Actualitate

Patronul de la Filicori, Dumitrache Economu, găsit spânzurat (galerie foto + video)

Un bărbat din Constanţa a fost găsit în această după amiază spânzurat. La faţa locului au fost solicitaţi să intervină medicii de la ambulanţă dar din păcate nu s-a mai putut face nimic pentru a-i salva viaţa bărbatului de 46 de ani, acesta fiind declarat decedat. Cercetările în acest caz sunt efectuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa. 

Potrivit unor surse neoficiale, victima ar fi Dumitrache Economu, patronul lanţului de cafenele Filicori. Acesta ar fi recurs la acest gest disperat din cauza unor datorii. Incidentul a avut loc într-o locuinţă din complexul Arena Regia situat la ieşire din staţiunea Mamaia spre Năvodari. 

Purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă al Judeţului Constanţa, Claudia Tatarici a declarat că printr-un apel efectuat în jurul orei 14.00 prin Numărul de Urgenţă 112 s-a solicitat intervenţia cadrelor medicale în zona Hanul Piraţilor. A fost găsit un pacient de 46 de ani în stop cardio-respirator şi au fost demarate manevrele de resuscitare. După 60 de minute, deoarece pacientul nu a răspuns la manevrele cadrelor medicale s-a declarat decesul acestuia. 
Dumitrache Economu nu ar fi lăsat niciun bilet de adio prin care să-şi justifice gestul. Acesta a fost găsit spânzurat de o grindă cu un cablu electric. 

Conform Registrului Comerţului, Dumitrache Economu, născut pe 16.02.1971, este asociat în: Eco Star Rel SRL, Flash International SRL, Horeca Bar SRL, Horeca Expert SRL, Horeca Furniture SRL, LA Fattoria SRL, Panoramis Cafe SRL, dar şi în câteva firme radiate: Horeca Project SRL, Ecoreca Service SRL şi Bon Gusto Fattoria SRL.
 
Dumitrache Economu era administrator în următoarele societăţi: Eco Star Rel SRL, Ecoreca Service SRL, Flash Internaţional SRL, Horeca Bar SRL, Horeca Expert SRL, Horeca Furniture SRL, Osteria D'italy SRL, Bon Gusto Fattoria SRL (radiată), Horeca Project SRL(radiată).
 
Conform Registrului Comerţului, cafeneaua Filicori Zecchini de pe bulevardul Alexandru Lăpuşneanu funcţionează pe societatea SC Horeca Project SRL şi este administrată de Aurora Economu şi Dumitrache Economu.
  
Societatea Horeca Bar SRL a luat fiinţă în 2007 şi are sediul social în municipiul Constanţa, bulevardul Mamaia, nr. 292. Capitalul social subscris de 200 lei, integral vărsat, este compus din 20 de părţi sociale. Asociaţi persoane fizice sunt: Economu Dumitrache, cu 45% din capitalul social, şi Economu Aurora, cu 55% din capitalul social. Cei doi sunt şi administartorii societăţii care se ocupă de restaurante. În anul 2015, societatea cu 56 de angajaţi a declarat o cifră de afaceri de 7.723.844 lei, o piedrede de 274.424 lei un profit de zero lei.
 
Horeca Expert SRL a declarat, în anul 2015, o cifră de afaceri de 360.517 lei şi o pierdere de 16.491 lei, dar un profit de zero lei.

În 2015, Panoramis Cafe SRL a avut 12 angajaţi, a declarat o cifră de afaceri de 1.976.283 lei şi un profit net de 311.475 lei.
 
Eco Star Rel SRL, în anul 2015, a avut 31 de angajaţi, a declarat o cifră de afaceri de 15.922.407 lei şi un profit net de 1.215.720 lei. Firma a avut 31 de angajaţi în anul 2015.
 
Flash International SRL a avut în anul 2015 zero, o cifră de afaceri şi un profit net de zero lei.
 
Horeca Furniture SRL a avut în anul 2015 zero angajaţi, o cifră de afaceri de zero lei şi o pierde de 7.053 lei.
 
În anul 2015, La Fattoria SRL a avut 8 salariaţi, a înregistrat o cifră de afaceri de 1.478.366 lei şi un profit net de 621.430 lei.

 
 Citeşte şi:

Pictate manual de artistul plastic italian Mauro Drudi, Șase sticle unicat de vin Gesti, lansate de Pasticceria D'Italy din Mamaia (galerie foto)
 
Noua cafenea Filicori Zecchini, deşi este deschisă de curând, este asaltată de clienţi! (galerie foto)
  
Sammontana, gelateria italiană în adevăratul sens al cuvântului (galerie foto)



Sursa foto: ZIUA de Constanţa


Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

A trecut un an de la moartea lui Dumitrache Economu, patronul lanțului de cafenele Filicori. Afaceristul a recurs la un gest extrem

14 Mar 2018 616

Horeca Bar SRL și Horeca Expert SRL, deținute de urmașii lui Dumitrache Economu, fostul patron al cafenelelor Filicori, au fuzionat

27 Oct 2017 2095

Cum au împărţit urmaşii lui Dumitrache Economu părţile sociale ale SC Flash International SRL

08 Sep 2017 2942

Ce au cerut Primăriei Constanţa urmaşii lui Dumitrache Economu, fostul patron al lanţului de cafenele Filicori

09 Aug 2017 3751

Un alt bun mobil deţinut de urmaşii lui Dumitrache Economu, de vânzare (document)

30 Jun 2017 3408

Fiscul din Constanţa nu iartă! A scos la mezat bunurile imobile deţinute de urmaşii lui Dumitrache Economu (document)

27 Jun 2017 4245

Cum a fost împărţită averea lui Dumitrache Economu, patronul lanţului de cafenele Filicori. Cine şi cât a primit din firme (galerie foto)

26 Jun 2017 35229

Societatea Ecoreca Food SRL, deţinută de Aurora Economu, soţia lui Dumitrache Economu, are un nou sediu

28 Apr 2017 6320

Fotoreportaj Un munte de coroane acoperă sicriul afaceristului Dumitrache Economu (video)

21 Mar 2017 9003

Soţia lui Dumitrache Economu, Aurora Economu, s-a retras din Rellangelo Style SRL

20 Mar 2017 8749

Interviu cu psihologul criminalist Liviu Chesnoiu Bărbaţii sunt cei care aleg metode mai dure de a se sinucide

18 Mar 2017 5873

La moartea unui om de afaceri! Zeci de persoane au fost alături de familia îndoliată (fotoreportaj)

16 Mar 2017 6156

LIVE TEXT. Momente triste. Dumitrache Economu, patronul lanțului de cafenele Filicori, condus pe ultimul drum (galerie foto+video)

16 Mar 2017 19693

Au îndoliat Constanţa. Ce a împins la sinucidere oameni de afaceri, scriitori şi sportivi cunoscuţi. Poveşti de viaţă tulburătoare. Cei mai mulţi au preferat funia (galerie foto)

16 Mar 2017 30475

Noua cafenea Filicori Zecchini, deşi este deschisă de curând, este asaltată de clienţi! (galerie foto)

14 Jan 2014 15212

Sammontana, gelateria italiană în adevăratul sens al cuvântului (galerie foto)

03 Oct 2013 4358

Pasticceria D`Italy - un colţ de Italie adus la Marea Neagră (galerie foto)

24 Sep 2013 6042