Percheziții domiciliare, în urma unor amenințări între două familii pe Facebook

Poliţiştii efectuează luni seară şase percheziţii domiciliare în Ghimpaţi, într-un caz privind două familii din localitate care se ameninţă de câteva zile, reciproc, pe facebook, poliţia autosesizându-se, a declarat purtătoarea de cuvânt a IPJ Giurgiu, Emanuela Sârbu, potrivit agerpres.ro. 


'Sâmbătă, 30 noiembrie, mai mulţi tineri din localitatea Ghimpaţi, judeţul Giurgiu, se filmau în timp ce se ameninţau reciproc şi puneau filmuleţele pe facebook. Chiar unul dintre tineri, în vârstă de 29 de ani, s-a filmat în timp ce a intrat cu o dubiţă în sensul giratoriu de la Ghimpaţi, un sens giratoriu format din balize de plastic şi l-a distrus.

Poliţiştii au intervenit şi, pentru fapta lui, tânărul, care a fost depistat şi sub influenţa băuturilor alcoolice, este cercetat acum pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, distrugere şi îngreunarea sau împiedicarea circulaţiei pe drumurile publice', a precizat Emanuela Sârbu.


Potrivit acesteia, în cauză, pentru a dezamorsa situaţia, poliţiştii giurgiuveni patrulează în zonă iar luni seară efectuează şi şase percheziţii domiciliare, care sunt în desfăşurare.

Din primele verificări, la domiciliile persoanelor respective au fost găsite mai multe bâte, topoare şi cuţite. Cercetările continuă şi urmează ca suspecţii să fie conduşi la audieri.

Purtătoarea de cuvânt a IPJ Giurgiu a mai spus că cele două familii din Ghimpaţi nu au mai avut conflicte până acum. 


Sursă foto (cu rol ilustrativ): Arhivă ZIUA de Constanța

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Infotrafic Restricții de trafic pe A2, spre Constanța!

25 Apr 2024 306

Activități ale polițiștilor IPJ Constanța în școli, licee și stațiunile Costinești și Vama Veche

24 Apr 2024 443

Acțiuni ale polițiștilor în Constanța și Stațiunea Mamaia. Au fost aplicate mai multe amenzi

24 Apr 2024 472

IPJ Constanța Au început înscrierile la Școala de Agenți de Poliție

24 Apr 2024 426

Poliția RomânăSe organizează o nouă sesiune de admitere în cele 2 unități de învățământ postliceal ale Poliției Române- Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” – Câmpina și Școala de Agenți de Poliție „Septimiu Mu

24 Apr 2024 260

Doi bărbați, arestați după ce au încercat să fure un cablu de alimentare al unei macarale din Portul Constanța

23 Apr 2024 404

România Se fac înscrieri la Școala de Poliție! Vezi de când

23 Apr 2024 518

IPJ Constanța mută Poliția din Vama Veche, din container, într-o clădire a Gărzii de Coastă! Urmează reparații generale (FOTO+VIDEO)

22 Apr 2024 861

Județul Constanța Peste 300 de sancțiuni, aplicate de polițiști, în weekend

22 Apr 2024 343

Județul Constanța Urmărire ca în filme, în Mihail Kogălniceanu - A condus fără permis, a fugit de poliție, a abandonat autoturismul, a fost prins și încarcerat pentru 24 de ore

22 Apr 2024 720

UPDATE Alertă în județul Constanța! O fată de 15 ani, dispărută de la domiciliul din comuna Adamclisi

21 Apr 2024 472

Infracțiuni rutiere, depistate de polițiști pe raza județului Constanța. Au fost întocmite dosare penale

20 Apr 2024 580

Polițistă din cadrul IPJ Constanța, medaliată cu aur la Campionatul național de tenis de masă al MAI

20 Apr 2024 631

Acțiuni pentru combaterea braconajului piscicol desfășurate de polițiștii Serviciului de Poliție „Delta Dunării“! Ce nereguli au fost constatate în județele Constanța și Tulcea

20 Apr 2024 411

Constanța! Achitare pentru un jandarm și doi polițiști, acuzați de purtare abuzivă!

19 Apr 2024 698