Parlamentarii PSD Constanța, în conferință de presă

  • Reprezentanții în Parlament ai Partidului Social Democrat Constanța au organizat joi, 8 aprilie, o conferință de presă pentru a discuta cele mai noi subiecte de interes local și național. 

„Este o conferință de presă pentru prezentarea unor probleme. Ne-am propus ca o astfel de intalnire sa o facem cel putin o data pe luna. Ca si problematic ne-am propus să abordăm cateva teme", a declarat Felix Stroe.

El a spus că se va discuta despre vânzarea companiilor românești, vânzarea terenurilor agricole, despre oportunitatea de alegeri anticipate și comentarii legate de regulamentul de funcționare al Primăriei Conatanta.

„Vom discuta și de statiunea Mamaia și atitudinea vizavi de industria HORECA", a adăugat Stroe.


El a precizat că, anterior conferinței, s-a organizat o întâlnire cu reprezentanții patronatelor de turism.

„În ceea ce privește vânzarea companiilor românești, PSD e preocupat de această problemă. Scuza că sunt companii în insolvență nu ține. O întreprindere în insolvență are oportunitatea de a vinde niște active, un pachet de acțiuni pentru a procura cash flow-ul necesar", a spus Felix Stroe.


El a mai adăugat că legea insolvenței permite să parcurgă etapele necesare și nu este nevoie de o nouă lege.

„Reafirmăm poziția noastră foarte fermă. Nu înțelegeam ce caută companii ca Nuclearelectrica, CEC, Portul Constanța, când ele nu sunt în insolvență. Noi ne pronunțăm împotriva acestei legi", a adăugat parlamentarul PSD.


Președintele PSD a propus un amendament la buget.

„Stiți că toate au fost respinse. El a propus un amendament privind acordarea unui împrumut către CEC în valoare de până la 1.4 miliarde lei.  A fost respins la vot. Ei merg în continuare să vândă", a expus Stroe.

 

„A doua problemă este vânzarea terenurilor agricole către firme sau persoane străine. În toată Uniunea Europeană se iau măsuri să nu se vândă. Legea română e identică cu cea din Germania și aproape identică cu cea din Franța. Noi vrem să ne protejăm terenurile cum și le protejează altii. Aceasta lege în afară are niște proceduri foarte stricte. Actuala guvernare dorește simplificarea birocrației. Prin această lege vor să faciliteze vânzarea terenurilor către străini", a spus Felix Stroe.


Totodată, el a spus că nici subvențiile sau ajutoarele nu au ajuns și împing fermierii la vânzarea sau la scumpirea produselor.

„Noi ne opunem ferm simplificării prevederilor legale care să faciliteze vânzarea acestor terenuri agricole", a spus răspicat liderul PSD Constanța.

„Curtea Europeană de Justiție a constatat, în mod constant, că lucrurile nu sunt în concordanță cu legislația europeană", a spus Stroe cu privire la încercările altor state de a simplifica această lege a terenurilor.


Stroe a spus că nu se dorește infringement pentru România. 

Moțiune de cenzură, redactată de către echipa PSD de la centru
 

"Dacă poporul a constatat că ce a votat nu îl mai reprezintă, soluția este anticipate. Vom susține această probleme cu consecvență zi de zi. Pregătim o moțiune de cenzură care va avea o consistență deosebită în acest sens. Această coaliție trebuie să plece de la guvernare. Suntem de acord cu organizarea de alegeri anticipate", a spus Stroe.


Lucian Lungoci va vorbi de guvernarea constănțeană și va discuta despre regulamentul de funcționare al piețelor.

El a vorbit de situația mieilor și modul în care va fi comercializat anul acesta.

"Am discutat și cu colegii consilieri locali PSD și vor veni cu o serie de amendamente. Dacă plecam de la orarul de funcționare, avem pentru bar terasă restaurant, un orar aprobat până la 22 in peninsulă si pana la 20 în oraș. Nu are treabă cu pandemia, ci măsuri în afara restricțiilor", a spus Lungoci.


 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ZIUA LIVE Costin Răsăuțeanu(candidat PSD la Consiliul Local- „Îmi doresc să candidez și să reușim să schimbăm abordarea atitudinii administrației în raport cu cetățenii. “ (VIDEO)

24 Apr 2024 442

ZIUA LIVE Cu ce proiecte intră în competiția electorală, Cătălin Grasa, candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța!

24 Apr 2024 366

Viceprimarița PMP de la Castelu îl urmează pe primarul Nicolae Anghel care a plecat la PSD

23 Apr 2024 424

LIVE TEXT+VIDEO Dumitrache reales Conferință de alegeri în cadrul Organizației Municipale a PSD Constanța. Cine sunt vicepreședinții organizației municipale? (Galerie FOTO+VIDEO)

23 Apr 2024 1015

ZIUA LIVE Autoritățile locale au obligația să intervină în susținerea persoanelor aflate la risc de sărăcie sau cu probleme de sănătate!

23 Apr 2024 455

ZIUA LIVE Horia Constantinescu, candidatul PSD la Primăria Constanța - „Lucrurile pot fi făcute cu condiția că trebuie să fii pe teren“ (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Apr 2024 542

Surse Coaliția va avea candidaturi separate la Primăria Capitalei - Gabriela Firea - PSD şi Sebastian Burduja - PNL

23 Apr 2024 413

Grupul consilierilor locali PSD au înregistrat proiectului „Protocol pentru Viitor. Intership plătit pentru tinerii din Constanţa” !

22 Apr 2024 453

ZIUA LIVE Este nevoie de o intervenție cathartică în Primăria Constanța?

22 Apr 2024 673

Peste 15 milioane lei fără TVA Primăria Constanța încheie un nou acord-cadru pentru toaletarea copacilor şi a spaţiilor verzi din zona II a municipiului Constanța (DOCUMENTE)

21 Apr 2024 626

Candidații PSD Constanța au participat la „Primăvara speranței în lupta cu boala Parkinson“

20 Apr 2024 669

Ce planuri are Horia Constantinescu pentru lucrările de pe bulevardul Aurel Vlaicu din Constanța

20 Apr 2024 652

Proiectul de HCL a fost inițiat de grupul consilierilor locali PSD Prefectul județului Constanța a declarat recurs în dosarul denumit generic „Stop depresia"!

19 Apr 2024 452

Conferința Municipală a PSD Constanța „se joacă" pe scena mică de la Casa de Cultură!

18 Apr 2024 752

Daniel Gigi Tatu a sărit din echipa Chițac, în cea a senatorului Felix Stroe!

18 Apr 2024 576