Oscar 2022 Artiştii nominalizaţi primesc cadouri în valoare de 138.000 de dolari. În ce constau

Oscar, Sursa foto: pexels Compania de marketing Distinctive Assets va oferi pentru al 20-lea an consecutiv artiştilor nominalizaţi la premiile Oscar pentru interpretare şi pentru regie o sacoşă cu cadouri promoţionale, a căror valoare totală va fi în acest an de 138.000 de dolari, informează Reuters.


Deşi fiecare dintre starurile nominalizate îşi permite probabil să cumpere acele obiecte, Lash Fary, fondatorul companiei Distinctive Assets, a precizat că nu acesta este scopul iniţiativei sale.


Oferirea unor cadouri promoţionale reprezintă o recunoaştere a valorii unor performanţe artistice uimitoare şi, totodată, o acţiune comercială. Şi, după două decenii de astfel de promoţii, Lash Fary spune că procesul obţinerii unor astfel de obiecte de la diverse branduri a devenit mai uşor.

 

"La început, totul ţinea de convingerea brandurilor că avea sens să oferim unor oameni bogaţi şi celebri diverse lucruri în regim de gratuitate. Acum, toată lumea ştie că această iniţiativă are sens. Companiile fac acest lucru pentru că artiştii nominalizaţi la Oscar sunt cei mai buni ambasadori din lume ai brandurilor", a precizat Lash Fary.


Totuşi, acest nivel de expunere mediatică nu este deloc unul ieftin.
 

"Nominalizaţii trebuie să poată să îşi permită o taxă pentru a primi acea sacoşă cu cadouri, care începe de la 4.000 de dolari şi care poate să ajungă până la 50.000 de dolari în funcţie de nivelul de sponsorizare", a adăugat fondatorul companiei Distinctive Assets.


Sacoşa cu cadouri din acest an conţine 52 de obiecte, inclusiv pungi de popcorn Opopop, fursecuri, păpuşi Qai Qai şi patronajul asupra unui teren din Rezervaţia Naturală Highland Titles din Scoţia, care îi asigură primitorului titlul de Lord de Glencoe sau Lady de Glencoe.


Cel mai scump cadou constă într-o cazare la Turin Castle din Scoţia, care include serviciile unui majordom, testări de whisky şi o ceremonie cu o fanfară de cimpoaie, organizată în momentul sosirii în faţa acelui obiectiv turistic.


Produsele de sănătate şi wellness alcătuiesc o temă majoră în acest an şi vor fi reprezentate în acea sacoşă promoţională de suplimente pentru somn, poţiuni pentru îngrijirea pielii bazate pe ulei de canabis şi un serviciu de pregătire a mesei.


Sacoşa conţine şi o serie de obiecte cu utilitate practică.
 

"Nu totul se rezumă la faimă şi strălucire. Avem şi un produs de 9 dolari pentru eliminarea petelor, fabricat de Jade Home Essentials, complet natural, complet biologic", a adăugat Lash Fary. 



Sursa: Agerpres 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cea de-a 96-a ediție a Oscarurilor. „Oppenheimer" conduce în topul nominalizărilor

10 Mar 2024 451

Istoria Dobrogei Dr. Gheorghe Vintilă - Darul ce l-a făcut oamenilor din Topalu

08 Mar 2024 6148

Primăria Constanța Oscar, Gimmy și Rebela, trei cățeluși adorabili, și-au găsit dragostea într-o nouă familie!

09 Feb 2024 599

Licitații Constanța Drumuri Județene SA cumpără motorină de la Oscar Downstream. Iată pentru ce sumă (DOCUMENT)

05 Feb 2024 836

Istoria Dobrogei Semion Petrescu a adus animatograful lui Edison la Constanța

02 Feb 2024 6902

Va apărea un nou lanț de benzinării în România!

28 Jan 2024 2257

Gala premiilor Oscar este amânată! Greva de la Hollywood continuă

07 Sep 2023 779

Unitate aflată în subordinea CJC Drumuri Județene Constanța SA, achiziție de aproape 6,35 de milioane de euro! (DOCUMENT)

10 Jul 2023 1840

Cristea Grosu, restaurator al Monumentului Independenței de la Tulcea și personalitate a sculpturii dobrogene

22 Jun 2023 1509

Oscar Downstream SRL livrează motorină Primăriei Comunei Oltina, Județul Constanța (DOCUMENT)

17 Jun 2023 1240

Revista Zări Alb Astre ZăriAlbAstre2013. „Vama sub lumini de Oscar“ de Alexandra Mişcă, clasa a XI-a B

20 May 2023 1077

Anghel Saligny, unul dintre întemeietorii ingineriei românești și constructorul Podului de la Cernavodă

19 Apr 2023 1505

În urmă cu doi ani, filmul „Colectiv“ a devenit primul film românesc nominalizat la Oscar. Ce evenimente au mai avut loc într-o zi de 15 martie

15 Mar 2023 937

Filmul "Everything Everywhere All at Once", marele câştigător al celei de-a 95-a gale de decernare a premiilor Oscar. Lista celor premiați

13 Mar 2023 1514

Oscar 2023 Covorul roșu înlocuit de unul de culoarea șampaniei și echipă de intervenţie, special antrenată după „palma celebră” de anul trecut

12 Mar 2023 1089