Politică locală, afaceri fără profit Firma Structuri din Oţel SRL, administrată de consilierul PP-DD Valentin Surghie, „pândită” de faliment

Pe rolul Tribunalului Constanţa, Secţia a II-a Civilă, a fost înregistrat, la finalul lunii august, dosarul cu numărul 7875/118/2013, dosar al cărui obiect este procedura insolvenţei - societăţi cu răspundere limitată şi Materie-faliment. Părţi în acest dosar sunt BRD - creditor şi SC Structuri de Oţel SRL - debitor.

Aşa cum rezultă din declaraţia de avere depusă pe 13 iunie anul acesta, Valentin Surghie, consilier PP-DD în cadrul Consiliului Local Municipal Constanţa, deţine părţi sociale în SC Structuri din Oţel SRL fiind, de asemenea,  administrator al firmei. Atât el, cât şi soţia sa au realizat la această societate, în anul fiscal anterior completării declaraţiei de avere, un venit de 60.854 lei fiecare, în baza unui contract individual de muncă.

De menţionat este şi că Valentin Surghie este asociat unic la SC Metal Construct SRL şi asociat la SC Sidex SRL şi SC Laborator Sidex SRL. Consilierul local este, de asemenea, membru fondator al Asociaţiei Club Sportiv Metalul Constanţa.

Menţionăm că l-am contactat telefonic pe Valentin Surghie, pentru un punct de vedere. Când a aflat că presa este cea care l-a contactat, a închis brusc telefonul, fără nicio explicaţie. Consilierului local PP-DD i s-a adus la cunoştinţă, prin intermediul unui mesaj trimis pe telefonul motiv, motivul pentru care a fost deranjat, dar nu a răspuns. În eventualitatea în care va transmite un punct de vedere, acesta va fi ulterior publicat.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Metal Construct SRL, controlată de Surghie Valentin Mihai, fost consilier local, vizată de o cerere de insolvență

20 Mar 2024 690

Firme Constanţa, rezultate financiare Structuri din Oțel, cifră de afaceri în scădere, iar după un an pe profit, unul pe pierdere semnificativă (document)

13 Feb 2018 1846

Creditorii SC Structuri Din Oţel SRL, firma fostului consilier local Valentin Mihai Şurghie, convocaţi

20 Jan 2017 3897

Creditorii firmei fostului consilier municipal Valentin Mihai Şurghie, convocaţi în adunare

12 Jul 2016 2620

A înregistrat o pierdere de aproximativ un milion de lei Adunarea creditorilor Ambient Prim Structuri de Oţel SRL, convocată peste doua zile

02 Sep 2015 2980