Ordinul Arhitecților din România și-a ales un nou președinte! Cine se află în conducerea Filialei Teritoriale Dobrogea

În Monitorul Oficial numărul 605 a fost publicată hotărârea privind alegerea membrilor Consiliului Național al Ordinului Arhitecților din România (OAR), a liderilor filialelor teritoriale, inclusiv al Filialei Teritoriale Dobrogea. Totodată, la nivel național a fost ales noul președinte al Ordinului.
 
Astfel, în urma Conferinței naționale ordinare a Ordinului Arhitecților din România, întrunită în 30.06.2018-01.07.2018, a fost ales, prin vot secret, noul președinte OAR. Este vorba de Alexandru Lucian Găvozdea, ales pentru o perioadă de patru ani, până în 2022.
 
Totodată, a fost făcută publică și conducerea Filialei Teritoriale Dobrogea: Ignis Nejila Duvagi, arhitect cu drept de semnătură, Pavel Marcel, arhitect cu drept de semnătură, Mihai Isacov, arhitect cu drept de semnătură, Anca Suhov, arhitect cu drept de semnătură, și Alexandru Bălan, arhitect cu drept de semnătură.
 
Consiliul Național al OAR este format din membri aparținând celor 22 de filiale: Alba, Argeș și Arad (câte 2 locuri), Bacău - Neamț (3 locuri), Bihor (5 locuri),  Brașov - Covasna - Harghita (5 locuri), Dobrogea (5 locuri), Dunărea de Jos (2 locuri), Hunedoara (2 locuri), Iași (5 locuri), Muntenia Sud-Est (3 locuri), Muntenia Vest (3 locuri), Mureș (2 locuri), Nord-Est (3 locuri), Nord-Vest (2 locuri), Oltenia (3 locuri), Prahova (3 locuri), Satu Mare (2 locuri), Sibiu - Vâlcea (5 locuri), Timiș (7 locuri), Transilvania (7 locuri), București (42 de locuri).
 
 
Alexandru Găvozdea a absolvit Facultatea de Arhitectură a UAUIM București, în 2004, și are o diplomă de master în Conservarea Patrimoniului Construit. El este atestat ca specialist în urbanism la Registrul Urbaniștilor din România și este expert tehnic judiciar pentru Ministerul Justiției.
 
Ignis Duvagi este arhitectă, absolventă a UAIM (promoția 1992), cu studii postuniversitare de auditare energetică a clădirilor (UTCB), membră OAR și RUR, cu funcții de conducere în aceste organizații profesionale. Locuiește și lucrează la Constanța. Este membră în Comisiile Tehnice de Urbanism și Amenajare a Teritoriului a județului Constanța și a municipiului Constanța. A coordonat, de asemenea, trei Ghiduri de Arhitectură pentru mediul rural.
 
Mihai Isacov are propriul birou de arhitectură și face parte din aceeași comisie de urbanism precum Ignis Duvagi. Alexandru Bălan nu este un necunoscut în rândul arhitecților, fiind lider al filialei Dobrogea. Pavel Marcel și Anca Suhov sunt arhitecți care își desfășoară activitatea în județul Tulcea.
 
 

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Imobiliare Bucureștenii Floriștean și Chirănescu vor să construiască un bloc pe Bulevardul 1 Mai Vechi din Constanța. PUZ-ul a fost lansat în consultare publică (DOCUMENTE)

27 Mar 2024 684

Recurs în dosarul dintre Arhitectura Plus SRL,firma fondată de actualul arhitect șef al municipiului vs. primarul Constanței

14 Mar 2024 729

Imobiliare Constanța PUZ-ul pentru un teren din zona Tomis III din municipiul Constanța, lansat în consultare publică. Până când puteți trimite propuneri și observații? (DOCUMENT)

11 Mar 2024 996

ICR Apeluri pentru burse destinate cercetătorilor, arhitecţilor şi profesioniştilor din diverse domenii

17 Feb 2024 745

Programul liturgic al Înaltpreasfințitului Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada 1-5 februarie 2024

31 Jan 2024 943

Tribunalul Constanța, termen nou în dosarul privind cadastrarea județului Constanța!

27 Jan 2024 935

Tribunalul amână procesul deschis de un investitor imobiliar din Constanța pentru anularea unei hotărâri CLC pentru Tomis Nord

20 Jan 2024 646

Vergil Chițac a delegat atribuții importante Viceprimarul Rusu va evalua activitatea celor mai importanți funcționari din Primăria Constanța (DOCUMENT)

08 Jan 2024 1181

Cimitir nou în municipiul Mangalia. La cât este estimată investiția?

27 Dec 2023 1004

De ce sa apelezi la o agenție de web design?

08 Dec 2023 642

In memoriam Ion Mincu, arhitectul care a elaborat planurile pentru restaurarea Catedralei „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” Constanța

05 Dec 2023 886

Se întrunește Comisia tehnică de amenajare a teritoriului și urbanism a municipiului Constanța. Ce proiecte imobiliare se află pe ordinea de zi?

20 Nov 2023 1225

UPDATE Muzeul de Artă Constanța, gazdă pentru Bienala de Arhitectură Dobrogeană! Harry Tavitian, invitat special (GALERIE FOTO+VIDEO)

17 Nov 2023 1402

Declarații de avere Averea și interesele lui Dan Petre Leu. Apartamentul din Eforie Nord, achiziționat de când a devenit arhitect șef al municipiului Constanța (DOCUMENT)

31 Oct 2023 1704

Arhitectul-șef al județului Constanța s-a transferat la primăria Năvodari. Cine exercită atribuțiile cu caracter temporar? (DOCUMENTE)

03 Oct 2023 5450