Pe 27 octombrieGrecii din Constanţa sărbătoresc Marele NU

greci-bisericagreceasca.jpgComunitatea elenă din Constanţa va sărbători, pe 27 octombrie, ziua Marelui NU.

Marele NU este, ca şi 25 martie (Ziua Naţională a Greciei), una dintre cele mai importante sărbători naţionale ale grecilor. Cunoscută şi sub denumirea de „Ziua demnităţii", sărbătoarea îi comemorează pe cei care au murit în timpul luptei anti-fasciste, în 1940 - 1941.

„Deci acesta înseamnă război!"

Potrivit istoricului disponibil pe site-ul Comunităţii Elene „Elpis" din Constanţa, Marele NU este legat de răspunsul negativ pe care primul ministru elen Ioannis Metaxas l-a dat guvernului italian care solicita intrarea în Grecia şi ocuparea de poziţii strategice. Răspunsul primului ministru grec a rămas în istorie: „Deci acesta înseamnă război". „Imediat ce s-a dat publicităţii decretul mobilizării, toţi cei care erau apţi de luptă din satele şi oraşele Eladei s-au îndreptat către unităţile lor, iar reacţia tuturor faţă de invazia italiană a fost exprimată printr-un «NU» răspicat. În dimineaţa zilei de 28 octombrie s-a anunţat mobilizarea generală şi unităţile militare se îndreptau spre front", se menţionează pe site-ul comunităţii greceşti din Constanţa.

După acest moment, Grecia a intrat în cel De-al Doilea Război Mondial. Pe lângă italieni, grecii au fost nevoiţi să înfrunte şi ofensiva germană din 1941. „Poporul şi armata elenă trebuiau să facă faţă unui alt adversar mai puternic: Germaniei lui Hitler care, înainte de a ataca Uniunea Sovietică, a considerat că este nevoie să cucerească Balcanii. Şi astfel, în zorii zilei de 6 aprilie 1941, ambasadorul german în Grecia prezintă primului ministru grec, Alexandros Korizis (Ioannis Metaxas murise la sfârşitul lui ianuarie 1941), o comunicare diplomatică cu reproşuri stereotipe ale celui de-al treilea Reich şi care, în esenţă, era o declaraţie de război împotriva Greciei", precizează sursa mai sus amintită.

Slujbă religioasă de comemorare

Marele NU va fi marcat, la Constanţa, sâmbătă, pe 27 octombrie, chiar dacă sărbătoarea propriu-zisă este pe 28 octombrie. În jurul prânzului, la Biserica Greacă Metamorfosis va avea loc o slujbă religioasă de comemorare a celor care au luptat împotriva fascismului, slujbă oficiată de preotul paroh al comunităţii elene din Constanţa, Gheorghe Malcea. Ulterior, preşedintele Comunităţii Elene „Elpis", Eftimie Antoniadis, va ţine un discurs despre semnificaţia zilei Marelui NU.

La evenimente vor lua parte greci din Constanţa, membri ai comunităţii, dar şi ataşatul maritim al Republicii Elene la Constanţa, Dimitrios Kryoneritis.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Tulcea Pregătire pentru situații de urgență. Elevii Școlii Gimnaziale Greci participă la un exercițiu de evacuare (FOTO)

22 Mar 2024 330

Județul Tulcea, sub avertizare Cod Galben de ceață densă

05 Mar 2024 493

Firme Constanța Black Sea Suppliers SRL, deținută de cetățeni greci, și-a majorat capitalul social la 100 de milioane de lei! De unde vin banii

04 Feb 2024 843

Volei. „Rezultat extraordinar!“ Cu Răzvan Parpală, de la CSM Constanța, antrenor principal, România Under-18 s-a calificat la Euro (GALERIE FOTO)

22 Jan 2024 1518

Un tânăr a murit în urma unui accident rutier. Iată ce nereguli au constatat polițiștii din județul Brăila

14 Jan 2024 967

IGPR InfotraficTrafic reluat pe DN 2B

12 Jan 2024 335

UPDATE Accident la Brăila. O autoutilitară a lovit un tir ce se afla oprit. Un șofer a ajuns la spital

12 Jan 2024 880

IGPR Infotrafic Circulație oprită pe DN 2B

12 Jan 2024 387

Accident rutier grav în județul Brăila Circulația rutieră oprită pe DN 2B, în urma coliziunii dintre o autoutilitară și un autocamion

12 Jan 2024 734

Calendar ortodox Ce sfinți sărbătorim astăzi, 10 ianuarie 2024

10 Jan 2024 931

Autobuz românesc cu pasageri, implicat într-un accident în Bulgaria. Printre victime și români

02 Jan 2024 777

#Dobrogea145 Costin Mega, director marketing Farul Constanța, mesaj de Ziua Dobrogei

22 Nov 2023 1293

#Dobrogea145 Septimiu-Sebastian Bourceanu, senator PNL de Constanța, mesaj de Ziua Dobrogei

19 Nov 2023 1023

Firme Constanța A fost prelungit mandatul administratorului unei societăți deținute de greci

31 Oct 2023 928

IPJ BrăilaLa școala din localitatea Surdila-Greci a fost o activitate de educație rutieră în rândul acestora.

24 Oct 2023 459