Percheziții în mai multe județe, printre care și Tulcea. Vizate, persoane care ar fi obținut certificate false de vaccinare anti-Covid19

În această dimineaţă, poliţiştii din Mehedinţi în colaborare cu poliţiştii din cadrul inspectoratelor de poliţie judeţene Timiş, Braşov, Hunedoara, Caraş-Severin, Călăraşi şi Tulcea, cu sprijinul D.G.A.-Serviciul Judeţean Anticorupţie Mehedinţi, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi, efectuează 56 de percheziţii domiciliare, în judeţele Mehedinţi, Timiş, Braşov, Hunedoara, Caraş-Severin, Călăraşi şi Tulcea, la persoane bănuite de uz de fals.

Potrivit anchetatorilor, activităţile se desfăşoară în baza delegării procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi, într-un dosar în care se efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de acces ilegal la un sistem informatic şi fals informatic.

„Din cercetări a reieşit că, în perioada mai 2021- iunie 2021, un bărbat din Drobeta-Turnu Severin, în prezent„ arestat preventiv, ar fi intrat în incinta a două centre de vaccinare din municipiul Drobeta-Turnu Severin, ar fi accesat fără drept evidenţa electronică cu persoanele vaccinate împotriva COVID 19 şi ar fi modificat datele informatice, în sensul că, ar fi suprascris peste datele de identificare ale persoanelor vaccinate, datele altor persoane nevaccinate, cărora le-ar fi generat adeverinţe de vaccinare.

Totodată, în această cauză se efectuează cercetări şi faţă de 95 de persoane, beneficiari ai adeverinţelor false de vaccinare şi complicii bărbatului, dintre care, 4 persoane cercetate sub control judiciar“ - au precizat reprezentanții IPJ Mehedinți.


Vor fi puse în executare 55 de mandate de aducere, pentru audieri şi propunerea măsurilor legale.

Activităţile sunt desfăşurate cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale Mehedinţi, precum şi al jandarmilor Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Mehedinţi

Sursa foto cu rol ilustrativ: ZIUA de Constanța

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Percheziții la Constanța într-un dosar de tentativă de tâlhărie calificată Doi constănțeni, acuzați că ar fi intrat în casa unei femei pe care au bătut-o (VIDEO)

18 Apr 2024 504

Femeie reținută la Constanța pentru fals și uz de fals! Cum acționa suspecta

17 Apr 2024 537

Percheziții în municipiul Constanța, Năvodari, Lumina, Topraisar și Dulcești (GALERIE FOTO+VIDEO)

17 Apr 2024 705

Poliția Municipiului București - Perchezitii intr-un dosar de înșelăciune

17 Apr 2024 237

Percheziții într-un dosar penal de înșelăciune și fals în declarații, în Constanța

16 Apr 2024 497

Droguri vândute pentru sume între 120 și 450 de lei la Constanța! Doi suspecți au ajuns după gratii

11 Apr 2024 501

Bărbat suspectat de trafic de droguri, reținut la Constanța! Ce au găsit polițiștii și procurorii în locuința acestuia (GALERIE FOTO)

11 Apr 2024 484

Percheziții în București și alte două județe din țară! Vizate, persoane suspectate de șantaj

11 Apr 2024 361

Poliția RomânăPercheziţiile se desfășoară în baza mandatelor emise de Judecătoria Râmnicu Sărat

11 Apr 2024 247

Percheziții la persoane bănuite de camătă și trafic de persoane

10 Apr 2024 523

Poliția Municipiului București - Perchezitii intr-un dosar de camata si santaj

08 Apr 2024 268

Percheziții în județul Constanța! Vizați, suspecții de furt de carburant din rezervoarele TIR-urilor parcate (GALERIE FOTO)

06 Apr 2024 1264

Cocaină Trafic de droguri de mare risc la Constanța! Procurorii fac mai multe percheziții

03 Apr 2024 609

DIICOT face percheziții în Constanța și Iași! Procurorii acuză - trafic de minori, act sexual cu un minor, pornografie infantilă și proxenetism

03 Apr 2024 601

Percheziții DIICOT Pornografie infantilă. Înregistrări video cu minori de 4-5 ani, în ipostaze sexuale explicite

03 Apr 2024 485