Patronii din Mamaia își pregătesc cluburile pentru sezonul estival (galerie foto)

  • Patronii din Mamaia își pregătesc cluburile, deși autoritățile nu au comunicat momentul în care acestea ar putea funcționa din nou, în contextul crizei de COVID-19.
Conform unei hotărâri de Guvern, a fost prelungită stărea de alertă pe teritoriul României începând cu data de 13 aprilie 2021, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID - 19.

Guvernul nu va permite deschiderea cluburilor de pe litoral în minivacanţa de 1 Mai.

 “În ceea ce priveşte petrecerile din cluburi, sigur că în această perioadă această activitate este restricţionată şi avem, în funcţie de indicele la mia de locuitori, ştim până la ce oră avem permisă deplasarea în noaptea de Înviere, aceste unităţi economice nu sunt deschise.

Ele nu pot funcţiona. Ne dorim ca pas cu pas, în funcţie de evoluţia acestei epidemii, în funcţie de modul în care Guvernul va ridica gradual restricţiile impuse, tot gradual ne putem gândi ca într-un viitor apropiat aceste petreceri să fie permise, tot cu respectarea anumitor reguli. În acest moment nu avem o reglementare care să permită acest lucru”, a declarat Lucian Bode, duminică, la emisiunea Insider Politic.

Bode a mai precizat că este permisă cazarea în cele 17 staţiuni de pe litoral, ce sunt evidenţiate în hotărârea CNSU.

“Este permisă cazarea în cele 17 staţiuni de pe litoral, sunt evidenţiate în hotărârea CNSU, cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară şi, foarte important, cu respectarea acelei reglementări – maxim 70% din capacitatea de cazare să fie ocupată”, a precizat ministrul de Interne, Lucian Bode.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Firme Constanța Acționarii Hotel Club Estival 2002 SA, convocați în ședință. Iată ce se va discuta

27 Mar 2024 348

Natație Sportivii de la Atena Sport Club Constanța, multe clasări pe podium la Campionatul Regional (GALERIE FOTO)

27 Mar 2024 542

Primăria Constanța va concesiona Șantierului Naval Constanța SA un imobil situat pe bulevardul Tomis (DOCUMENT)

26 Mar 2024 447

Clubul de Volei Municipal Tomis Constanţa, în faliment! Dosarul, amânat la tribunalul Constanța

25 Mar 2024 400

Baza sportivă de pe malul lacului Siutghiol, din Constanța, miza unui proces intentat de Clubul Sportiv Electrica Președinte Dumitru Frățilă face acuzații -„Nu ne putem desfășura activitatea!“

23 Mar 2024 1840

Firme Constanța La Cucaracha Club SRL deschide un punct de lucru nou. Deciziile asociatului unic

22 Mar 2024 681

Primăria a emis certificatele de urbanism Două școli și o grădiniță din Palazu Mare și Constanța vor avea săli de sport

20 Mar 2024 512

SC Agrement Sport Club SRL solicită de la Agenția de protecție a mediului obținerea autorizației de mediu, amplasat în Mamaia Sat

20 Mar 2024 306

Convocare AGA Litoral SA Se aprobă oferta de cumpărare a unui teren intravilan şi a unei construcții situate în Mamaia, zona Club Castel

16 Mar 2024 532

Crimă în Mamaia! Când se va pronunța Tribunalul Constanța

10 Mar 2024 811

Oficial, de la DNA! Vergil Chițac, primarul municipiului Constanța, rămâne suspect în dosarul instrumentat de procurorii DNA Constanța (DOCUMENT)

08 Mar 2024 977

Natație Constanța Cristian Zburlea, cea mai bună performanță a băieților născuți în 2012 la Cupa Rotary Contratimp 2024 (GALERIE FOTO)

06 Mar 2024 834

Box Constanța Medaliatul olimpic Ionuț Gheorghe, la 40 de ani. Astăzi, 29 februarie 2024, e ziua sa. Născut în an bisect!

29 Feb 2024 1297

Avanpremieră și la Constanța a filmului „Hai, România! - Povestea Generației de Aur” (GALERIE FOTO)

28 Feb 2024 829

Firme Constanța La Cucaracha Club SRL își schimbă sediul social

27 Feb 2024 714