Parc fotovoltaic la Deleni. Cine sunt investitorii

  • Sunt stabilite 2 zone de reglementări
 
Deleni PV Power Plant SRL, o firmă din Constanța, a depus la Agenția pentru Protecția Mediului documentația pentru elaborarea unui Plan Urbanistic Zonal ce va viza înființarea unui parc fotovoltaic la Deleni.
 
Memoriul de prezentare este elaborat în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 19/2010 pentru aprobarea Ghidului metodologic privind evaluarea adecvată a efectelor potențiale ale planurilor sau proiectelor asupra ariilor naturale protejate de interes comunitar, cu modificările și completările ulterioare, având în vedere că PUZ Înființare Parc Fotovoltaic Deleni intră sub incidența prevederilor art. 28 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 49/2011, cu modificările și completările ulterioare.
 
Planul Urbanistic Zonal, însoțit de Regulamentul de Urbanism aferent, cuprinde principiile de aplicare detaliate pentru terenul din extravilanul comunei Deleni. Acesta are la bază Certificatul de urbanism Nr. 35 din 24.06.2021 și Avizul de oportunitate Nr. 877 din 15.02.2022. Terenul aflat în extravilanul comunei Deleni, la est de localitatea Deleni este momentan liber de construcții. Folosința actuală a terenului, a întregii zone este cea agricolă.
 
Sunt stabilite 2 zone de reglementări astfel: ZR1 – zona principală, destinată amplasării panourilor fotovoltaice, cu S=501.875 mp.
 
În această zonă de reglementare se propun următorii indicatori urbanistici: POT maxim = 40% CUT maxim =0,4 Regimul de înălțime al panourilor este Parter - H max = 6,00m. I n ZR1 la contactul cu solul nu exista decât elementele de susținere a panourilor. Terenul va presupune lucrări periodice de întreținere pentru ținerea sub control a vegetației spontane. Panourile se vor amplasa cu ajutorul unor structuri de susținere metalice și/sau din beton. Soluția tehnică pentru structura de susținere va fi aleasă de către un proiectant de specialitate în funcție de componenta solului, a înclinației acestuia și a altor factori decisivi în buna funcționare a panourilor. Poziționarea acestora va fi ordonata, pe o direcție convenabilă ce va asigura o orientare capabilă de captarea maximă a energiei solare.
 
ZR2 – în suprafață de S=2500 mp. În această zona se amplasează echipamentele în aer liber sau în construcții. Se amenajează o platforma betonată pentru parcarea vehiculelor de întreținere și intervenție. Regimul de înălțime maxim va fi de P+3E.
 
Zona studiată se află la o distanță de 372 m față de situl Natura 2000 ROSCI0353 Peștera – Deleni. Amplasamentul studiat se află în extravilanul comunei Deleni, la est de localitatea Deleni, județul Constanța, parcelele, A 120/2, A 120/5, A 120/6 și A 120/18/1. Suprafața terenului care a generat PUZ este de 504.375 mp, iar suprafața studiată este de 506.650 mp.
 

Despre Deleni PV Power Plant SRL

 
Firma are sediul în municipiul Constanța, pe bulevardul Mamaia. Este înființată în anul 2021, conform confidas.ro. asociat unic este Shikun and Binui Energy Romania SRL, firmă din Capitală, iar administrator este Isman Isaac Joseph.

 
Shikun and Binui Energy Romania SRL este asociat unic și în companiile Deleni Wind Energy SRL, Pure Solar Power SRL, Green Energy Vision SRL; Green Energy Planet SRL, Green Energy Flow SRL, Solar PV Power Plant SRL, iar administrator în toate aceste firme este Isman Isaac Joseph. Firmele sunt din Constanța.
 

Shikun and Binui Energy Romania SRL a raportat pe 2021 o pierdere de 112 lei, cu 0 lei cifră de afaceri și fără salariați. Este înființată în anul 2021, cu sediul social în București, pe strada Lainici. Asociați în firmă sunt Shikun & Binui Energy Europe BV – 90%, firmă din Olanda și Asra WSE Engineering SRL – 10% (firmă din Constanța).  Administratori sunt Isman Isaac Joseph, Raveh Allon, Hendler Tzvi și Birman Amit. Birman Amit apare ca administrator la Black Sea Energy SRL.
 
Asra WSE Engineering SRL a fost înființată în 2020 și are sediul social în Constanța, pe bulevardul Mamaia. Asociați în firmă sunt TDI Wind and Solar Energy LTD – firmă din Israel – 50% și Kryten 8 SRL – 50%. Administratori sunt Aldea Alexandru și Nadam Dror. Pentru anul 2021, firma a raportat 3 salariați, o cifră de afaceri de 3,8 milioane lei și un profit de 1,3 milioane lei.
 
Kryten 8 SRL a fost fondată în anul 2014, cu sediul social în Cumpăna, pe șoseaua Constanței. Asociați în firmă sunt Aldea Ana-Mihaiela – 67% și 2A Alcross SRL – 33%. Administrator este Roxana Oana Bică. În anul 2021, firma a raportat 1 salariat, la o cifră de afaceri de 585.698 lei și un profit de 518.102 lei.
 
2A Alcross SRL are sediul social în Nazarcea, Ovidiu, fiind fondată în anul 2015. Asociat unic și administrator este Alexandru Aldea. În anul 2021, firma a raportat 14 salariați, o cifră de afaceri de peste 5,6 milioane lei și un profit de 948.014 lei.
 
Alexandru Aldea este asociat sau administrator și în firmele Green Earth Industry SRL, New Environment Technology SRL, Sun Source Energy SRL, Poiana PV Power Plant SRL, Solar Energy Innovation SRL, Renew Solar Tech SRL, Monsson Logistic SRL, Sun Terra Power SRL, Green Energy Dynamic SRL, New energy Resources SRL, Green Earth Tehno SRL, Eco Source Energy SRL, EU Vision Energy SRL, Endless Sun Power SRL, Suncell Power Plant SRL, Solar Tech Experience SRL, Solar Energy Focus SRL, Solar Power Panels SRL, Biharia Unlimited Energy SRL, Aenro Energy Holding SRL, Asra WSE Engineering SRL și Solar PV Power Plant SRL.
 
PRECIZĂRI:


Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.


Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:
 
Modificări în firma Sun Source Energy SRL Constanța. A fost cooptat un asociat

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Achiziții Constanța Cine va întocmi documentația tehnică pentru parcurile fotovoltaice ce vor fi construite la Castelu și Dumbrăveni?

22 Apr 2024 594

MONSSON a conectat la rețeaua națională cea mai mare capacitate de stocare a energiei electrice în baterii din România

09 Apr 2024 597

Undă verde de la APM Constanța Parc fotovoltaic, înființat de societatea E Soare Afară SRL la Murfatlar

26 Mar 2024 651

E SOARE AFARA SRL anunţă publicul interesat asupra luării deciziei etapei de încadrare pentru proiectul construire parc fotovoltaic, branșamente utilități și organizare executare lucrări

19 Mar 2024 443

Undă verde de la APM Constanța Cu o cifră de afaceri de zero lei în 2022, Eco Solar Power SRL va înființa un Parc fotovoltaic în Băneasa

10 Mar 2024 929

Investiție de peste de 7,5 milioane euro în Portul Constanța CN APM SA continuă demersurile pentru înființarea unui parc fotovoltaic

25 Feb 2024 849

Parcul fotovoltaic de la Deleni, județul Constanța, extins de Solar PV Power Plant SRL. Constănțenii pot depune sugestii și observații

11 Feb 2024 1198

Primăria Lumina, județul Constanța va construi un parc fotovoltaic! Firma fostului prefect de Vaslui, printre câștigători (DOCUMENT)

08 Jan 2024 2093

Constanța Parc fotovoltaic la Băneasa. Luna asta are loc dezbaterea publică

07 Jan 2024 1049

CN APM Constanța, un nou demers pentru construirea parcului fotovoltaic la Poarta 7

03 Jan 2024 861

Andrei Muntmark va edifica un parc fotovoltaic la Corbu

02 Jan 2024 1043

Nawaf Salameh, fondatorul Alexandrion Group va construi un parc fotovoltaic în Constanța

13 Dec 2023 1414

Parc fotovoltaic la Ovidiu! Anunțul Agenției pentru Protecția Mediului Constanța

25 Nov 2023 1222

Investiție imobiliară la Ovidiu. Două firme din Suceava și București vor ridica un complex de servicii

29 Oct 2023 1418

Primăria Mihail Kogălniceanu, județul Constanța, înființează un parc fotovoltaic

20 Oct 2023 1501