militarilor care fac parte din Corpul SGP?

13 Mar 2017 25069

Concurs pentru ocuparea unui post la Căminul pentru Persoane Vârstnice, din Constanța

07 Mar 2017 2310

Polițiștii vor picheta Ministerul Muncii

06 Mar 2017 726

Programul „Prima chirie”, în dezbatere publică. Cine poate primi bani de la stat

27 Feb 2017 1331

Serviciul Public de Asistenţă Socială Constanţa caută bucătar

24 Feb 2017 728

Eliberări din funcție la vârful ministerelor. Vezi despre cine este vorba

16 Jan 2017 1087

Ministrul Finanţelor a început discuţiile cu celelalte ministere pentru întocmirea bugetului pe 2017

13 Jan 2017 816

Majorare cu 16% de la 1 februarie. Amenzi pentru angajatorii care nu cresc salariul minim

06 Jan 2017 1748

Dragoș Pîslaru i-a oferit trandafiri albi Liei Olguța Vasilescu la preluarea mandatului la Ministerului Muncii

05 Jan 2017 1326

UPDATE Doi constănțeni ar putea face parte din noul Guvern Sorin Grindeanu. Ce spune Mircea Titus Dobre

02 Jan 2017 6158

11 localităţi din județul Constanța vor fi eligibile pentru măsurile incluse în pachetul de mobilitate

20 Dec 2016 1049

ITM, anunţ în atenția instituțiilor şi a autorităților publice care au personal plătit din fonduri publice

14 Dec 2016 4401

Ministerul Muncii propune stimulente financiare pentru ucenici şi angajatori

10 Dec 2016 679

Guvernul a introdus Registrul public de evidenţă a salariaţilor

23 Nov 2016 945

A doua zi a vizitei de lucru a ministrului delegat Maria Ligor în Regatul Spaniei

06 Nov 2016 911

Scrisoare deschisă către ministrul Muncii Dragoş Pîslaru

04 Nov 2016 615

Ministerul Muncii a transmis Federației SANITAS că demersul sindical nu îndeplinește condițiile legale

31 Oct 2016 670

Ministrul delegat Maria Ligor, la dezbaterea „Combaterea violenței împotriva femeii și a violenței domestice“

07 Oct 2016 605