UPDATE. Pilotul avionului MiG 21 Lancer prăbuşit în apropiere de Mihail Kogălniceanu a fost operat. I-au fost montate şuruburi de titan în coloană

Pilotul avionului MiG 21 LanceR prăbuşit ieri în judeţul Constanţa a fost supus astăzi unei intervenţii chirurgicale care a durat peste patru ore. În timpul operaţiei pilotului i-au fost montate în coloană opt şuruburi de titan, în timpul interventiei maduva osoasa nefiind afectata. Cadrele medicale au declarat că pacientul va fi reevaluat neurologic pentru a se stabili daca poate sa mearga.
 
Reamintim că, pilotul avionului MiG 21 LanceR, care s-a catapultat luni în apropiere de Aeroportul Mihail Kogălniceanu și care a fost adus la Spitalul Militar Central, nu își poate mișca picioarele.Conform cadrelor medicale, leziunile cele mai importante sunt de coloană vertebrală — are o fractură tasare de corp vertebral T4 și L1. Cea mai importantă afecțiune este tasarea corpului vertebral L1, care este o tasare cu deplasare fragmente osoase ce comprimă canalul medular și determină parapareză, adică pacientul nu își poate mișca picioarele în acest moment. 
  
Locotenent-comandorul Adrian Stancu, pilot pe o aeronavă MiG 21 LanceR a Forțelor Aeriene Române, s-a catapultat astăzi, 12 iunie, în jurul orei 11.15, în apropiere de aeroportul Mihail Kogălniceanu, în zona localității Nazarcea, județul Constanța, în timpul executării manevrelor de aterizare.
 
Pilotul este conștient și se află în stare stabilă. El a fost recuperat, i s-a acordat primul ajutor la fața locului și a fost transportat pe cale aeriană la Spitalul Județean Constanța.
 
Conform MApN, aeronava, care se afla în dotarea Bazei 86 Aeriană ”Locotenent aviator Gheorghe Mociorniță” din Fetești, decolase în jurul orei 10.00 de pe baza aeriană din Mihail Kogălniceanu pentru a executa o misiune de antrenament în cadrul exercițiului ”Thracian Eagle 2017”, care se desfășoară împreună cu forțele aeriene bulgare.
 
După executarea misiunii, la întoarcerea către Mihail Kogălniceanu, pe timpul executării manevrelor de aterizare, pilotul a raportat o defecțiune majoră la motor, cu deteriorarea parametrilor de funcționare ai acestuia.
 
Conform procedurilor, pilotul s-a catapultat, aeronava prăbușindu-se în zona menționată, în afara ariilor locuite.
 
Cazul este cercetat de Parchetul Militar, conform procedurilor legale, iar circumstanțele accidentului vor fi investigate de o comisie numită de șeful Statului Major al Forțelor Aeriene.
 

UPDATE: ora 20.00

Pilotul avionului MiG 21 LanceR prăbuşit, luni, în judeţul Constanţa şi supus unei intervenţii chirurgicale la coloană care a durat mai mult de patru ore s-a trezit, medicii stabilind că are reflexe şi sensibilitate la picior, a declarat şeful clinicii de neurochirugie a Spitalului Militar, Marian Mitrică, precizând că pacientul a fost detubat, conform Digi24.ro. 

 
Deşi iniţial medicii spuneau că vor aştepta aproape două ore, după operaţie, pentru a-l trezi pe pilotul rănit, acesta s-a trezit singur, fiind supus imediat unor teste de sensibilitate la picioare.
 

„Pacientul s-a trezit, are reflexe şi sensibilitate la picior şi a fost detubat”, a precizat medicul Marian Mitrică, şeful clinicii de neurochirugie, cel care l-a operat pe pilot conform digi24.ro


 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Județul Constanța Pilotul aeronavei MiG-21 LanceR a decedat. Avionul s-a prăbuşit în apropiere de Cogealac

03 Mar 2022 4855

12 ani de primul zbor pe un avion supersonic (MIG - 21 Lancer) a unei femei pilot din România

13 Mar 2021 2791

Un pilot constănţean zboară în Africa (galerie foto)

08 Sep 2018 4645

O interceptare neobişnuită (galerie foto)

09 Jun 2018 5408

Aterizare forţată fără jamba dreaptă, noaptea, cu avionul MIG-21 (galerie foto)

14 Apr 2018 11929

Pilotul avionului MiG 21 prăbușit în apropiere de Nazarcea a fost transferat în Centrul de asistenţă medicală multidisciplinară pentru militarii răniţi în teatrele de operaţii (galerie foto)

22 Jun 2017 5379

Pilotul avionului MiG 21 Lancer prăbuşit în judeţul Constanţa a fost vizitat în spital de secretarul de stat Nicolae Nasta (galerie foto)

15 Jun 2017 3810