Percheziții în București. Sute de kilograme de tutun, la un oficiu poştal

  • Poliţiştii şi procurorii efectuează, vineri, 13 percheziţii într-un dosar privind deţinerea şi comercializarea de tutun de fumat în România.
Potrivit unui comunicat a Poliţiei Capitalei, transmis Agerpres, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, peste 60 de poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti pun în aplicare 13 autorizaţii de percheziţie domiciliară într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de deţinere în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării fără a fi marcate (peste 1 kg de tutun de fumat).

"Activitatea se desfăşoară în colaborare cu ANAF- Direcţia Generală a Vămilor, cu sprijinul CN Poşta Română SA, în cauză fiind identificate, până la acest moment, 540 kg tutun de fumat, la un oficiu poştal de pe raza Sectorului 6", se precizează în comunicat.


Sursă foto (cu rol ilustrativ): Arhivă ZIUA de Constanța

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Oficial Parchetul European, ample percheziții în Constanța și Galați. Ar fi vizați angajați ai ANR și ai Administrației Dunării

27 Mar 2024 797

IPJ Constanța Percheziții în opt dosare penale de furt calificat. Constatările polițiștilor (FOTO+VIDEO)

27 Mar 2024 529

VIDEOProcurorii DIICOT cutremură țara! Se fac zeci de percheziții, inclusiv la Constanța!

26 Mar 2024 785

Falși polițiști trimiși în judecată la Constanța! Percheziție „la mișto“

25 Mar 2024 542

UPDATE. Persoane reținute de DIICOT Constanța pentru trafic internațional de droguri (FOTO+VIDEO)

22 Mar 2024 1314

Cinci suspecți reținuți pentru camătă și șantaj! Polițiștii BCCO Constanța au participat la descinderi (GALERIE FOTO)

21 Mar 2024 679

Procurorii DNA la sediul CJ Averea și interesele lui Vasile Iliuță, președintele Consiliului Județean Călărași! (DOCUMENT)

21 Mar 2024 6931

Procurorii DNA Constanța efectuează percheziții la Consiliul Județean Călărași!

21 Mar 2024 783

UPDATE Percheziții DNA la Primăria Capitalei!

15 Mar 2024 469

Percheziții în București și trei județe din țară! Președintele FC Rapid, Daniel Niculae, adus la audieri

14 Mar 2024 530

Percheziții într-un caz de corupție și fals! Bănuiții sunt cercetați pentru însușirea nelegală a unor bunuri imobile, aparținând unor persoane decedate

13 Mar 2024 624

Percheziții în Arad într-un dosar al Parchetului European de fraudă de 3 milioane de euro

13 Mar 2024 513

Medicul specialist în chirurgie plastică cercetat pentru vătămare corporală din culpă și evaziune fiscală, este așteptat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța

13 Mar 2024 545

Medicul specialist în chirurgie plastică cercetat pentru vătămare corporală din culpă și evaziune fiscală, adus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

12 Mar 2024 1308

Constanța Avocatul uneia dintre pacientele medicului suspectat de vătămare corporală - „Clienta mea s-a ales cu o infecție gravă după intervenția chirurgicală“ (VIDEO)

12 Mar 2024 1445