Piesa „D-ale carnavalului”, de Ion Luca Caragiale a avut premiera la această dată, în anul 1885

  • „D-ale carnavalului” este o comedie în trei acte, de Ion Luca Caragiale. A fost scrisă pentru concursul organizat de Teatrul Național din București, pe care autorul l-a câștigat.
  • A avut premiera pe 8 aprilie 1885 și a fost publicată în „Convorbiri literare”, 1885, nr. 2.
Premiera a fost un insucces, din cauza fluierăturilor puse la cale de cronicarul dramatic D.D. Racoviță-Sfinx, redactor la România Liberă.

Presa a fost aproape unanimă în negație, motivul fiind pretinsa imoralitate prin aducerea pe scenă a drojdiei mahalalei.

În același an, în 1885, când „D-ale Carnavalului” nu a fost primită cu brațele deschise, Titu Maiorescu a scris și publicat în Convorbiri Literare studiul „Comediile domnului Caragiale”, clarificând relația etic-estetic: „Există aceste tipuri în lumea noastră? Sunt adevărate aceste situații? Dacă sunt, atunci de la autorul dramatic trebuie să cerem numai să ni le prezinte în mod artistic, iar valoarea lor morală este afară din chestie.”


Fără să fi reușit o curmare a șirului dificultăților pe care le-a înfruntat opera lui Caragiale, acest studiu, ca și cel din 1890, al lui Constantin Dobrogeanu-Gherea, au contribuit la consolidarea prestigiului scriitorului în viața literară.

George Călinescu îl considera a fi cel mai mare dramaturg român și unul dintre cei mai importanți scriitori români. A fost ales membru post-mortem al Academiei Române.

I.L. Caragiale s-a bucurat de recunoașterea operei sale pe perioada vieții sale, însă a fost și criticat și desconsiderat. După moartea sa, a început să fie recunoscut pentru importanța sa în dramaturgia românească.

În 1982, între Groapa Fundeni și Dealul Bolintin, Lucian Pintilie a început filmarea peliculei „De ce trag clopotele, Mitică?”, inspirat din piesa D-ale carnavalului. Pelicula a fost interzisă din pricina trimiterilor sarcastice voalate la adresa sistemului de atunci.

Sursă foto: ro.wikipedia.org / D-ale carnavalului 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Societatea AMC Hope SRL, înființată recent la Constanța. Cu ce se ocupă

21 Mar 2024 578

Firma Analize de Risc & Consulting SRL a fost deschisă la Constanța

07 Jan 2024 547

Accident rutier în Constanța! Implicat un taxi (FOTO+VIDEO)

18 Sep 2023 3023

​Semafoarele din intersecția de la Casa de Cultură au fost repuse în funcțiune

25 Aug 2023 1094

Primăria Constanța Atenție, șoferi! Semaforizarea va fi întreruptă în intersecția de la Casa de Cultură (FOTO)

18 Aug 2023 1076

Știri Constanța Accident pe strada I.L. Caragiale! Trei mașini implicate (FOTO)

17 Aug 2023 2556

Avocat TulceaCEACU Anca-Cecilia

15 Aug 2023 545

Anunț public pentru demararea lucrărilor de construire pe str. Ion Luca Caragiale, municipiul Constața

07 Aug 2023 696

Au fost emise noi autorizații de construire pentru locuri de joacă din municipiul Constanța

27 Mar 2023 1296

Polițiștii, la Școala Gimnazială "Ion Luca Caragiale" din Tulcea. Despre ce au discutat cu elevii

27 Jan 2023 1083

A fost emis acordul de mediu pentru blocurile de 9 și 10 etaje de pe strada Baba Novac din Constanța

25 May 2022 1820

Şcoala Gimnazială „Ion Luca Caragiale” din Tulcea scoate la concurs un post vacant

21 Mar 2022 1331

Country Estate trebuie să facă impactul asupra mediului pentru blocurile de 9 și 10 etaje de pe strada Baba Novac, din Constanța

14 Feb 2022 1751

#Dobrogea AcademicăCaragiale, omagiat de Academia Română, la 170 de ani de la naștere

04 Feb 2022 2442

Conferință dedicată lui Caragiale, la Biblioteca Județeană „Caragiale a reușit ce își dorește orice scriitor - să prindă în opera sa o formă de identitate indestructibilă“

29 Jan 2022 3007