Peste 15.500 de articole pirotehnice, descoperite într-un autoturism la frontiera Vama Veche

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat un cetăţean român care intenţiona să introducă în ţară, prin Punctul de Trecere al Frontierei Vama Veche, peste 15.500 articole pirotehnice, fără a deține autorizațiile necesare.
 

În data de 29.12.2019, acționând în baza unei informații, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere al Frontierei Vama Veche au efectuat controlul specific, pe sensul de intrare în țară, asupra unui autoturism înmatriculat în Bulgaria la volanul căruia se afla cetățeanul N.M., în vârstă de 28 de ani, domiciliat pe raza județului Ialomița.


Cu ocazia controlului, poliţiştii de frontieră au descoperit în interiorul autoturismului 15.525 articole pirotehnice (petarde, artificii și rachete).

Faţă de cele constatate, persoana în cauză a declarat că articolele pirotehnice le-a achiziționat din Bulgaria pentru a le comercializa și nu avea cunoștință de obligativitatea deţinerii autorizațiilor necesare.

Poliţiştii de frontieră au ridicat în vederea confiscării întreaga cantitate de materiale pirotehnice, în valoare totală de 5.260 lei şi efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „producerea, experimentarea, prelucrarea, deținerea, transportul ori folosirea materialelor explozibile sau orice alte operațiuni privind circulația acestora, fără drept”.      


Sursă foto: Garda de Coastă

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Clujul sărbătorește Ziua Unirii cu concerte și foc de artificii

23 Jan 2024 756

Peste 20 de apeluri pe minut la 112, de Anul Nou. Sute de apeluri au anunțat urgențe provocate de materiale pirotehnice.

03 Jan 2024 570

Știri Constanța Coș de gunoi distrus după ce au lăsat petardele să explodeze în el (GALERIE FOTO+VIDEO)

01 Jan 2024 1109

Ceața de la trecerea dintre ani a estompat spectacolul cu artificii (GALERIE FOTO+VIDEO)

01 Jan 2024 1688

Sondaj de opinie De acord cu interzicerea totală a petardelor? „Daaaa! Sunt un coșmar pentru câinele meu“

31 Dec 2023 1049

Articole pirotehnice comercializate ilegal în județul Constanța! Polițiștii au aplicat mai multe amenzi

31 Dec 2023 797

Percheziții la Tulcea! Articolele pirotehnice, în atenția Poliției

31 Dec 2023 771

Percheziții la Tulcea! Ce au descoperit oamenii legii

29 Dec 2023 906

Tradiții și superstiții de Revelion. De ce se luminează cerul de artificii

29 Dec 2023 1237

Știri Constanța Atenție la animalele de companie în perioada sărbătorilor! Zgomotele puternice și lumina intensă generează un stres extrem pentru acestea

29 Dec 2023 618

IGSU Măsuri dispuse la sfârșit de an. Recomandările pompierilor

28 Dec 2023 697

ISU Dobrogea Atenție la artificii! Recomandările pompierilor din Constanța

28 Dec 2023 689

Sondaj de opinie Sunteți de acord cu interzicerea totală a petardelor și a produselor pirotehnice în interiorul localităților?

24 Dec 2023 1233

Peste trei tone de articole pirotehnice, indisponibilizate de polițiștii Capitalei

21 Dec 2023 667

Comercianții ilegali de articole pirotehnice, în atenția Poliției!

16 Dec 2023 620