Poliția de Frontieră Numărul polițiștilor de frontieră, suplimentat în punctele de trecere spre Bulgaria și Ucraina

Control la frontiera. Foto: Poliția de FrontierăAvând în vedere că ne aflăm în perioada concediilor, iar din experienţa anilor anteriori ne aşteptăm la o posibilă creştere a valorilor de trafic în punctele importante de trecere a frontierei la sfârșit de săptămână, Poliţia de Frontieră Română și-a adaptat misiunile de supraveghere şi control pentru reducerea timpului de aşteptare şi fluidizarea traficului în punctele de trecere a frontierei.

Potrivit unui comunicat al Poliției de Frontieră, au fost dispuse măsuri de suplimentare a personalului Poliţiei de Frontieră până la capacitatea maximă permisă de infrastructura fiecărui punct de trecere, respectiv suplimentarea arterelor de control în funcţie de dinamica valorilor de trafic. Astfel, zilnic, aproximativ 4.000 poliţişti de frontieră desfăşoară, în această perioadă, activităţi de supraveghere şi control la frontiera de stat.

De asemenea, au fost contactate autoritățile statelor vecine, în vederea stabilirii unor măsuri comune, în baza protocoalelor bilaterale, astfel încât controlul de frontieră să se desfășoare cu operativitate. 

Recomandări

Se estimează că cele mai tranzitate puncte de trecere vor fi cele de la frontiera cu Ungaria, sens în care recomandăm tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniţă, astfel încât să se evite apariţia aglomerărilor.

Reprezentanții Poliției de Frontieră menționează că, la frontiera româno-ungară sunt deschise 12 puncte de trecere cu specific rutier pentru categoriile de mijloace de transport, astfel:.
  • pe raza jud. Arad: P.T.F. Nădlac, P.T.F. Nădlac II, P.T.F. Turnu, P.T.F. Vărşand
  • pe raza jud. Bihor: P.T.F. Salonta, P.T.F. Borş, P.T.F. Borş II, P.T.F. Valea lui Mihai și PTF Săcuieni
  • pe raza jud. Satu Mare: P.T.F. Urziceni şi P.T.F. Petea.
  • pe raza jud. Timiș: P.T.F. Cenad.

De asemenea, la graniţa cu Bulgaria sunt operaționale 8 puncte de trecere a frontierei în regim internaţional pentru persoane, autoturisme şi camioane, conform categoriilor specifice fiecărui punct, astfel:
  • pe raza jud. Constanţa: P.T.F. Vama Veche, P.T.F. Ostrov, P.T.F. Negru Vodă,
  • pe raza jud. Călăraşi: P.T.F. Călăraşi
  • pe raza jud. Giurgiu: P.T.F. Giurgiu,
  • pe raza jud. Teleorman: P.T.F. Turnu Măgurele, P.T.F. Zimnicea,
  • pe raza jud. Dolj: P.T.F. Calafat.

„De asemenea, recomandăm participanților la traficul transfrontalier consultarea  aplicaţiei Trafic On-line, care poate fi accesată pe pagina de internet  www.politiadefrontiera.ro. Această aplicaţie on-line prezintă o medie a timpului de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei pentru anumite intervale de timp“ - au mai precizat reprezentanții Poliției de Frontieră


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Bunuri contrafăcute în valoare de 32.000 lei, confiscate de poliţiştii de frontieră în PTF Vama Veche

25 Apr 2024 210

18 cetăţeni străini cu nereguli au fost depistaţi pe aeroporturi în ultima săptămână

20 Apr 2024 397

În Portul Mangalia Două drone de tip avion au intrat în dotarea Poliției de Frontieră (Galerie FOTO)

17 Apr 2024 593

​LIVE TEXT. Eveniment important la Mangalia Două drone de tip avion, cu decolare verticală, intră azi în dotarea Poliţiei de Frontieră (GALERIE FOTO+VIDEO)

17 Apr 2024 1402

Poliția de Frontieră Peste 33.000 de persoane verificate în aplicația eDAC în ultima săptămână

14 Apr 2024 392

UPDATE. Tulcea Alertă pe brațul Chilia Veche în Delta Dunării! A fost observat un obiect ce ar semăna cu o mină marină (GALERIE FOTO+VIDEO)

08 Apr 2024 933

Poliția de Frontieră Polițiștii de frontieră au verificat peste 20.000 de persoane în aplicația eDAC în această săptămână

07 Apr 2024 430

Județul Tulcea Șase exemplare de sturion redate mediului natural, 110 kilograme de pește și 700 metri de plase descoperite de polițiștii de frontieră (VIDEO)

05 Apr 2024 509

MAE salută aderarea României la spațiul Schengen prin eliminarea controalelor la frontierele aeriene și maritime

31 Mar 2024 405

Oficial! 21 de polițiști de la Frontieră și un inspector de la Antifraudă, trimiși în judecată de DNA

27 Mar 2024 890

Tone de bomboane contrafăcute, reținute de către inspectorii vamali de la Constanța Sud (FOTO)

25 Mar 2024 537

În județul Constanța Aproape 10.000 parfumuri contrafăcute, confiscate de poliţiştii de frontieră de la Garda de Coastă (VIDEO)

08 Mar 2024 701

În județul Constanța Parfumuri și îmbrăcăminte contrafăcute, confiscate de poliţiştii de frontieră în PTF Vama Veche și Ostrov

07 Mar 2024 515

În județul Constanța Articole de îmbrăcăminte contrafăcute, confiscate de poliţiştii de frontieră de la PTF Vama Veche

04 Mar 2024 518

Garda de Coastă Peste 1.000 metri de plase mono-filament cu 243 kilograme de pește scoase dintr-o zonă strict protejată a Biosferei Deltei Dunării

01 Mar 2024 472