Percheziţii într-un dosar de braconaj piscicol și furt calificat. Ce s-a constatat (galerie foto)

 

Poliţiştii din Ialomița au reţinut 3 bărbați în urma unor percheziţii efectuate la locuinţele unor persoane bănuite de braconaj piscicol și furt calificat.

Au fost descoperite peste 570 de kilograme de pește, aproape 2000 de metri de plasă monofilament precum și 2 bărci pneumatice și unelte de pescuit.
 
La data de 19 februarie a.c., polițiștii structurilor de investigații criminale și ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Ialomița, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale, au efectuat 7 percheziții domiciliare în județele Ialomița și Ilfov, la locuințele unor persoane bănuite de săvârșirea infracțiunilor de braconaj piscicol și furt calificat.
 
În cadrul activităților au fost identificate și ridicate 576 de kilograme de pește din speciile fitofag, cten și crap, 1920 de metri plasă monofilament, un motor electric de barcă, 2 bărci pneumatice, precum și 2 aparate electrice de pescuit construite artizanal.
 
Față de 3 persoane, cu vârste cuprinse între 33 și 44 de ani, a fost dispusă măsura preventivă a reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, acestea fiind încarcerate în Centrul de Reținere și Arest Preventiv din cadrul I.P.J. Ialomița.
 
Cercetările sunt continuate de polițiști în vederea documentării întregii activități infracționale.

Sursa foto: IPJ Ialomița 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

În Constanța Bărbat cercetat pentru trafic de droguri de mare risc (FOTO)

23 Apr 2024 563

Zeci de percheziții, efectuate în ultimele două săptămâni! Peste 20 de suspecți, reținuți

20 Apr 2024 442

Percheziții la Constanța într-un dosar de tentativă de tâlhărie calificată Doi constănțeni, acuzați că ar fi intrat în casa unei femei pe care au bătut-o (VIDEO)

18 Apr 2024 624

Femeie reținută la Constanța pentru fals și uz de fals! Cum acționa suspecta

17 Apr 2024 600

Percheziții în municipiul Constanța, Năvodari, Lumina, Topraisar și Dulcești (GALERIE FOTO+VIDEO)

17 Apr 2024 834

Poliția Municipiului București - Perchezitii intr-un dosar de înșelăciune

17 Apr 2024 264

Percheziții într-un dosar penal de înșelăciune și fals în declarații, în Constanța

16 Apr 2024 537

Droguri vândute pentru sume între 120 și 450 de lei la Constanța! Doi suspecți au ajuns după gratii

11 Apr 2024 516

Bărbat suspectat de trafic de droguri, reținut la Constanța! Ce au găsit polițiștii și procurorii în locuința acestuia (GALERIE FOTO)

11 Apr 2024 498

Percheziții în București și alte două județe din țară! Vizate, persoane suspectate de șantaj

11 Apr 2024 377

Poliția RomânăPercheziţiile se desfășoară în baza mandatelor emise de Judecătoria Râmnicu Sărat

11 Apr 2024 255

Percheziții la persoane bănuite de camătă și trafic de persoane

10 Apr 2024 541

Poliția Municipiului București - Perchezitii intr-un dosar de camata si santaj

08 Apr 2024 277

Percheziții în județul Constanța! Vizați, suspecții de furt de carburant din rezervoarele TIR-urilor parcate (GALERIE FOTO)

06 Apr 2024 1291

Cocaină Trafic de droguri de mare risc la Constanța! Procurorii fac mai multe percheziții

03 Apr 2024 646