Poliţia Română Acţiuni desfăşurate de oamenii legii. Ce nereguli au constatat aceştia

În ultimele 24 de ore, polițiștii au intervenit la peste 2.000 de sesizări venite din partea cetățenilor, iar în urma activităților desfășurate au constatat peste 750 de infracțiuni.
 
În urma celor aproape 300 de acțiuni, desfășurate ieri, 6 octombrie, de Poliția Română, pentru prevenirea faptelor antisociale, și a celor 2.740 de intervenții la evenimente, au fost constatate 753 de infracţiuni. 2.264 dintre evenimentele la care s-a intervenit au fost sesizate prin 112.
 
144 de persoane au fost surprinse în flagrant delict, alte 8 persoane urmărite național sau internațional au fost depistate, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 23 de măsuri preventive.
 
Pentru alte nereguli constatate, polițiștii au aplicat 7.960 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 2.8 00.000 de lei şi au confiscat bunuri în valoare de peste 10.000 de lei.
 
Poliţiştii rutieri au constatat în trafic 170 de infracțiuni la regimul circulației. Pentru încălcarea normelor rutiere, au fost reținute 569 de permise de conducere și au fost retrase 186 certificate de înmatriculare.

Sursă foto (cu rol ilustrativ): Arhivă ZIUA de Constanţa
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

DIICOT, acțiune fulger la Constanța! Ce s-a descoperit la percheziții (FOTO)

25 Apr 2024 344

Circulație restricționată pe Autostrada Soarelui, spre Constanța

24 Apr 2024 274

România Se fac înscrieri la Școala de Poliție! Vezi de când

23 Apr 2024 518

​LIVE TEXT. Eveniment important la Mangalia Două drone de tip avion, cu decolare verticală, intră azi în dotarea Poliţiei de Frontieră (GALERIE FOTO+VIDEO)

17 Apr 2024 1405

Rezultate ale acțiunii BLOCADA, în ultimele 24 de ore

14 Apr 2024 682

Intervențiile polițiștilor în ultimele 24 de ore. Constatări

14 Apr 2024 518

Cadouri „otrăvite“ pentru mai mulți bătrâni din Constanța! A intervenit Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română

14 Apr 2024 788

Poliția RomânăBrigada de Combatere a Criminalității Organizate Craiova-Trafic de minori

10 Apr 2024 283

Intervențiile polițiștilor, în ultimele 24 de ore

09 Apr 2024 368

Operațiuni de amploare ale DIICOT și ale poliției pentru destructurarea unor grupuri infracționale (VIDEO)

03 Apr 2024 511

Avansări de Ziua Poliției Române, la Tulcea!

25 Mar 2024 702

IPJ Constanța Ziua Poliției Române. Mesajul transmis de chestorul de poliție Dumitru Bîltag

25 Mar 2024 584

Polițist din Covasna, cercetat pentru acte sexuale cu două minore și pornografie infantilă!

20 Mar 2024 760

Poliția Română dă alerta asupra unei noi metode de fraudă pentru clienții băncilor

17 Mar 2024 626

Poliția Română scoate la concurs 400 de posturi. Câte sunt la IPJ Constanța

15 Mar 2024 2501