Parlamentarii au găsit soluţia pentru a scădea accidentele pe trecerile de pieton! Ce propunere au făcut (document)

Pe masa Camerei Deputaţilor a ajuns un proiect care a fost recent votat în Senat, privind iluminatul trecerilor pentru pietoni din toată ţara.
Astfel, la data de 25 martie 2019, proiectul a fost prezentat în Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor, fiind votat şi adoptat de Senat la data de 20 martie 2019.

Iniţiatori şi semnatari sunt din toate partidele politice. Conform expunerii de motive, în urma mai multor studii realizate privind trecerile pentru pietoni concluzia a fost una – realizarea unui iluminat adecvat pe timpul nopţii îmbunătăţeşte în mod cert siguranţa participanţilor la trafic. Prin urmare, locul în care pietonii traversează strada trebuie să fie foarte vizibil pentru şofer atât pe timpul zilei cât şi pe timpul nopţii.
Propunerea legislativă instituie obligaţie şi circumstanizează snesul următor: la un an de la data publicării legii în Monitorul Oficial al României, autorităţiile administraţiei publice locale au obligaţia să asigure iluminatul public al trecerilor pentru pietoni nesemaforizate, semnalizate prin indicatoare sau marcaje, de pe sectoarele de drumuri internaţionale, naţionale şi de interes judeţean situate în intravilanul localităţilor, prin utilizarea sistemelor de iluminat public performante din punct de vedere energetic. Neîndeplinirea acestei obligaţii de către autorităţile administraţiei publice locale constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă.

În secţiunea „Documente” puteţi vizualiza forma adoptată de către Senatul României.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

O nouă trecere de pietoni, amenajată în municipiul Constanța. Iată unde

29 Mar 2024 616

Constanța Mașină de poliție implicată într-un accident rutier pe Șoseaua Mangaliei, zona Doraly Mall (GALERIE FOTO+VIDEO)

05 Mar 2024 4266

Constanța Iată ce a apărut pe pistele pentru biciclete de pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu (FOTO+VIDEO)

04 Mar 2024 14191

DRDP Constanța a demarat proiectul lucrări de amenajare la treceri de pietoni și montarea parapetului pietonal de protecție pe DN 39 (E87)

29 Feb 2024 806

Sondaj de opinie Majoritatea respondenților ar fi de acord cu o trecere de pietoni între intersecția de la ICIL și strada București din Constanța

25 Feb 2024 876

Primăria Constanța O nouă trecere de pietoni va fi amenajată în municipiu, pentru a crește siguranța participanților la trafic (FOTO)

23 Feb 2024 732

Sondaj de opinie Ar fi utilă o trecere de pietoni între intersecția de la ICIL și strada București din Constanța?

18 Feb 2024 917

Primăria Constanța Se înființează patru noi treceri de pietoni în municipiu. Iată în ce zone (FOTO)

09 Feb 2024 637

Achiziția a fost suspendată Licitația pentru gestiunea serviciului de iluminat public din Constanța se mută în instanță! (DOCUMENTE)

10 Jan 2024 938

Anul 2023 în traficul de frontieră. Creștere la traficul de persoane prin punctele de frontieră

31 Dec 2023 639

Imagini din dronă cu trecerile de pietoni de pe bulevardul IG Duca din Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

12 Dec 2023 3413

Situație inedită pe bulevardul IG Duca din Constanța! Mai multe treceri de pietoni amplasate în zonă (GALERIE FOTO+VIDEO)

11 Dec 2023 8655

Controale la trecerile feroviare. Cazurile a patru șoferi depistați cu nereguli

09 Dec 2023 734

Două treceri de pietoni din municipiul Constanța vor fi relocate! În ce zone se află

16 Nov 2023 1549

Constănțeanul supărat Ultima modă de treceri pentru pietoni, „inaugurată" pe Șoseaua Mangaliei!

29 Oct 2023 3536