Peste 1000 de persoane aflate în dificultate. Unde au intervenit pompierii salvatori în ultimele 24 de ore

foto: Pexels În prima zi a acestei săptămâni (13.03.2023), salvatorii au intervenit pentru gestionarea a 1.580 de situații de urgență, cele mai numeroase dintre acestea fiind înregistrate în zona București-Ilfov și în județele Prahova, Mureș, Argeș, Galați, Bihor și Iași.

La nivel național, 1.266 de misiuni au fost gestionate de echipajele SMURD, 1.259 de persoane aflate în dificultate fiind asistate medical.

Totodată, echipajele de stingere au acționat pentru localizarea și lichidarea celor 116 incendii înregistrate la nivel național. Din totalul acestora, 61 de intervenții au fost la arderi necontrolate (miriști, vegetație uscată, deșeuri), fiind afectate aproximativ 116 ha de teren.

Concomitent cu misiunile de acordare a asistenței medicale de urgență și a celor de stingere a incendiilor, echipajele de intervenție au gestionat cu promptitudine 190 misiuni pentru protecția comunităților., transmite IGSU.


În perioada de referință, pe timpul misiunilor desfășurate, pompierii au salvat 14 persoane aflate în dificultate.

O atenție deosebită a fost acordată și accidentelor rutiere, echipajele de descarcerare acționând în 8 situații pentru extragerea victimelor blocate în autoturisme.

-O astfel de intervenție a avut loc ieri, în județul Vrancea, unde pompierii militari au acționat pentru gestionarea urmărilor impactului dintre un autoturism și un autotren, pe raza localității Dumbrăveni, DN 2. Ajunse la locul solicitării, echipajele de descarcerare și prim ajutor au constatat că în urma impactului puternic dintre cele două autovehicule, au rezultat patru victime, dintre care două decedate. După evaluarea medicală și acordarea asistenței medicale de urgență la fața locului, celelalte două victime au fost transportate la spital pentru investigații medicale de specialitate.

În perioada de referință, la nivel național, au fost transmise 3 mesaje de avertizare a populației prin sistemul RO-ALERT, dintre care 2 mesaje privind prezența animalelor periculoase (urși) în județul Harghita și 1 mesaj privind dispariția unui minor în județul Bacău.

Totodată, pentru acoperirea în cele mai bune condiții a misiunilor din dinamică, 193 pompieri salvatori și 167 mijloace tehnice se află la granița cu Republica Moldova și Ucraina, pentru gestionarea afluxului de persoane care intră pe teritoriul României., mai transmite sursa citată. 


De asemenea, pentru intervenția promptă la solicitările cetățenilor aflați în dificultate, salvatorii rămân la datorie, iar dinamica evenimentelor din teren va fi atent monitorizată de Centrul Operațional Național, pentru dispunerea imediată a măsurilor necesare optimizării misiunilor de răspuns.

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Incendiu la un boiler, în Satu Nou, județul Constanța

23 Apr 2024 456

ISU GiurgiuIncendiu auto, într-o parcare din municipiu

23 Apr 2024 273

UPDATE Tulcea Intervenție de urgență - un apartament a explodat!

23 Apr 2024 522

ISU Harghita Incendiu violent, în această dimineață

23 Apr 2024 220

Intervenție a pompierilor ISU Constanța în Cimitirul Central. Ce s-a întâmplat (GALERIE FOTO+VIDEO)

21 Apr 2024 1333

Garda de Mediu Constanța a amendat o societate de dezmembrări vehicule scoase din uz cu 15.000 lei. Iată de ce

19 Apr 2024 479

IGPR InfotraficTrafic blocat pe DN 13B

18 Apr 2024 256

UPDATE Incendiu în localitatea Băltăgești, județul Constanța

17 Apr 2024 470

Exercițiu de evacuare în caz de incendiu la sediul Direcției Generale a Poliției Locale Constanța.

17 Apr 2024 417

Act de vandalism în Constanța. Coș de gunoi incendiat în zona gării CFR (FOTO)

16 Apr 2024 596

ISU Bihor Incendiu la o locuință din Cetariu

16 Apr 2024 268

Județul Constanța Mesaje de condoleanțe pentru bărbatul din Conacu, care s-a sinucis (FOTO)

15 Apr 2024 919

În Județul Constanța Locuitorii din satul Conacu deplâng dispariția tânărului spânzurat (VIDEO)

15 Apr 2024 1104

Imaginile tragediei de la Conacu, județul Constanța Un bărbat de doar 44 de ani, găsit spânzurat în anexa unei case cuprinse de flăcări (FOTO+VIDEO)

15 Apr 2024 2268

Liniștea satului Conacu, județul Constanța nu ar fi prevestit o tragedie. Un bărbat s-ar fi sinucis din gelozie și a lăsat în urmă doi copii (FOTO+VIDEO)

15 Apr 2024 3186