Polițistul din Chirnogeni, cunoscut ca „spaima” infractorilor, a prins un șofer de două ori într-o săptămână după două curse ca în filme

  • Dragoș Emil Ghiță, șef de post la Postul de Poliție Chirnogeni, este cunoscut ca „spaima” infractorilor.
​Polițistul a povestit cum a urmărit un șofer în trafic, de două ori la distanță de o săptămână. Bărbatul a condus băut și a fost arestat preventiv după o urmărire. Ulterior, acesta s-a suit la volan fără permis și a fost prins după o urmărire în lanul de floarea soarelui.

Dragoș Emil Ghiță, șef de post la Postul de Poliție Chirnogeni, Constanța, ne povestește:

„Luna aceasta, în timp ce mă întorceam de la un caz 112, am trecut pe lângă un autoturism, iar persoana de la volan a avut o tresărire de moment când m-a observat. 
Mi-am amintit faptul că acesta a condus în trecut sub influența băuturilor alcoolice și a provocat un accident cu victime. 

Nu am stat pe gânduri, nu cumva să se întâmple altă nenorocire, cu semnalele acustice și luminoase am pornit în urmărirea lui. Cursa s-a încheiat după aproximativ 500 de metri, blocându-l pe o stradă care se înfunda. 
L-am testat cu aparatul etilotest cu sprijinul colegilor mei, rezultând 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat. 

A fost reținut pentru 24 de ore, ulterior fiind arestat preventiv, pentru 30 de zile. 

La fix o săptămână după acest caz, am primit mai multe informații, că o persoană din localitate conduce fără permis. Culmea, în aceeași zi, când mă deplasam către sediu, în fața mea își face apariția o mașină cu patru ocupanți, care era condusă chiar de cel despre care vă spuneam. 

Am pornit în urmărirea lui, cu semnale acustice și luminoase, dar acesta nu a vrut să oprească, ieșind de pe drumul principal, pe unul de exploatație agricolă. 
Urmărirea a continuat aproximativ 1 km, după care, brusc, a virat în cultura de floarea soarelui. Maximum 50 de metri a mai continuat. 
Nu a mai avut vizibilitate. Datorită culturii de floarea soarelui, parbrizul se spărsese. 


- De ce spun datorită? Parcă m-a sprijinit în această urmărire. Natura ne iubește! 

L-am legitimat și s-a confirmat că acesta nu deține permis de conducere. 

După CFL(cercetare la fața locului), toți au fost conduși la sediul de poliție, pentru întocmirea documentelor, iar, la o verificarea amănunțită, acesta era în perioada de încercare.

A fost reținut pentru 24 de ore, iar, a doua zi, prezentat la judecătoria Mangalia, unde a fost dispusă măsura arestului la domiciliu, pentru 30 de zile.

Mă mândresc să am o comunitate pe care o veghez și care are încredere în mine pentru orice problemă, iar oamenii care o formează duc o viața în siguranță. 

Pentru asta m-am făcut polițist!”

Pe Dragoș, oamenii din zonă îl consideră „spaima” infractorilor. Nu putem decât să ne bucurăm! , a scris Poliția Română pe pagina de Facebook.

Sursă foto: Poliția Română


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Știri Constanța Bărbat de 44 ani, găsit spânzurat într-o anexă a unei case din Conacu!

15 Apr 2024 987

Județele Constanța și Tulcea, sub cod galben de vânt! Când expiră avertizarea meteo

11 Mar 2024 934

Conducerea periculoasă la Constanța O fetiță de 7 ani, rănită într-un eveniment rutier în Chirnogeni. Unul din șoferii implicați, reținut

07 Mar 2024 878

Cumpărări directe Constanța Pași pentru înființarea, la Chirnogeni, a sistemului de distribuție de gaze naturale (DOCUMENT)

07 Mar 2024 629

Firme Constanța TMF Management SRL, absorbită de TMF Romania SRL. Decizia, publicată în Monitorul Oficial

01 Mar 2024 463

Primăria Chirnogeni cere în instanță anularea unui act administrativ al Camerei de Conturi Constanța. Iată ce spune primarul Gheorghe Manta

23 Feb 2024 535

ACoR Mariana Gâju, primarul de la Cumpăna a primit două distincții pentru activitatea comunei (FOTO)

12 Feb 2024 1125

UPDATE Incendiu la un grajd de animal în Tufani, județul Constanța

12 Feb 2024 694

Știri Constanța UPDATE. Arde o casă în Negru Vodă!

09 Feb 2024 1238

DSVSA Constanța cesionează, pentru patru ani, serviciile veterinare din județ. Contract de peste 5 milioane de lei (DOCUMENT)

09 Feb 2024 602

ENGIE anunță semnarea acordului pentru achiziția unui parc eolian. Parcul se află în Chirnogeni, județul Constanța

22 Jan 2024 1092

Licitații Constanța Primăria Grădina, contract cu Dab IT Outsourcing SRL, pentru Centrul de monitorizare și Wi-Fi. Compania, numeroase contracte în Dobrogea (DOCUMENTE)

15 Jan 2024 1293

RAJA Constanța O localitatea din județul Constanța nu are apă la robinete!

12 Jan 2024 842

UPDATE. Județul Constanța Un pieton a fost grav rănit în urma unui accident rutier în Cotu Văii

11 Dec 2023 1159

Născut la Constanța Gheorghe Chivu, artist pasionat de pictură și de poezie

01 Dec 2023 924