Peste 4.100 de intervenții ale pompierilor salvatori, în acest weekend. În ce zone au intervenit și de ce

Imagine cu rol ilustrativ , sursa: IGSU În acest sfârșit de săptămână, la nivel național, pompierii salvatori au gestionat 4.162 intervenții în situații de urgență. Majoritatea dintre acestea au constat în asistență medicală, echipajele SMURD acționând în cazul a 3.423 de solicitări. 

Echipajele operative au intervenit pentru stingerea a 265 incendii, precum și în alte 458 intervenții în sprijinul comunităților, cum ar fi deblocarea de persoane sau animale, distrugerea muniției neexplodată etc.

Din totalul celor 265 incendii care au avut loc în ultimele trei zile la nivel național, 130 de intervenții au fost înregistrate la arderi necontrolate (miriști, vegetație uscată, deșeuri), fiind afectate peste 330 ha de teren. 

Totodată, echipajele de descarcerare au fost solicitate să intervină la 16 accidente rutiere, pentru extragerea persoanelor dintre fiarele contorsionate ale autoturismelor. În urma acestor evenimente, 5 persoane și-au pierdut viața. , transmite IGSU. 


De asemenea, în ultimele trei zile, pe timpul misiunilor desfășurate, pompierii au salvat 24 de persoane aflate în dificultate.

În perioada de referință, la nivel național, au fost transmise 4 mesaje de avertizare a populației, prin sistemul RO-ALERT, dintre care 2 mesaje privind prezența animalelor sălbatice și 2 mesaje privind dispariția de la domiciliu a unor minori.

Dintre cele mai importante misiuni, amintim:

Evenimentul rutier produs vineri, în județul Arad, unde echipajele de descarcerare și prim ajutor au intervenit pe raza localității Zimandcuz, DN 79, în urma coliziunii dintre două autoturisme și un autotren. În urma impactului au rezultat patru victime, dintre care una decedată. Colegii noștri au evaluat și au acordat asistență medicală de urgență la fața locului celorlalte victime, ulterior acestea fiind transportate la spital.

 O altă intervenție a fost cea derulată de salvatorii argeșeni la un accident rutier care a avut loc sâmbătă, pe raza localității Albota, DN 65. În cele două autoturisme implicate în evenimentul rutier pompierii militari au identificat șase victime, dintre care una încarcerată. Echipajele de descarcerare au extras persoana dintre fiarele contorsionate ale autoturismului. După acordarea măsurilor de prim ajutor la fața locului tuturor ocupanților, cinci dintre aceștia au fost transportați la o unitate spitalicească pentru investigații medicale suplimentare.

 Un alt eveniment care a necesitat atenție sporită a avut loc ieri pe A3, sensul București-Ploiești, unde salvatorii au acționat pentru gestionarea urmărilor unui eveniment rutier. În urma impactului dintre un autoturism și o autoplatformă au rezultat cinci victime, dintre care două inconștiente și una încarcerată. Cu ajutorul echipamentelor de descarcerare pompierii militari au extras persoana blocată în autoturism. Colegii noștri au acordat măsuri de prim ajutor tuturor pasagerilor implicați în incident, ulterior patru dintre aceștia au fost transportați la spital. , mai precizează IGSU. 


Concomitent cu misiunile desfășurate, pompierii salvatori acționează în sprijinul autorităților din zonele de graniță și implicit a cetățenilor ucraineni veniți în România, prin operaționalizarea unor tabere mobile în localități din zona de frontieră, transport persoane și ajutoare materiale.

Potrivit sursei citate, în continuare, echipajele de intervenție rămân la datorie, 24 de ore din 24, 7 zile din 7, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea de prim-ajutor persoanelor aflate în dificultate.

Totodată, evenimentele înregistrate la nivel național sunt în atenția Centrului Operațional Național, pentru dispunerea imediată a măsurilor menite să asigure optimizarea misiunilor de răspuns orientate spre salvarea de vieți.

Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro, a mai transmis IGSU. 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Știri Constanța Accident în Valu lui Traian. Un șofer băut a accidentat o femeie pe trecerea de pietoni

19 Apr 2024 331

IGPR InfotraficTrafic îngreunat pe DN 1

19 Apr 2024 229

UPDATEAccident în dreptul Hanului Morilor, județul Constanța. O mașină a părăsit carosabilul

19 Apr 2024 507

Județul Constanța Șofer condamnat la închisoare după ce a fugit de la locul accidentului. Ce pedeapsă a primit bărbatul

18 Apr 2024 494

Județul Constanța Accident rutier în Medgidia!

18 Apr 2024 568

Știri Constanța Un șofer fără permis și sub influența substanțelor interzise a intrat cu mașina îm gardul unei case la Nisipari (GALERIE FOTO)

18 Apr 2024 442

Declarații cutremurătoare! Una dintre supraviețuitoarele tragediei de la 2 Mai povestește chinul prin care a trecut! (VIDEO)

18 Apr 2024 1021

IGPR InfotraficTrafic deviat pe A1

18 Apr 2024 226

Județul Constanța Familiile tinerilor uciși la 2 Mai au ajuns la locul accidentului (GALERIE FOTO)

18 Apr 2024 501

Judecătoarea Popoviciu de la Mangalia amână dosarul tragediei de la 2 Mai Declarații cutremurătoare ale părinților tinerilor uciși în urma impactului (VIDEO)

18 Apr 2024 548

Cutremurător Tatăl lui Sebi și-a făcut un tatuaj, în memoria fiului său (FOTO+VIDEO)

18 Apr 2024 1086

Imagini de la Judecătoria Mangalia. UPDATE. Astăzi, termen nou în dosarul lui Vlad Pascu (FOTO+VIDEO)

18 Apr 2024 620

Accident rutier la prima pasarelă dinspre Constanța către Valu lui Traian. Un pieton a fost rănit (FOTO)

18 Apr 2024 1273

Accident rutier în localitatea Izvoarele, județul Tulcea

17 Apr 2024 481

Editorial Imaginea durerii – protest pentru dreptate după cazul Pascu de la 2 Mai

17 Apr 2024 426