Parchetul General, precizări importante despre dosarul Revoluței. De ce a semnat președintele avizul pentru urmărirea penală

Parchetul General a transmis, vineri seară, un comunicat de presă în care face precizări referitoare la ”Dosarul Revoluţiei”, având în vedere afirmaţiile apărute în presă privind obținerea autorizării din partea președintelui României precum și referirea la faptul că una dintre persoane vizate nu a avut calitatea de ministru.

”Responsabilitatea ministerială, republicată și art. 2941 Cod procedură penală, doar Președintele României are dreptul să autorizeze efectuarea urmăririi penale a foștilor membrii al Guvernului României. În vederea edificării cu privire la natura juridică a Consiliului Frontului Salvării Naționale (CFSN) și a caracterului juridic al actelor emise de acest organism, s-au solicitat opiniile principalelor facultăți de drept din țară (Cluj – Napoca, București și Iași). Aceste instituții de învățământ superior au concluzionat, fără echivoc, faptul că ”deși cadrul legal de funcționare al CFSN a fost definitiv conturat abia în data de 27.12.1989, prin Decretul-Lege nr. 2, din punct de vedere faptic CFSN a acționat în perioada 22-27.12.1989 ca un veritabil Guvern, învestit prin susținerea populară existentă la momentul respectiv”.

Cu toate că faptele ce formează obiectul dosarului au fost săvârşite anterior adoptării Constituției României din 1991 (revizuită în anul 2003) și intrării în vigoare a Legii nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, ce reglementează procedura de urmat în cazul atragerii răspunderii penale a membrilor Guvernului și având în vedere că normele de procedură sunt de strictă interpretare și imediată aplicare, procedura judiciară de sesizare a Președintelui României pentru a cere urmărirea penală a unui fost membru al Guvernului este aplicabilă și în prezenta cauză.
Altfel, prin Decizia nr. 93 din 16 iunie 1999, Curtea Constituțională a statuat că în privința mandatului de membru al Guvernului, Constituția nu a instituit imunitatea, ci o altă măsură de protecție, și anume condiționarea dreptului de a cere urmărirea lui penală pentru faptele săvârșite în exercițiul funcției. Această măsură de ocrotire a interesului public subzistă și după încetarea mandatului membrilor Guvernului, așa încât este evident că, în privința infracțiunilor comise în exercițiul funcției, punerea sub urmărire penală a foștilor membrii ai Guvernului trebuie să se realizeze cu respectarea acelorași norme procedurale”, a transmis Parchetul General.

”Prin Decizia nr. 665 din 05.07.2007 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 23 alin. 2 și 3 din Legea nr. 115/1999, privind responsabilitatea ministerială, republicată, Curtea Constituțională a României a decis că ”exceptarea foștilor membri ai Guvernului de la procedura specială, derogatorie prevăzută pentru membrii Guvernului, potrivit unui criteriu aleatoriu, stabilit în funcție de momentul declanșării procedurii în timpul mandatului sau după încetarea acestuia, constituie o încălcare a principiului egalității de tratament consacrat de art. 16 alin. 1 din Constituție”.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Penală, prin sentința nr. 818 din 17.12.2007 pronunțată în dosarul nr. 7202/2007, a constatat că în ceea ce-l privește pe un fost ministru de interne, nu a fost îndeplinită procedura specială instituită de Legea nr. 115/1999, deși acesta a fost trimis în judecată pentru fapte săvârșite în legătură cu exercitarea funcției, comise în cursul anului 1990”, precizează Parchetul General.

Procurorul general Augustin Lazăr a transmis în data de 2 aprilie preşedintelui Klaus Iohannis o solicitare pentru încuviinţarea începerii urmăririi penale pentru infracţiuni contra umanităţii a fostului preşedinte Ion Iliescu, a fostului premier Petre Roman şi a fostului vicepremier Gelu Voican Voiculescu, în dosarul Revoluţiei.

Citește și:

Reacţia lui Ion Iliescu după ce Klaus Iohannis a semnat avizul pentru urmărirea penală – ”Stau cu capul sus la judecata istoriei”


Ion Iliescu, Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu pot fi urmăriți penal în dosarul Mineriada. Ce a decis președintele Klaus Iohannis



 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Decizii CSM Mai mulți procurori numiți în funcții de conducere! Iată cine sunt

13 Mar 2024 551

DGAGrefier din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației, trimis în judecată pentru comiterea a 5 infracțiuni

06 Mar 2024 278

Recuperarea patrimoniului cultural Brățări preistorice din aur, aduse în țară. Dosar penal pentru furt calificat (FOTO)

20 Feb 2024 638

Gigi Valentin Ștefan, propus procuror general adjunct al Parchetului Curții de Apel Constanța

05 Jan 2024 1126

Dosarul Plătăreşti privind tratamente degradante aplicate minorilor în perioada 1978 - 1991 depus de IICCMER la Parchet

12 Dec 2023 625

Noua „gardă“ a magistraților Cine va conduce justiția din Constanța pentru următorii ani

26 Nov 2023 2140

#Dobrogea145 Gigi Valentin Ștefan, procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, mesaj de Ziua Dobrogei

17 Nov 2023 1774

Doi foști șefi de parchet din Constanța vor să se întoarcă în magistratură. Vineri are loc interviul pentru testarea psihologică

18 Oct 2023 888

Parchetul General, către Ministerul Justiției – „Vor fi parchete care vor fi desființate de facto sau vor funcționa cu unul sau doi procurori“

04 Aug 2023 987

Averea și interesele lui Viorel Gabriel Teliceanu, prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța! (DOCUMENTE)

08 Jul 2023 3468

Ziua Justiției. Ce mesaj a transmis cu acest prilej procurorul general al PÎCCJ

02 Jul 2023 785

„Bombă“ de la Parchetul European, din care face parte și un fost procuror general al Constanței! Trei suspecți prinși în flagrant

14 Mar 2023 1654

Curtea Supremă, verdict definitiv pentru magistratul constănțean Adina Florea! (MINUTA)

26 May 2022 1836

Microfon găsit în biroul șefului DSU, Raed Arafat. Parchetul General a efectuat o verificare

03 May 2022 1843

Începe judecata în primul și singurul dosar de Cyberbullying din Constanța! (DOCUMENT)

27 Apr 2022 2271