Polițiștii, în acțiune! Amenzi aplicate la Constanța și Năvodari

  • Acțiuni pentru verificarea respectării normelor impuse de Legea 55/2020
La data de 3 octombrie a.c., polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța, împreună cu jandarmi constănțeni, au desfășurat activități pe linia menținerii unui climat optim de ordine și siguranță publică, respectiv pentru verificarea respectării prevederilor Legii 55/2020.

Astfel, au fost legitimate aproximativ 80 de persoane și au fost controlate peste 40 de autovehicule.

În urma acțiunilor, au fost aplicate 57 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 19.000 de lei, dintre care 22 la Legea 55/2020, 11 la Legea 61/1991 pentru încălcarea unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice și 24 la O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

La data de 3 octombrie a.c., polițiști din cadrul Poliției orașului Năvodari au desfășurat activități pe linia respectării măsurilor impuse prin Legea 55/2020, pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.

Astfel, au fost legitimate aproximativ 30 de persoane și au fost controlate peste 20 de autovehicule, precum și mai multe unități comerciale din orașul Năvodari.

Au fost aplicate 13 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 3.000 de lei, dintre care 5 la Legea 55/2020 și 8 la O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

Sursă foto (cu rol ilustrativ): Arhivă ZIUA de Constanța
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Avansări de Ziua Poliției Române, la Tulcea!

25 Mar 2024 602

IPJ Constanța Ziua Poliției Române. Mesajul transmis de chestorul de poliție Dumitru Bîltag

25 Mar 2024 484

Încălcări grave ale legii în trafic, la Mircea Vodă, județul Constanța Motivele pentru care șoferului unei autoutilitare s-a ales cu dosar penal

24 Mar 2024 527

Știri Constanța Ce a descoperit Poliția pe strada Tudor Vladimirescu din Medgidia?

24 Mar 2024 640

Ce a descoperit poliția la oprirea a doi șoferi în județul Constanța?

22 Mar 2024 693

Zeci de persoane legitimate la Constanța Acțiune a Poliției pentru combaterea traficului de droguri (FOTO)

22 Mar 2024 528

Mamaia 2000 SRL, răspuns negativ de la Primăria Constanța pentru elaborarea unui PUZ

22 Mar 2024 524

Bucuria copiilor la Ziua Porților Deschise. Întâlnirea cu polițiștii din Tulcea (FOTO)

22 Mar 2024 404

Primăria Constanța Sancțiuni aplicate pentru lipsa autorizației de folosire a tramei stradale și a avizului de traseu, precum și pentru transportul deșeurilor (FOTO)

22 Mar 2024 395

Știri Constanța Controale pe autobuzele CT BUS! (FOTO)

21 Mar 2024 505

Polițist din Covasna, cercetat pentru acte sexuale cu două minore și pornografie infantilă!

20 Mar 2024 662

Incident în trafic la Constanța! Ce a depistat Poliția în cazul unui șofer de 22 de ani

18 Mar 2024 510

Poliția Română dă alerta asupra unei noi metode de fraudă pentru clienții băncilor

17 Mar 2024 544

Polițiștii, prezenți la Liceul Teoretic „Decebal” din Constanța

16 Mar 2024 643

Știri Constanța Incidente în trafic la Eforie, Ovidiu și Murfatlar!

16 Mar 2024 750