Peste 4.500 de intervenții ale pompierilor salvatori, în acest weekend. Cele mai importante misiuni gestionate de pompieri

Imagine de la o intervenție, foto: Pexels
Peste 4.500 de intervenții ale pompierilor salvatori, în acest weekend (24-26.06.2022)

Salvatorii au avut un sfârșit de săptămână solicitant la nivel național, perioadă în care au gestionat 4.567 de intervenții în situații de urgență. Majoritatea dintre acestea au constat în asistență medicală, echipajele SMURD acționând în 3.680 de solicitări. 

Echipajele operative au intervenit pentru stingerea a 391 de incendii, precum și în alte 478 de intervenții în sprijinul comunităților, cum ar fi deblocarea de persoane sau animale, distrugerea muniției neexplodată etc.

Din totalul celor 391 de incendii care au avut loc în ultimele trei zile la nivel național, 246 de intervenții au fost înregistrate la arderi necontrolate (miriști, vegetație uscată, gunoi), fiind afectate peste 620 ha de teren și aproximativ 20 ha de litieră. 

Totodată, echipajele de descarcerare au fost solicitate să intervină la 18 accidente rutiere, pentru extragerea persoanelor dintre fiarele contorsionate ale autoturismelor. În urma acestor evenimente, trei persoane și-au pierdut viața. 

De asemenea, în ultimele trei zile, pe timpul misiunilor desfășurate, pompierii au salvat 34 persoane aflate în dificultate., menționează IGSU. 


În perioada de referință, au fost transmise 51 de mesaje de avertizare a populației, prin sistemul RO-ALERT, dintre care 39 de mesaje privind prezența animalelor sălbatice (urs), în județele AG, BV, CV, HR, MS, HD, NT, PH și VN, 10 mesaje privind avertizări de producere a fenomenelor hidrometeorologice periculoase, în județele CS, DJ, GJ, MH, BV, CJ, HD și VL și 2 mesaje privind degajări majore de fum în urma unor incendii, în județele TM și SM.

Dintre cele mai importante misiuni gestionate de pompieri, amintim:

-Intervenția care a avut loc în timpul zilei de vineri, în județul Mehedinți, unde pompierii au fost solicitați să intervină pentru căutarea a 2 fete, de 18 ani, dispărute în fluviul Dunărea, pe raza localității Gura Văii. Echipajele de intervenție au identificat cele două victime și au aplicat măsurile de resuscitare, însă, din nefericire, acestea nu au răspuns favorabil.

-O altă misiune care a presupus atenție sporită din partea salvatorilor a avut loc tot pe parcursul zilei de vineri în județul Gorj, când pompierii au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit în urma unei explozii la un apartament de la etajul 3 al unui imobil din localitatea Turceni. Colegii noștri au stins flăcările cu promptitudine și au acordat măsuri de prim ajutor pentru 6 victime, dintre care 4 au fost transportate la spital pentru investigații medicale suplimentare.

-Un eveniment care a necesitat efort susținut din partea pompierilor timișeni s-a petrecut sâmbătă după-amiază în localitatea Becicherecul Mic, unde echipajele de stingere au acționat pentru localizarea și lichidarea flăcărilor izbucnite la un depozit cu deșeuri de mase plastice. Ajunși la locul solicitării, salvatorii au constatat că arderea se manifesta cu degajări mari de fum și posibilități de propagare la vecinătăți. Incendiul s-a manifestat pe o suprafață de aproximativ 2.000 mp la platforma de deșeuri și aproximativ 500 mp la acoperișul halei. Având în vedere degajările mari de fum și vântul puternic, pentru protecția populației aflate în proximitatea zonei de manifestare a fost emis un mesaj de avertizare prin intermediul sistemului RO-ALERT. Cu eforturi susținute pompierii au limitat propagarea și au lichidat focul, fără a fi înregistrate victime.


-Un incident rutier soldat cu victime a avut loc tot pe parcursul zilei de sâmbătă, în județul Hunedoara, unde echipajele de descarcerare și prim ajutor au intervenit la un accident rutier între 2 autoturisme, pe raza localității Cârnești. În urma impactului au rezultat 8 victime, dintre care 2 încarcerate. Având în vedere numărul mare de victime, a fost activat Planul Roșu de Intervenție. Salvatorii au extras cele 2 persoane blocate în autoturisme și au acordat asistență medicală de urgență ocupanților autoturismelor, 7 dintre aceștia necesitând transportul la spital.

-O altă misiune complexă a avut loc pe parcursul zilei de duminică, în județul Hunedoara, atunci când salvatorii au acționat pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la un apartament situat la etajul 1 al unui imobil de locuit din municipiul Deva. Forțele de intervenție ajunse la locul evenimentului au constatat că arderea se manifesta cu degajări mari de fum. Concomitent cu acțiunea de stingere, pompierii au desfășurat o acțiune de căutare–salvare la etajele superioare ale clădirii, evacuând și asistând medical 2 persoane intoxicate cu fum care ulterior au fost transportate la spital. Incendiul a fost stins fără a fi înregistrate și alte victime.

Concomitent cu misiunile desfășurate, pompierii acționează în sprijinul autorităților din zonele de graniță și implicit a cetățenilor ucraineni veniți în România, prin operaționalizarea unor tabere mobile în localități din zona de frontieră, transport persoane și ajutoare materiale. 

În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, 7 zile din 7, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor persoanelor aflate în dificultate.


Evenimentele înregistrate la nivel național rămân în atenția Centrului Operațional Național, pentru dispunerea imediată a măsurilor menite să asigure optimizarea misiunilor de răspuns orientate spre salvarea de vieți.

Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro, mai transmite sursa citată. 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IGSU Acum ai șansa să devii unul dintre salvatori! Aplică pentru o carieră în domeniul militar! Detalii

17 Oct 2023 892

Trei tineri au murit la Constanța Weekend solicitant pentru salvatorii din întreaga țară. Mai multe persoane și-au pierdut viața în accidente rutiere

09 Jan 2023 1038

Peste 4.400 de intervenții ale pompierilor salvatori, în acest weekend. Despre intervenția de la Tulcea

16 May 2022 1220