Plachetă de onoare pentru cpt.cdor. Bogdan Roșu, comandantul Secţiei Logistice 330 Constanța


Marea familie a Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități, Sucursala Constanța, a primit în rândurile sale un nou membru, în persoana cpt.cdor. Bogdan Roșu, comandantul Secţiei Logistice 330 Constanta.
În semn de recunoștință pentru susținerea eforturilor militarilor veterani din teatrele de operațiuni și a veteranilor cu dizabilități din cadrul AMVVD, noului membru i-a fost înmânată placheta de onoare a Sucursalei.
 
Căpitan comandor ing. Roşu Bogdan-Cristian s-a născut în localitatea Constanţa, judeţul Constanţa, la data de 24.08.1973.
În perioada 1988-1992 a urmat cursurile Liceului Militar de Marină „Alexandru Ioan Cuza” după care şi-a continuat studiile la Academia Navală ”Mircea cel Bătrân”, până în anul 1997.
După absolvirea facultăţii a îndeplinit funcţia de şef secţie depozitare arme sub apă la Sectorul tehnic al subunităţilor de bază la Depozitul 278 Mixt Slava Cercheză până la anul 1998. Din anul 1998 până în anul 2001 a fost numit ofiţer 4 în secţia plan aprovizionare din Baza 330 Logistică iar în perioada 2001-2009 a îndeplinit funcţia de şef al personalului din Secţia 330 Logistică. În perioada 30 aprilie 2009 – 01 iunie 2010 a fost numit şef de stat major la Secţia 330 Logistică.
În perioada 01 iunie 2010 – martie 2017 a fost locţiitor al comandantului (şi şef sector depozitare) la Depozitul 340 Mixt iar de la data de 15 martie 2017 îndeplineşte atribuţiile comandantului Secţiei 330 Logistică Constanţa.
A parcurs şi absolvit cursuri de carieră şi de nivel corespunzătoare gradelor şi funcţiilor militare, perfecţionându-şi permanent militară: Curs avansat de folosire în luptă a navei (2003), Curs de informare şi evaluare în domeniul planificării resurselor umane şi materiale în situaţii de criză, la mobilizare şi război (2004), Curs de stat major pentru ofiţeri din Forţele Navale (2008), Curs de specializare în lucrul cu muniţiile (2014).
Pentru activitatea sa de-a lungul carierei a fost decorat cu semnul onorific „În Serviciul Patriei” pentru 20 de ani de activitate în anul 2015. Este căsătorit şi are două fiice.

Sursa text și foto: Facebook Asociația Militarilor Veterani AMVVD, sucursala Constanța

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

#Dobrogea145 Cristian Crăciun, președintele Sucursalei Constanța a Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie – Izvorâtorul de Mir“, mesaj de Ziua Dobrogei

23 Nov 2023 2426

Constanța Președintele Asociației militarilor veterani, despre incidentul de la Centrul 110 Comunicații și Informatică, Mamaia Sat (VIDEO)

20 Mar 2022 8974

ZIUA LIVE. Despre Centrul de Recuperare și Refacere pentru Veterani. Ce spune președintele AMVVD Constanța

14 Oct 2021 2449

ZIUA LIVE. Statutul militarilor veterani și al veteranilor în România. Cât de mult îi ocrotește statul

12 Oct 2021 2867

AMVVD Constanța „Astăzi, la sfârșitul slujbei oficiată de IPS Teodosie, am avut plăcerea de-ai înmâna acestuia insigna AMVVD“ (video)

15 Nov 2020 3652

Vicepreședintele Asociaţiei militarilor veterani AMVVD Constanţa, confirmat cu Covid

28 Oct 2020 1924

Cine a primit diploma de onoare a Sucursalei Constanța a Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități (galerie foto)

28 Aug 2020 2140

Asociaţia militarilor veterani AMVVD Constanţa O mână de ajutor întinsă familiei cu patru copiii din Cobadin, căreia i-a luat foc casa (galerie foto)

06 Aug 2020 3011

Laurențiu Cobzaru și Valentin Ganea au primit placheta de onoare a Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități

11 Jul 2020 3725

#ConstantaEsteBine Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități Sucursala Constanța sprijină eroii care se luptă cu pandemia! (galerie foto)

12 May 2020 2391

Asociaţia Militarilor Veterani - Sucursala Constanţa cinsteşte memoria eroilor armatei române

07 Nov 2019 3086

Liga Militarilor Profesioniști, la ceas aniversar

17 Sep 2019 2190

Asociaţia militarilor veterani AMVVD Constanţa a participat la ceremonia de la Turtucaia (galerie foto)

02 Sep 2019 1731

Constanța. Protocol de colaborare Gala OSS Fighters sprijină militarii veterani și veteranii cu dizabilități

10 Aug 2019 2548

Premieră la Parada Militară de Ziua Națională a României. Vor defila și militari din cadrul Asociației Militarilor Veterani şi Veteranilor cu Dizabilităţi

26 Nov 2018 2055