Patru cetăţeni turci cu documente bulgăreşti false, depistaţi la PTF Nădlac II. Cât au plătit pentru ele

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II - Csanadpalota au depistat patru cetăţeni turci care au  folosit la controlul de frontieră cărţi de identitate bulgăreşti false.

În data de 12.01.2020, în jurul orei 12.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II - Csanadpalota, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, cetăţeanul german N.C., în vârstă de 54 de ani, la volanul autoturismului, marca Mercedes, înmatriculat în Germania. Împreună cu acesta mai călătoreau patru persoane care s-au legitimat cu documente de identitate ce aveau însemnele autorităţilor din Bulgaria. 

Cu ocazia verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că documentele prezentate de cei patru pasageri ai autoturismului nu îndeplinesc condiţiile de formă şi fond ale unora autentice, acestea fiind false.

Poliţiştii de frontieră au stabilit că grupul este format din cetăţeni turci, două femei, în vârstă de 19, respectiv 47 de ani, şi doi bărbaţi, în vârstă de 27, respectiv 45 de ani.  

Cu privire la cele constatate, persoanele în cauză au declarat că au obţinut documentele de identitate de la o persoană necunoscută, în schimbul sumei de 2.000 de euro pentru fiecare document în parte. Aceştia au menționat că doreau să ajungă în Germania.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la trecere ilegală a frontierei de stat pentru şoferul autoturismului, respectiv  fals privind identitatea, uz de fals şi trecere ilegală a frontierei de stat pentru cei patru cetăţeni turci, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Sursa foto: Poliția de Frontieră

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

În Portul Mangalia Două drone de tip avion au intrat în dotarea Poliției de Frontieră (Galerie FOTO)

17 Apr 2024 548

​LIVE TEXT. Eveniment important la Mangalia Două drone de tip avion, cu decolare verticală, intră azi în dotarea Poliţiei de Frontieră (GALERIE FOTO+VIDEO)

17 Apr 2024 1284

Poliția de Frontieră Peste 33.000 de persoane verificate în aplicația eDAC în ultima săptămână

14 Apr 2024 360

UPDATE. Tulcea Alertă pe brațul Chilia Veche în Delta Dunării! A fost observat un obiect ce ar semăna cu o mină marină (GALERIE FOTO+VIDEO)

08 Apr 2024 914

Poliția de Frontieră Polițiștii de frontieră au verificat peste 20.000 de persoane în aplicația eDAC în această săptămână

07 Apr 2024 410

Județul Tulcea Șase exemplare de sturion redate mediului natural, 110 kilograme de pește și 700 metri de plase descoperite de polițiștii de frontieră (VIDEO)

05 Apr 2024 494

MAE salută aderarea României la spațiul Schengen prin eliminarea controalelor la frontierele aeriene și maritime

31 Mar 2024 389

Oficial! 21 de polițiști de la Frontieră și un inspector de la Antifraudă, trimiși în judecată de DNA

27 Mar 2024 879

Tone de bomboane contrafăcute, reținute de către inspectorii vamali de la Constanța Sud (FOTO)

25 Mar 2024 525

În județul Constanța Aproape 10.000 parfumuri contrafăcute, confiscate de poliţiştii de frontieră de la Garda de Coastă (VIDEO)

08 Mar 2024 674

În județul Constanța Parfumuri și îmbrăcăminte contrafăcute, confiscate de poliţiştii de frontieră în PTF Vama Veche și Ostrov

07 Mar 2024 501

În județul Constanța Articole de îmbrăcăminte contrafăcute, confiscate de poliţiştii de frontieră de la PTF Vama Veche

04 Mar 2024 505

Garda de Coastă Peste 1.000 metri de plase mono-filament cu 243 kilograme de pește scoase dintr-o zonă strict protejată a Biosferei Deltei Dunării

01 Mar 2024 462

În anul 2023, Garda de Coastă și-a îndeplinit toate obiectivele Comandantul Alexandu Oae – Vom menține și în acest an un sistem eficient de supraveghere a frontierei de stat

29 Feb 2024 613

Descoperire la punctul de trecere a frontierei Constanța Polițiștii identifică un bărbat din Siria cu mandat european de arestare

17 Feb 2024 696