Peste 230 de polițiști vor acționa zilnic în acest weekend în județul Constanța

  • Polițiștii constănțeni vor fi la datorie în acest sfârșit de săptămână, pentru ca Paștele Catolic să fie sărbătorit în siguranță, iar prevederile legale pentru prevenirea răspândirii pandemiei de Covid – 19 să fie respectate.

În acest sens, peste 230 de poliţişti vor acţiona, în medie, zilnic, în sistem integrat, la nivelul județului Constanța, împreună cu jandarmii constănțeni și cu celelalte instituţii cu atribuţii în asigurarea ordinii şi liniştii publice și respectarea măsurilor de sănătate publică.

Efectivele de poliție planificate în serviciu vor desfășura activități pe două paliere: unul este cel de prevenire și descurajare, iar al doilea este de combatere a faptelor antisociale și de impunere fermă a legii.

Referitor la activitățile de prevenire și limitare a răspândirii infectărilor cu noul coronavirus, subliniem faptul că acestea vor fi desfășurate împreună cu partenerii instituționali.

Astfel, polițiștii, în echipe mixte cu jandarmi, polițiști locali și pompieri, vor desfășura activități specifice în centre comerciale, piețe, mijloace de transport în comun și pe terase, scopul fiind acela de a verifica dacă sunt respectate măsurile de protecție sanitară luate de autorități.

Protejarea sănătății cetățenilor este prioritară, iar identificarea și aplicarea măsurilor legale în cazul unor activități care ar putea duce la creșterea numărului de infectări este foarte importantă în această perioadă.

Cei mai mulți dintre polițiștii aflați la datorie în această perioadă – aproximativ 200 - sunt din structurile de ordine publică, iar peste 30 sunt poliţişti de la rutieră. Alături de aceștia, ca de fiecare dată, sunt implicați în acest dispozitiv complex de asigurarea a siguranței cetățeanului și colegi și de la alte structuri - transporturi, investigaţii criminale, investigarea criminalităţii economice, luptători de intervenţie rapidă şi poliţişti de la arme, explozivi şi substanţe periculoase.

Pentru prevenirea accidentelor rutiere și fluidizarea traficului, pe drumurile publice vor fi la datorie poliţiştii de la rutieră.

Reamintim că, în interiorul localităților, se interzic circulația persoanelor în grupuri pietonale mai mari de 6 persoane care nu aparțin aceleiași familii, precum și formarea unor asemenea grupuri.


De asemenea, în toate localitățile se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 22.00 - 5.00, iar în toate localitățile, unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 4 și mai mică sau egală cu 7,5/1.000 de locuitori, se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în zilele de vineri, sâmbătă și duminică în intervalul orar 20.00-5.00.

Totodată, în toate localitățile, unde incidența cumulată la 14 zile depășește 7,5/1.000 de locuitori, se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 20.00-5.00.

De la aceste reguli există excepții justificate, iar, în toate localitățile, se permite circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, în perioada 3 aprilie-4 aprilie 2021, în intervalul orar 20.00 - 2.00, pentru deplasarea și participarea la slujbele religioase.


Sursă foto: Arhivă ZIUA de Constanța
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

În comuna Ciocârlia, județul Constanța Băut bine, un șofer a ieșit de pe șosea și a ajuns într-un șanț

26 Apr 2024 435

Aproape 450 de poliţişti din Constanța, în misiune pentru asigurarea siguranței publice în acest week-end

26 Apr 2024 422

Patru persoane reținute în Constanța pentru trafic de droguri. Una din ele, recidivistă, a fost prinsă în flagrant delict (Galerie FOTO)

26 Apr 2024 472

Au sustras bunuri din sediul unei societăți. Percheziții au fost efectuate în Ovidiu, județul Constanța (Galerie FOTO)

26 Apr 2024 459

În județul Constanța Amendat pentru transport de material lemnos fără documente legale

26 Apr 2024 384

IPJ Constanța Doi tineri, arestați preventiv pentru înșelăciune și șantaj - au câștigat 40.000 de dolari

26 Apr 2024 553

Caz șocant în județul Constanța! O mamă, suspectată că și-ar fi violat de mai multe ori propria fiică. Femeia a ajuns după gratii

26 Apr 2024 570

Alertă la Constanța! O fată de 16 ani, dispărută de acasă. dacă o vedeți, sunați la 112

26 Apr 2024 359

Polițiștii protestează din nou în fața sediului IPJ Constanța! (GALERIE FOTO+VIDEO)

26 Apr 2024 529

Inspectoratul de Poliție al Județului Constanța deschide o nouă procedură pentru modernizarea Poligonului de tragere! Contract estimat la 170.000 de euro (DOCUMENT)

26 Apr 2024 335

Știri Constanța Un bărbat a ajuns în Penitenciarul Poarta Albă. Motivul pentru care va petrece șase luni după gratii

25 Apr 2024 534

Știri Constanța Trei copii au plecat de acasă, noaptea. Mama minorilor a fost sancționată

25 Apr 2024 563

Știri Constanța „Un patruped maltratat...așa a fost sesizarea“. Proprietarul, reținut (FOTO)

25 Apr 2024 616

Oficial de la IPJ Constanța Deținea arme de vânătoare, dar avea permis expirat!

25 Apr 2024 430

Polițiștii protestează în fața Poliției din Constanța! Declarații de ultim moment ale șefului IPJ Constanța (VIDEO)

25 Apr 2024 603