Pietonii și abaterile lor, în atenția polițiștilor constănțeni. Ce amenzi au aplicat (FOTO)

foto: IPJ Constanța
Polițiști din cadrul Serviciului Rutier și ai celorlalte formațiuni rutiere din județul Constanța, au desfășurat, în cursul zilei de ieri, acțiuni pe linia prevenirii și combaterii abaterilor comise de pietoni.

În urma activităților, polițiștii au aplicat 79 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 11.000 de lei, dintre care 67 au fost aplicate pietonilor, pentru traversare neregulamentară., transmite IPJ Constanța

foto: IPJ Constanța
Pentru siguranța pietonilor, polițiștii recomandă:

- traversați strada pe marcajul pietonal, prin dreptul indicatoarelor “Trecere pentru pietoni”, iar acolo unde sunt instalate semafoare, numai la culoarea verde a acestora;

- înainte de a traversa prin locurile permise, asigurați-vă că în acel moment nu se apropie vehicule sau conducătorii acestora au sesizat intenţia lor şi au oprit pentru a le acorda prioritate de trecere; 

- fiți precauţi când traversați noaptea sau în condiţii de vreme nefavorabilă (ceaţă, ploaie, ninsoare);

- nu traversați drumul public prin spatele sau prin faţa unui autovehicul sau mijloc de transport public aflat în staţionare.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Percheziții la Constanța într-un dosar de tentativă de tâlhărie calificată Doi constănțeni, acuzați că ar fi intrat în casa unei femei pe care au bătut-o (VIDEO)

18 Apr 2024 449

Acțiune cu radare în județul Constanța. Iată ce au constatat polițiștii (FOTO)

17 Apr 2024 397

IPJ Constanța În nici 24 de ore, accidente cu șoferi băuți sau drogați

16 Apr 2024 445

​ Autoturism căutat de autoritățile portugheze, găsit în Tulcea

15 Apr 2024 436

Județul Tulcea ​Șofer prins la volan sub influența băuturilor alcoolice. Constatările polițiștilor

15 Apr 2024 397

Acțiuni de amploare efectuate de polițiștii de la transporturi! Au fost aplicate mai multe amenzi

14 Apr 2024 379

Acțiune împotriva pescuitului ilegal pe Dunăre Poliția Transporturilor Navale intervine într-o operațiune în zona Hârșova - Ghinărești (FOTO)

13 Apr 2024 503

Știri Constanța Teribilism pe DN2A! Un motociclist a fost prins cu o viteză enormă de politiști

13 Apr 2024 501

Județul Constanța Activități preventive desfășurate de polițiști. Iată în ce școli au fost

12 Apr 2024 454

​Acțiuni ale polițiștilor din județul Constanța. Iată câte amenzi au fost aplicate

12 Apr 2024 459

Scandal între doi bărbați, în Constanța! Unul dintre ei avea droguri asupra sa

12 Apr 2024 538

Constanța Persoană decedată găsită pe trotuar în zona Casa de Cultură (GALERIE FOTO + VIDEO)

12 Apr 2024 3225

Justiție Constanța Mugur Mitrana, primarul din 23 August, la judecată cu Poliția - „Mă întorceam de la munte și aveam 0,03% alcool în sânge. E o nebunie cu etilotestele astea!“

11 Apr 2024 784

Județul Constanța Pescuit ilegal pe fluviul Dunărea între orașul Hârșova și satul Vadu Oii (GALERIE FOTO)

11 Apr 2024 397

Oficial al IPJ Constanța despre cazul scandalului de noaptea trecută (VIDEO)

11 Apr 2024 647