Pe urmele Cazinoului Licitaţia pentru reabilitarea Templului Israelit din Constanţa, anulată de CNI

Construită în anul 1911, în zona peninsulară a municipiului Constanţa, Sinagoga Evreiască - Templul Israelit este, în prezent, într-o stare avansată de degradare, gata să se prăbuşească în orice moment. Comunitatea evreilor a decis să o salveze şi a făcut demersurile necesare în vederea reabilitării.
Compania Naţională de Investiţii (CNI) a anulat însă licitaţia pentru „executarea lucrărilor de primă urgenţă - reabilitare generală - Templul Israelit Constanţa“. Imobilul este situat pe strada C.A. Rossetti din municipiul Constanţa.
 
CNI şi-a motivat decizia prin faptul că au fost depuse numai oferte inacceptabile şi/sau neconforme. Procedura a fost anulată în baza prevederilor art. 212, alin. 1. lit. a) din Legea nr. 98/2016.

 Istoricul licitaţiei pentru reabilitarea Sinagogii din Constanţa

 CNI a organizat o procedură de achiziţii publice pentru atribuirea contractului „Executarea lucrărilor de primă urgenţă - reabilitare generală Templul Israelit Constanţa“, în valoare estimată de 4.594.616,00 de lei, fără TVA. Firmele interesate au putut depune oferte până pe data de 6.03.2018.

SC Acteon Invest SA (Braşov), cu subcontractanţii Corsa Construct SRL (Cernavodă), Madcos Consulting SRL (Bucureşti), MIFA Systems SRL (Bragadiru, Ilfov), terţ susţinător Euromateria SRL (Bucureşti); Asocierea Gama Castelli SPA (Italia) - Ciro Menotti SCPA (Italia), cu subcontractanţii SC Standard Pro Instal SRL (Constanţa), Topalais Engineering SRL (Bucureşti), Pas Instal SRL (Bucureşti), Asocierea CDG Indoconstruct SRL (Bucureşti) - Operes SRL - Ecoagrovita SRL; Asocierea SC Gamaro Construct SRL (Constanţa) - SC Master SA (Constanţa), subcontractant Mira Electrocom SRL (Constanţa); SC Rotary Construcţii SRL (Bucureşti), cu subcontractanţii SC Icon Corporation Consultant Energy Design SA (Bucureşti), Total Grup Solution SRL (Bucureşti), Avis Instal SRL (Bucureşti)
sunt societăţile care s-au arătat interesate de reabilitarea Sinagogii.
 
Precizăm că societatea Euromateria SRL din Bucureşti este cea care a contestat la Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor mai multe licitaţii organizate de autorităţile publice locale constănţene, dar şi de către cele centrale, inclusiv licitaţia privind reabilitarea Cazinoului din Constanţa.
 
În etapa finală, de evaluare a ofertelor financiare, s-au calificat doar două oferte, Rotary Construcţii SRL, respectiv Actaeon Invest SA, însă ambele au fost respinse.
Licitaţia a fost contestată şi la CNSC.
 
Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a adoptat pe 17 aprilie 2018 o decizie care vizează o plângere formulată de unul dintre participanţii la licitaţia organizată de Compania Naţională de Investiţii pentru atribuirea contractului „Executare a lucrărilor de primă urgenţă - reabilitare generală - Templul Israelit Constanţa“ - strada C.A. Rosetti, municipiul Constanţa, judeţul Constanţa. 

Contestaţia nr. 278/04.04.2018 a fost înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor sub nr. 13793/04.04.2018, fiind formulată de asocierea SC CDG Indoconstruct SRL - Operes SRL - Ecoagrovita, lider de asociere SC CDG Indoconstruct, cu sediul în Bucureşti, reprezentată legal de Radu Alexandru Căprariu - administrator, împotriva rezultatului procedurii, comunicat prin Adresa nr. 935L/21.03.2018, emis de Compania Naţională de Investiţii în cadrul procedurii simplificate organizate în vederea atribuirii contractului de lucrări având ca obiect „Executarea lucrărilor de primă urgenţă - reabilitare generală - Templul Israelit Constanţa“.


S-a solicitat anularea actului atacat şi obligarea autorităţii contractante să revină asupra procedurii de evaluare a ofertei tehnice, prin constatarea că oferta îndeplinea criteriile de atribuire, precum şi recunoaşterea dreptului pretins. Asupra cauzei de faţă, CNSC a constatat următoarele: „În temeiul dispoziţiilor art. 26, alin. (1) şi (6) din Legea nr. 101/2016, Consiliul respinge, ca tardiv introdusă, contestaţia formulată de SC CDG Indoconstruct SRL, în contradictoriu cu Compania Naţională de Investiţii. Împotriva prezentei se poate formula plângere, în termen de zece zile de la comunicare, în temeiul art. 29, alin. 1 din Legea nr. 101/2016. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 28, alin. (1) din Legea nr. 101/2016“.

Responsabili de atribuirea contractului  

Persoanele cu funcţii de decizie din cadrul autorităţii contractante, responsabile de atribuirea procedurii publice, au fost: Manuela Irina Patrăşcoiu - director general; Daniela Ileana Orodel - director economic; Eduard Adrian Cefalan - director Investiţii; Luiza Andrei - director Direcţia Juridică şi Contractare; Felicia Carmen Stoica - şef Serviciul Avizare şi Asistenţă Juridică; Andra Cătălina Dragomir - şef Serviciul Contractare şi Monitorizare Contracte; George Stănică - inspector tehnic Departamentul Sănătate, lucrări în primă urgenţă şi alte obiective; Florina Cristina Scurtu - şef Serviciul Achiziţii Publice şi din Fonduri Proprii.

Templul Israelit, file de istorie  

Sinagoga Mare din Constanţa este un lăcaş de cult evreiesc situat pe strada C.A. Rosetti nr. 2. A fost construită în anul 1911, cu toate că alte surse acreditează anul 1914 ca an al construcţiei. În perioada interbelică, au existat în oraş două sinagogi mari: Sinagoga Sefardă, situată pe strada Mircea cel Bătrân nr. 18, construită în 1908 în stil gotic-catalan, şi Sinagoga Aşkenazilor, amplasată pe strada C.A. Rosetti nr. 2, construită în 1911 în stil maur. Iniţiativa ridicării templului israelit a aparţinut preşedintelui Comunităţii Israelite din Constanţa, P. Şapira, iar construirea lăcaşului de cult mozaic s-a făcut după un proiect realizat de Anghel Păunescu.
 

Sinagoga de rit sefard a suferit avarii în cel de-al Doilea Război Mondial, ea fiind demolată în perioada regimului Ceauşescu. În prezent, Sinagoga Aşkenazilor, numită şi Sinagoga Mare, nu mai este folosită de mica comunitate evreiască din Constanţa, ea fiind abandonată şi în pericol de prăbuşire. Sinagoga Mare din Constanţa este structurată pe trei registre orizontale: soclu, parter şi etaj. În exterior, ferestrele şi uşile au decoraţii de influenţă maură. În interior, lăcaşul de cult este împărţit în trei nave, puternic marcate în exteriorul navei principale. Decoraţii tradiţionale evreieşti sunt întâlnite şi în interior. În lista sinagogilor din România, publicată în lucrarea „Seventy years of existence. Six hundred years of Jewish life in Romania“, editată de Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România în anul 2008, se preciza că Sinagoga Mare din Constanţa nu mai era în funcţiune.
 
Citeşte şi:
 
Licitaţia pentru reabilitarea Templului Israelit din Constanţa, atacată la CNSC de una dintre firme. Care a fost verdictul?
 
CNI a anunţat numele societăţilor ce vor să reabiliteze Sinagoga din Constanţa Printre ele, şi Euromateria SRL, care a contestat licitaţia privind Cazinoul (document)
 
Compania Naţională de Investiţii organizează licitaţie pentru lucrări de reabilitare a Sinagogii Mari din Constanţa

Un nou act emis de municipalitate Comunitatea Evreilor din Constanţa continuă demersurile pentru reabilitarea sinagogii
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Franța Atac în apropierea unei sinagogi din Cannes! Anunțul ministrului de interne francez

19 Oct 2023 755

Atacurile teroriste se țin lanț O sinagogă din Berlin a fost atacată cu cocktail-uri Molotov

18 Oct 2023 587

A fost semnat contractul pentru lucrări de restaurare și reabilitare generală la Sinagoga din Constanța

12 Jun 2023 1681

CNI a scos din nou la licitație lucrările de reabilitare pentru sinagoga din Constanța

13 Mar 2023 1613

Constanța veche și agonia pentru Cazino. Suntem datori să nu uităm!

31 Oct 2020 4195

#DobrogeaDigitală Ziua Europeană a Culturii Iudaice

07 Sep 2020 2467

CNI vrea să reabiliteze sinagoga din Constanța. Cine își mai aduce aminte de un alt templu al comunității evreiești, dispărut fără urmă

09 Jun 2020 1473

Revista presei locale

16 Nov 2019 2287

Constanța Mai multe poze sexy realizate în Sinagogă (galerie foto)

01 Nov 2019 6140

Demersurile pentru clasarea clădirii continuă. 90 de tone de gunoi, colectate din curtea Sinagogii din Constanța

17 Jun 2019 2257

Cerere de clasare în regim de urgență pe lista monumentelor istorice a Sinagogii din Constanța

30 Mar 2019 2352

Proiectul de reabilitare a Sinagogii Mari, abandonat? „Verde Urban“ propune înfiinţarea unui muzeu-bibliotecă al Peninsulei Toleranţei Tomitane

04 Mar 2019 2403

info-sud-est.ro 10 clădiri mai vechi ca țara. Moștenirea arhitecturală a Constanței (FOTOREPORTAJ)

03 Dec 2018 3264

Pr Iulian Zisu ,,Pentru ce cugetaţi rele în inimile voastre?”. Vindecarea slăbănogului din Capernaum

08 Jul 2018 3185

CNI a anunţat numele societăţilor ce vor să reabiliteze Sinagoga din Constanţa Printre ele, şi Euromateria SRL, care a contestat licitaţia privind Cazinoul (document)

28 Mar 2018 5185