Poliția de Frontieră Numărul cetățenilor ucraineni care au intrat în România în ultimele 24 de ore, în scădere cu 9,6% faţă de ziua precedentă

Control la frontiera. Foto: Poliția de FrontierăÎn data de 18.09.2022, prin punctele de fro­ntieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalitățile de control (atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire) aproximativ 210.400 de persoane, cetățeni români și străini, cu peste 47.800 mijloace de transport.

Potrivit unui comunicat al Poliției de Frontieră, pe sensul de intrare în România, au fost 100.688 de persoane, dintre care 10.093 de cetăţeni ucraineni (în scădere cu 9,6% faţă de ziua precedentă). Astfel, începând cu data de 10.02.2022 (perioadă pre-conflict), până la data de 18.09.2022, ora 24.00, la nivel naţional, au intrat în România 2.349.776 cetăţeni ucraineni.

În continuare, controlul de frontieră la intrarea în România  prin punctele de trecere a frontierei se derulează cu operativitate, în conformitate cu prevederile legislației naționale și comunitare, Poliția de Frontieră lucrând la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere.

Informații privind situația punctelor de frontieră deschise traficului internaţional se regăsesc pe aplicaţia Trafic on-line care poate fi accesată la adresa http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/.

În ceea ce priveşte activităţile specifice, în  zonele de competenţă - punctele de trecere şi  „frontiera verde” - poliţiştii de frontieră au constatat:
  • 49 de fapte ilegale (20 de infracţiuni şi 29 de contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini;
  • valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 29.700 lei;
  • nu s-a permis intrarea în ţară a 26 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu s-a permis ieşirea a 27 cetăţeni români din diferite motive legale.

Poliţia de Frontieră acționează în sistem integrat cu celelalte instituții cu atribuții în domeniu, în vederea realizării unui schimb operativ de date și informații pentru gestionarea, în mod eficient, a cazurilor apărute.

Rugăm cetățenii să se informeze doar din surse oficiale.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

În Portul Mangalia Două drone de tip avion au intrat în dotarea Poliției de Frontieră (Galerie FOTO)

17 Apr 2024 499

​LIVE TEXT. Eveniment important la Mangalia Două drone de tip avion, cu decolare verticală, intră azi în dotarea Poliţiei de Frontieră (GALERIE FOTO+VIDEO)

17 Apr 2024 1174

Poliția de Frontieră Peste 33.000 de persoane verificate în aplicația eDAC în ultima săptămână

14 Apr 2024 351

UPDATE. Tulcea Alertă pe brațul Chilia Veche în Delta Dunării! A fost observat un obiect ce ar semăna cu o mină marină (GALERIE FOTO+VIDEO)

08 Apr 2024 901

Poliția de Frontieră Polițiștii de frontieră au verificat peste 20.000 de persoane în aplicația eDAC în această săptămână

07 Apr 2024 404

Județul Tulcea Șase exemplare de sturion redate mediului natural, 110 kilograme de pește și 700 metri de plase descoperite de polițiștii de frontieră (VIDEO)

05 Apr 2024 480

MAE salută aderarea României la spațiul Schengen prin eliminarea controalelor la frontierele aeriene și maritime

31 Mar 2024 383

Oficial! 21 de polițiști de la Frontieră și un inspector de la Antifraudă, trimiși în judecată de DNA

27 Mar 2024 872

Tone de bomboane contrafăcute, reținute de către inspectorii vamali de la Constanța Sud (FOTO)

25 Mar 2024 518

În județul Constanța Aproape 10.000 parfumuri contrafăcute, confiscate de poliţiştii de frontieră de la Garda de Coastă (VIDEO)

08 Mar 2024 667

În județul Constanța Parfumuri și îmbrăcăminte contrafăcute, confiscate de poliţiştii de frontieră în PTF Vama Veche și Ostrov

07 Mar 2024 494

În județul Constanța Articole de îmbrăcăminte contrafăcute, confiscate de poliţiştii de frontieră de la PTF Vama Veche

04 Mar 2024 498

Garda de Coastă Peste 1.000 metri de plase mono-filament cu 243 kilograme de pește scoase dintr-o zonă strict protejată a Biosferei Deltei Dunării

01 Mar 2024 455

În anul 2023, Garda de Coastă și-a îndeplinit toate obiectivele Comandantul Alexandu Oae – Vom menține și în acest an un sistem eficient de supraveghere a frontierei de stat

29 Feb 2024 606

Descoperire la punctul de trecere a frontierei Constanța Polițiștii identifică un bărbat din Siria cu mandat european de arestare

17 Feb 2024 692