Poliția de Frontieră Câți cetățeni ucraineni au intrat în România în ultimele 24 de ore

Control la frontieră. Foto: Poliția de FrontierăÎn data de 23.05.2023, prin punctele de fro­ntieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalitățile de control (atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire) aproximativ 166.700 de persoane, cetățeni români și străini și peste 47.200 de mijloace de transport, pe ambele sensuri.

Potrivit unui comunicat al Poliției de Frontireă, pe sensul de intrare în România, au fost 80.542 de persoane, dintre care 9.406 de cetăţeni ucraineni. Astfel, începând cu data de 10.02.2022 (perioadă pre-conflict), până la data de 23.05.2023, ora 24.00, la nivel naţional, au intrat în România 4.313.436 cetăţeni ucraineni.

„În continuare, controlul de frontieră la intrarea în România prin punctele de trecere a frontierei se derulează cu operativitate, în conformitate cu prevederile legislației naționale și comunitare, Poliția de Frontieră lucrând la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere.

Informații privind situația punctelor de frontieră deschise traficului internaţional se regăsesc pe aplicaţia Trafic on-line care poate fi accesată la adresa http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/“ - au mai precizat reprezentanții Poliției de Frontieră.


În ceea ce priveşte activităţile specifice, în  zonele de competenţă - punctele de trecere şi  „frontiera verde” - poliţiştii de frontieră au constatat:
  • 72 de fapte ilegale (42 infracţiuni şi 30 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini;
  • valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la aproximativ 58.300 lei;
  • bunuri ridicate în vederea confiscării, în valoare de peste 796.300 lei;
  • nu s-a permis intrarea în ţară a 26 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu s-a permis ieşirea a 14 cetăţeni români din diferite motive legale.

Poliţia de Frontieră acționează în sistem integrat cu celelalte instituții cu atribuții în domeniu, în vederea realizării unui schimb operativ de date și informații pentru gestionarea, în mod eficient, a cazurilor apărute.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Miting la Constanța al refugiaților ucraineni la doi ani de la începerea războiului Rusia-Ucraina (FOTO+VIDEO)

24 Feb 2024 1225

Oficial, în judeţul Tulcea, sunt înregistraţi 38 de ucraineni. Suma alocată de Guvernul României familiilor din Ucraina a scăzut de peste 16 ori

23 Feb 2024 768

Miting al refugiaților ucraineni la Constanța!

20 Feb 2024 960

A fost aprobată efectuarea plăţilor restante pentru refugiații ucrainieni aflați pe teritoriul României

11 Feb 2024 691

MAI De la începerea conflictului din Ucraina, 4.457 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România

26 Jan 2024 512

De la începerea conflictului din Ucraina, 4.457 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România

20 Jan 2024 680

Poliția de Frontieră 6.666 de cetăţeni ucraineni au intrat în România în ultimele 24 de ore

20 Jan 2024 764

Poliția de Frontieră 13 cetățeni străini, împiedicați ieri să intre în România

17 Jan 2024 603

În ultimele 24 de ore, un cetățean ucrainean a depus cerere de azil, în România

11 Jan 2024 731

Poliția de Frontieră Aproximativ 8000 de cetățeni ucraineni au intrat în România în ultimele 24 de ore

11 Jan 2024 603

De la începerea conflictului din Ucraina, 4.456 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România

02 Jan 2024 577

MAI Un cetățean ucrainean a depus cerere de azil, în țara noastră, în ultimele 24 de ore

31 Dec 2023 809

Niciun cetățean ucrainean nu a depus cerere de azil, în țara noastră, în ultimele 24 de ore

29 Dec 2023 731

MAI De la începerea conflictului din Ucraina, 4.456 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România

25 Dec 2023 814

Poliția de Frontieră Peste 9.300 de cetățeni ucraineni au intrat în România în ultimele 24 de ore

16 Dec 2023 977