Polițiștii tulceni fac recomandări pentru prevenirea și combaterea violenței domestice

Violența domestică nu este o urmare firească a unor neînțelegeri în familie și nu dispare dacă nu se iau măsuri împotriva agresorului.

Agresorul fie nu recunoaște cât de grav este comportamentul lui, fie promite că se va schimba. De cele mai multe, acesta recurge la șantaj emoțional și învinovățește pe alții pentru situația conflictuală., transmite IPJ Tulcea. 

Rămânând și acceptând în continuare abuzurile repetate, în speranța că agresorul va conștientiza într-un final că a greșit și se va schimba, victima îi consolidează acestuia convingerea că își poate permite și mai mult. Răbdarea victimei contribuie, în fapt, la perpetuarea problemei.

Violenţa domestică înseamnă orice inacţiune sau acţiune intenţionată de violenţă fizică, sexuală, psihologică, economică, socială, spirituală sau cibernetică, care se produce în mediul familial sau domestic ori între soţi sau foşti soţi, precum şi între actuali sau foşti parteneri, indiferent dacă agresorul locuieşte sau a locuit împreună cu victima.

Ordinul de protecție provizoriu poate fi emis direct de polițist, având un caracter executoriu și o valabilitate de cinci zile. În această perioadă, victima poate solicita instanței de judecată emiterea unui ordin de protecție, care poate avea o durată de până la șase luni., mai punctează sursa citată. 

În baza acestui instrument, polițistul poate dispune evacuarea agresorului din locuință, chiar dacă acesta este titularul contractului de proprietate, dar și o serie de alte măsuri, precum:

▪︎ reintegrarea victimei şi, după caz, a copiilor în locuinţa comună, după evacuarea agresorului;
▪︎ obligarea agresorului la păstrarea unei distanţe minime determinate faţă de victimă, faţă de membrii familiei acesteia ori faţă de reşedinţa, locul de muncă sau unitatea de învăţământ a persoanei protejate;
▪︎ obligarea agresorului de a preda poliţiei armele deţinute.

Recomandări pentru prevenirea și combaterea violenței domestice:

▪︎ nu intrați în conflict cu membrii familiei care se află sub influenţa băuturilor;

▪︎ evitați certurile cu persoanele din familie pe care le cunoşti ca fiind violente; 
▪︎ sunați la 112 şi solicitați sprijin dacă viaţa sau sănătatea dumneavoastră sunt puse în pericol!
▪︎ solicitați eliberarea certificatului medico-legal de la cel mai apropiat serviciu de medicină legală;

          SOLICITĂ SPRIJIN!

             SUNĂ LA 112!

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Acțiuni recente ale Poliției. Amenzi la Costinești, Năvodari și Hârșova!

03 May 2024 442

Rico SRL contestă amenda primită de la Poliția Locală Constanța

03 May 2024 487

Știri Constanța Conducere periculoasă pe bulevardul Mamaia!

03 May 2024 544

Scandal în București Bărbat, împușcat de polițiști, după ce și-a amenințat sora cu cuțitul!

03 May 2024 383

Trimitere în judecată, de ultim moment, la Constanța! S-a implicat Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română

01 May 2024 815

Știri Constanța azi O persoană decedată găsită în dreptul hotelului Sulina din Mamaia, înecată (FOTO+VIDEO)

28 Apr 2024 1116

Poliția Română Peste 400 de premise reținute, în doar 24 de ore

26 Apr 2024 416

Reguli de circulație, jocuri și desene la Constanța. Întâlnire între polițiști și copii (FOTO)

25 Apr 2024 489

Știri Constanța Autoturism oprit pe o stradă din Hârșova! Ce a descoperit Poliția?

25 Apr 2024 618

DIICOT, acțiune fulger la Constanța! Ce s-a descoperit la percheziții (FOTO)

25 Apr 2024 644

Circulație restricționată pe Autostrada Soarelui, spre Constanța

24 Apr 2024 326

România Se fac înscrieri la Școala de Poliție! Vezi de când

23 Apr 2024 580

Primăria Constanța A doua ediție a Conferinței Naționale despre Rolul Poliției Locale în Sistemul de Ordine Publică, găzduită de Universitatea „Ovidius”! (GALERIE FOTO)

22 Apr 2024 425

Acțiuni pentru combaterea braconajului piscicol desfășurate de polițiștii Serviciului de Poliție „Delta Dunării“! Ce nereguli au fost constatate în județele Constanța și Tulcea

20 Apr 2024 455

Controale ale polițiștilor în municipiul Constanța. Amenzi de 35.000 de lei

19 Apr 2024 408