Polițiștii constănțeni, la datorie în stațiunea Mamaia. Sfaturi pentru prevenirea furturilor din camerele de hotel (GALERIE FOTO)

Stațiunea Mamaia foto IPJ CONSTANȚA

Polițiștii constănțeni, împreună cu polițiști de frontieră, jandarmi, specialiști ai Agenției Naționale Antidrog Constanța și ai Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane Constanta au desfășurat, astăzi, activități informativ-preventive în stațiunea Mamaia.

Astfel, polițiștii au luat legătura atât cu administratorii unităților de cazare, cât și cu personalul angajat, cărora le-au prezentat sfaturi și recomandări necesare prevenirii furturilor din camerele de hotel și din autovehicule.



Stațiunea Mamaia foto IPJ CONSTANȚA

De asemenea, în contextul minivacanței, forțele de ordine au acționat și pentru prevenirea accidentelor rutiere pe fondul consumului de alcool și substanțe interzise, în punctul de trecere al frontierei Vama Veche.




Stațiunea Mamaia foto IPJ CONSTANȚA


Totodată, sfaturi de prevenire a disparițiilor de minori, a furturilor din buzunare, genți, poșete, a consumului de substanțe interzise și a traficului de persoane au fost promovate și în rândul turiștilor prezenți pe litoral, toate acestea având drept scop creșterea sentimentului de siguranță, precum și constientizarea cetățenilor cu privire la adoptarea măsurilor necesare prevenirii victimizării lor.



Stațiunea Mamaia foto IPJ CONSTANȚA

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

LIVE VIDEO-TEXT Stelian Ion (candidat ADU) pentru Primăria Municipiului Constanța- „Comunitatea tătaro-turco-musulmană este una puternică, cu o istorie care ne apropie“ (FOTO)

24 Apr 2024 137

Felicia Ovanesian câștigă la Tribunal procesul cu Primăria Constanța! Ce a obținut (MINUTA)

24 Apr 2024 226

Primăria Constanța Atenție, călători! Iată când își reia activitatea linia 100M

24 Apr 2024 325

Firme Constanța Jump Vibe SRL are un punct de lucru nou

22 Apr 2024 471

Un imobil din zona Complex Perla din Mamaia va trece în domeniul public al municipiului Constanța? Consilierii locali decid în ședința de CL (DOCUMENT)

22 Apr 2024 488

Decizii AGA Asociatul minoritar, municipiul Constanța a încasat în ultimii ani dividende de aproape 2 milioane de lei de la Telegondola-Mamaia SRL

22 Apr 2024 351

Ședință CLM Constanța Protocol pentru organizarea Festivalului Naţional de Muzică Uşoară „Mamaia” şi a Festivalului Naţional al Cantecului şi Dansului Popular „Mamaia”

22 Apr 2024 338

Imobiliare Constanța Prodexpert Logistics SA ridică mai multe imobile în zona On Plonge Jr. din Mamaia

21 Apr 2024 547

Ședință Consiliul Local Constanța Terenuri din Constanța și stațiunea Mamaia, unele cu acces la promenadă, scoase la vânzare de administrația Chițac (DOCUMENTE)

21 Apr 2024 1090

Undă verde de la Primăria Constanța Firma fondată de fostul consul onorific al Libanului în România vrea să modifice restaurantul Tomis din Mamaia

21 Apr 2024 643

Razie de amploare a polițiștilor și jandarmilor în județul Constanța! Sute de sancțiuni, aplicate (GALERIE FOTO)

21 Apr 2024 494

Fotoreportaj Constanța Cum arată plajele din Mamaia și Eforie? Imagini din dronă (FOTO+VIDEO)

21 Apr 2024 610

Licitații publice Paza bunurilor publice și private aparținând municipiului Constanța vor fi asigurate și anul acesta de firmele fostului polițist și detectiv particular, Brotac (DOCUMENT)

20 Apr 2024 903

Primăria Constanța „Ovidio Running” a ajuns la a treia ediție. Iată ce restricții de circulație vor fi

19 Apr 2024 411

LIVE TEXT+VIDEO OMD Mamaia Constanța, Ministerul Economiei și Turismului și alte instituții din domeniu anunță debutul Sezonului Litoral - Delta Dunării 2024 (Galerie FOTO)

19 Apr 2024 636