Poezia se îmbină cu fotbalul la Football Museum Bucharest

foto: Football Museum Bucharest

Football Museum Bucharest, primul muzeu din România dedicat fotbalului, împreună cu Mircea Dinescu, deținătorul mai multor restaurante unice în România, anunță semnarea unui parteneriat pentru managementul bistro-ului și cafenelei Football Museum Bucharest. 

Noul parteneriat va aduce clienților bistro-ului o ofertă gastronomică atipică, bazată pe conceptul „farm-to-table”, proiect se adaugă la portofoliul de concepte unice HoReCa al echipei coordonate de Mircea Dinescu. 
 

„Le zic de pe acum bun-venit noilor vecini de la Football Museum Bucharest și sunt sigur că vom face echipă bună. Mâncarea bună și poveștile frumoase ale fotbalului au mers mână-n mână de la bun început, deci vă așteptăm la muzeu începând cu această vară pentru a vă trata papilele cu o experiență unică.”, a declarat Mircea Dinescu, Fondator Lacrimi și Sfinți și Port Cultural Cetate.


Portofoliul include restaurantul Lacrimi și Sfinți, unul dintre punctele de atracție ale Centrului Vechi din București, și Portul Cultural Cetate (județul Dolj), vechiul port agricol de la malul Dunării readus la viață de poet și echipa sa.
 

„Ne dorim colaborarea cu alți antreprenori și instituții locale care vor să contribuie la dezvoltarea sustenabilă a comunității. Vrem să oferim vizitatorilor români și străini experiențe diferite, dar și savuroase.

De aceea, suntem încântați să avem alături de noi, încă de la începutul proiectului, un partener care ne împărtășește nu doar pasiunea pentru gastronomie autohtonă de calitate, ci și pentru fotbal.

Lacrimi și Sfinți, precum și Portul Cultural Cetate sunt povești de succes ale categoriei HoReCa din România, și ne bucură să avem alături de noi pe domnul Mircea Dinescu, dar și echipa dumnealui de management.”, a declarat Tiziana Gagiu, Head of Partnerships & Communication Football Museum Bucharest.



Football Museum Bucharest dispune de o suprafață de 1.500 mp desfășurați pe opt niveluri și va include spații expoziționale, spațiu dedicat evenimentelor private, bistro, cafenea și fan shop aflate permanent la dispoziția vizitatorilor, precum și a celor care caută modalități diferite de petrecere a timpului liber în Centrul Vechi al Capitalei. 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Gică Popescu, președintele Farului Constanța, devine „căpitanul” Football Museum Bucharest

20 Sep 2022 2198