Podul de la Agigea însemnat, ca punct al morții, de poliție. Ați văzut noile semne de circulație de pe pod? (galerie foto+video)

Podul de la Agigea s-a deschis circulației pe data de 28 noiembrie anul acesta, după ce a stat închis și s-a redeschis de nu știm câte ori în câțiva ani.
Și se va mai închide pentru că trebuie asfaltat. Asta prin luna martie anul viitor.
Dar să revenim la deschiderea podului și cum se circulă pe el.
 
Încă din prima zi de când s-a dat drumul la traficul rutier, pe pod, șoferii, mai atenți, au putut observa că pe partea dreaptă a fiecărui sens de mers există semne de circulație noi.
Unele dintre ele instalate pentru prima data de la inaugurarea, în anul 1983, a podului.
Primul însă, care ne iese în cale de la Agigea spre Lazu, arată că ne aflăm într-o zonă cu risc ridicat de accidente, dar nu ne spune și pe ce distanță funcționează acest nou punct negru, denumit generic ”al morții”, pe harta drumurilor din județul Constanța.


Un alt semn de circulație care ne-a atras atenția este cel care spune că este interzis autovehiculelor –arată și care - de a circula fără a menține între ele un interval de cel puțin 80 de metri.
Un al treilea arată că pe pod nu se mai fac depășirile, chiar așa, alandala, la dorința șoferului, sau dacă lui i se pare că partenerul de trafic din dreapta nu este pe măsura sa de conducător auto și trebuie neapărat să rămână în urmă.


Reamintim că la mijlocul lunii noiembrie, CNAIR a anunţat că antreprenorul a finalizat de înlocuit şi ultimele două hobane ale podului şi se intrase astfel în ultima etapă a lucrărilor, cea de tensionare a ultimelor două rânduri din hobana A6.


Reprezentanţii CNAIR anunţau atunci că de la 1 decembrie vom putea circula din nou pe podul care leagă municipiul Constanţa de staţiunile din sudul litoralului, traversând Canalul Dunăre-Marea Neagră, la Agigea.
 
Sursa foto: ZIUA de Constanta


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Constănțeanul supărat Lipsa iluminatului public, în zona podului de la Agigea, un pericol pentru cetățeni. Ce spun autoritățile?

26 Feb 2024 963

UPDATE Intervenție de urgență pe Podul rutier de la Agigea! O persoană ar fi amenințat că se aruncă de pe pod (GALERIE FOTO+VIDEO)

21 Nov 2023 3287

Un accident a avut loc în Agigea! Intervin ambulanța și SMURD. Două victime, o femeie și un bărbat sunt transportați la spital

04 Oct 2023 3202

INFOTRAFIC Restricții de circulație pe DN 2A Lumina – Constanța și autostrada A4 Ovidiu-Agigea pentru efectuarea unor lucrări

18 Sep 2023 1266

Se construiește un pod feroviar și rutier între Portul Constanța și Constanța Sud - Agigea

07 Aug 2023 1166

UPDATE. Accident rutier cu victimă încarcerată pe autostrada A4! Intervine elicopterul SMURD (FOTO+VIDEO)

02 Jul 2023 7184

LIVE-VIDEO. Județul Constanța Două mașini implicate într-un accident rutier pe podul de la Agigea. Traficul, blocat în zonă (GALERIE FOTO+VIDEO)

13 Feb 2023 12328

Ce lucrări sunt programate să înceapă la noul pod rutier de la Agigea! (DOCUMENT)

07 Feb 2023 4436

Trafic blocat pe DN 39, în apropiere de localitatea Agigea. Trei mașini implicate într-un accident

07 Aug 2022 2320

Atenție șoferi! Aglomerație pe Podul de la Ovidiu! (galerie foto+video)

06 Aug 2021 3551

Minune inginerească. Podul de la Agigea a fost inaugurat în urmă cu 38 de ani. De ce este remarcabil

19 Jun 2021 3072

Oficial de la IPJ Constanța. Noi informații despre accidentul rutier de pe podul de la Agigea

06 Jun 2021 3254

Investiție de peste 90.000 de euro Administrația Porturilor Constanța contractează servicii de monitorizare a senzorilor pentru podul nou de la Agigea

25 Feb 2021 3576

Infotrafic Restricții de circulație pe Autostrada A2 București- Constanța și A4 Ovidiu-Agigea

21 Jan 2021 2426

Transport agabaritic pe ruta Constanța-Podari

14 Sep 2020 2161