Părinţii copiilor de la creşa “Licurici” au scris primarului Decebal Făgădău şi consilierilor locali PNL. Nu ştiu ce vor face cu copiii lor!

Părinţii copiilor de la creşa “Licurici” au scris primarului Decebal Făgădău şi consilierilor locali PNL cerându-le să nu închidă creşa.
Părinţii celor aproximativ 100 de copii  susţin că sunt “extrem de mulţumiţi de condiţiile din creşă, de personal şi de serviciile oferite de creşă” şi că nu doresc să îşi mute copiii în altă parte.
“Având în vedere că opţiunea unei creşe particulare este una nerealistă pentru noi părinţii, costurile lunare ajungând la suma de aproximativ 1.500 de lei pentru un copil, şi nu ne permitem un astfel de lux, vă rugăm respectuos să apelaţi la toate pârghiile legale posibile pentru ca această creşă să nu îşi închidă porţile, iar noi să nu fim nevoiţi să renunţăm la locul de muncă pentru a sta cu copiii acasă”, precizează părinţii în scrisoarea transmisă primarului Decebal Făgădău.
Consilierii de la PMP şi PNL nu au votat nici în cadrul şedinţei de astăzi, proiectul de hotărâre propus de primarul Decebal Făgădău privind achiziţionarea spaţiului (teren şi imobil) unde îşi desfăşoară acitivtatea această creşă. Oferta proprietarului către municipalitate era de 700.000 de euro.
Primarul Decebal Făgădău a declarat astăzi în conferinţa de presă de după şedinţa de Consiliu Local Municipal că municipalitatea are contract cu proprietarul imobiliului până în vara anului 2020 şi că pînă atunci va căuta alte soluţii pentru găsirea unui spaţiu adecvat.
Totodată edilul a anunţat că proiectele de mansarde a creşelor existente este de durată şi şi-ar fi dorit ca şi domnii consilieri să înteleagă această situaţie existentă.



Citeşte şi: În şedinţa din octombrie, nu a trecut. Făgădău readuce în atenția Consiliului Local proiectul de cumpărare a clădirii în care funcţionează creşa „Licuricii“ (document) https://www.ziuaconstanta.ro/stiri/social/in-sedinta-din-octombrie-nu-a-trecut-fagadau-readuce-in-atentia-consiliului-local-proiectul-de-cumparare-a-cladirii-in-care-functioneaza-cresa-licuricii-706148.html?print

 
Consilierii PMP şi PNL explică de ce nu trebuie să se plătească mii de euro pentru creşa „Licuricii“ „Făgădău să renoveze creşa veche. E la 300 de metri distanţă!“ (document+galerie foto)

Creşa „Licuricii”, în pericol. Consilierii locali PNL nu au fost de acord cu cumpărarea clădirii de către municipalitate!

LIVE TEXT La Consiliul Local Municipal Constanţa, şedinţă ordinară. Cresc bursele pentru elevi la Constanta. Ce a propus primarul (galerie foto)

Primăria Constanţa continuă investiţiile O nouă creşă a fost dată în folosinţă  
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Primăria Constanța „De-a lungul ultimilor ani s-au căutat mai multe soluții pentru reabilitarea și consolidarea Creșei nr. 6 de pe aleea Topolog“

18 Mar 2024 574

Fosta creşă nr. 6 de pe Aleea Topolog din Constanța va fi demolată. Primăria vrea să transforme spațiul în parcare. Integra Proiect Design SRL a primit contractul (DOCUMENT)

12 Mar 2024 1075

Angajări Constanța Post vacant la Creșa nr. 1 Mangalia. Condiții

27 Feb 2024 629

Cumpărări directe Constanța CNI caută diriginți de șantier pentru supervizarea lucrărilor la creșa din Murfatlar. „Ofertele cu prețuri neobișnuit de scăzute vor fi respinse“ (DOCUMENT)

22 Feb 2024 494

Primăria Constanța O nouă creșă va fi construită în municipiu

14 Feb 2024 628

CNI cumpără servicii de consultanță în domeniul securității pentru obiectivul de investiții „Construire creșă mică în orașul Murfatlar, județul Constanța”

08 Jan 2024 575

Locuri de muncă Constanța Creșa nr. 1 Mangalia scoate la concurs două posturi vacante. Iată ce trebuie să faci

19 Dec 2023 1226

CNI a atribuit contractul pentru construirea creșei din cartierul Palazu Mare din Constanța. Detalii despre proiect și despre firma câştigătoare (DOCUMENTE)

06 Oct 2023 1069

"Bebeluș luat bătut de la o creșă din Bragadiru”, material apărut în spațiul public. Precizările IPJ Ilfov

29 Sep 2023 874

O creșă va fi construită la Valu lui Traian, județul Constanța cu finanțare de la Ministerul Dezvoltării

13 Jun 2023 1085

Atenție, părinți! A fost publicat Ordinul Ministerului Educației pentru înscrierea la grădiniță. Calendarul (DOCUMENTE)

31 May 2023 1728

Constănțeanul supărat Florin Cocargeanu, viceprimar Constanţa - „Vergil Chiţac a decis soarta Creşei nr. 6 de pe Aleea Topolog. În locul ei va fi construită o parcare supraetajată”!

08 May 2023 4525

Primăria Medgidia continuă investiția la noua creșă din municipiu (DOCUMENT)

20 Apr 2023 1279

Tragedie fără margini! Patru copii au fost uciși într-o creșă. Cine este suspectul

06 Apr 2023 1639

Decizia a fost publicată în Monitorul Oficial A fost majorat tichetul de creșă

02 Apr 2023 1155